(1) Bunurile statului si ale unitatilor administrativ-teritoriale care, prin natura lor sau prin declaratia legii, sunt de uz sau de interes public formeaza obiectul proprietatii publice, insa numai daca au fost legal dobandite de catre acestea.
(2) Daca prin lege nu se prevede altfel, dispozitiile aplicabile dreptului de proprietate privata se aplica si dreptului de proprietate publica, insa numai in masura in care sunt compatibile cu acesta din urma.
Din analiza continutului art. 554 alin. (1) C. civ., se desprind criteriile principale in baza carora sunt incluse in domeniul public anumite bunuri, si anume: declaratia legii, adica fac parte din domeniul public bunurile expres enumerate in aceste sens in lege; natura bunurilor, adica intra in componenta domeniului public aceste bunuri care datorita calitatii lor intrinseci sunt de uz sau interes public; afectatiunea bunurilor, adica intra in alcatuirea domeniului public acele bunuri care sunt destinate uzului sau interesului public. (…)
Relativ la prevederea potrivit careia fac parte din domeniul public acele bunuri care prin natura lor sunt de uz sau interes public se impune urmatoarea distinctie. Sunt de uz public acele bunuri care sunt specifice unei folosinte generale (parcuri publice, drumuri publice, piete publice) si sunt bunuri de interes public acele bunuri ce intereseaza pe toti membrii societatii, chiar daca acestia nu au acces nemijlocit in folosinta lor, cum ar fi edificiile scolilor, spitalelor, muzeelor etc.
Distingem in cazul acestei determinari intre bunuri utilizate direct, respectiv acele bunuri care prin natura lor sau specificul lor sunt destinate uzului direc si colectiv al publicului (de exemplu: tarmurile marii, plaja, soselele, pietele publice, parcurile etc.) si bunuri utilizate indirect, prin intermediul unui serviciu public, respectiv acele bunuri care prin natura lor sau specificul lor sunt destinate uzului individual sau privat prin intermediul unui serviciu public pentru care aceste bunuri joaca un rol esential (locurile de inmormantare in cimitire, mese in piete si hale etc. ). [I. Adam, Drept civil, Teoria generala a drepturilor reale, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2013, p. 139-140]