Art. 68. Prelevarea si transplantul de la persoanele in viata

(1) Prelevarea si transplantul de organe, tesuturi si celule de origine umana de la donatori in viata se fac exclusiv in cazurile si conditiile prevazute de lege, cu acordul scris, liber, prealabil si expres al acestora si numai dupa ce au fost informati, in prealabil, asupra riscurilor interventiei. In toate cazurile, donatorul poate reveni asupra consimtamantului dat, pana in momentul prelevarii.

(2) Se interzice prelevarea de organe, tesuturi si celule de origine umana de la minori, precum si de la persoanele aflate in viata, lipsite de discernamant din cauza unui handicap mintal, unei tulburari mintale grave sau dintr-un alt motiv similar, in afara cazurilor expres prevazute de lege.

Nu trebuie sa existe – pentru persoanele lipsite de discernamant – o interdictie judecatoreasca. Testarea discernamantului, precum si stabilirea motivatiei donarii se va face de comisia de avizare printr-un examen psihologic si/sau psihiatric atat donatorului cat si primitorului. [O. Ungureanu, C. Munteanu, Drept civil. Persoanele in reglementarea noului Cod Civil, Editura Hamangiu 2013, p. 3]