Art. 813. Raspunderea personala a administratorului

(1) Administratorul care, in limitele puterilor conferite, isi asuma obligatii in numele beneficiarului sau al fiduciarului, pentru masa patrimoniala fiduciara, nu va fi tinut personal raspunzator fata de tertii contractanti.

(2) Administratorul este personal raspunzator fata de tertii cu care contracteaza daca se obliga in nume propriu, sub rezerva drepturilor detinute de acestia impotriva beneficiarului sau, dupa caz, a fiduciarului, pentru masa patrimoniala fiduciara.