(1) Cel care a adoptat norma civila este competent sa faca si interpretarea ei oficiala.
(2) Norma interpretativa produce efecte numai pentru viitor.
(3) Interpretarea legii de catre instanta se face numai in scopul aplicarii ei in cazul dedus judecatii.
Interpretarea oficiala si autentica a legilor civile o poate face doar organul emitent. Celelalte categorii de autoritati care procedeaza la interpretarea legilor civile sunt indreptatite la a efectua doar interpretari cazuale, care nu pot avea efecte decat pentru actele emise de ele in baza respectivelor interpretari. De altfel, credem ca o astfel de concluzie este sustinuta, fie chiar si doar in parte, de prevederile alineatului (3) al art. (9), conform carora, „interpretarea legii de catre instanta se face numai in scopul aplicarii ei in cazul dedus judecatii”. [T. Prescure, R. Matefi, Drept civil. Partea generala. Persoanele, Editura Hamangiu 2012, p. 59]
Textul art. 9 distinge, in functie de forta interpretarii, intre interpretarea data de organul care a adoptat norma civila si interpretarea care emana de la instanta judecatoreasca. Prima se numeste interepetarea oficiala si este general obligatorie, imbracand forma asa-numitelor norme interpretative. A doua, denumita in doctrina interpretarea judiciara, fara a fi general obligatorie, intervine numai pentru solutionarea unui caz concret (este relativa). [P. Perju in Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2012, p. 11]
Metodele de interpretare a normelor de drept sunt instrumente de lucru lasate la indemana interpretului, in speta, a judecatorului cauzei, si ele nu se confunda nici cu textele de drept pe care le interpreteaza si nici cu concluziile la care ajunge interpretul.
Intrucat nu sunt norme de drept, ci doar ajuta la intelegerea sau determinarea continutului acestora, metodele de interpretare nu pot intra in conflict cu normele constitutionale.
Cu atat mai putin, posibilele concluzii ale interpretului unei norme de drept, rezultat al folosirii unor anumite metode de interpretare, chiar daca, in mod firesc, contribuie la solutionarea unei cauze, nu pot constitui, de asemenea obiect al unei exceptii de neconstitutionalitate.
Aceasta, intrucat nici metodele de interpretarea ale unei norme de drept si nici posibilele concluzii ale interpretului nu intrunesc conditiile impuse prin dispozitiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/2001, pentru a fi obiect al unei astfel de exceptii, adica nu sunt nici legi, nici ordonante si nici texte de drept. [ICCJ, Sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia nr. 786 din 10 februarie 2010, www.scj.ro]