Pentru a putea mosteni, o persoana trebuie sa aiba calitatea ceruta de lege sau sa fi fost desemnata de catre defunct prin testament.
Vocatia la mostenire are un inteles dublu: a) in sens general, desemneaza vocatia potentiala (eventuala) a unor persoane de a culege mostenirea lasata de o alta persoana (in acest sens, se vorbeste, de exemplu, despre vocatia succesorala legala a rudelor in linie directa, fara limita de grad); b) in sens concret (vocatie concreta, utila), desemneaza prin devolutiunea succesorala – ca mijloc de selectie – acele persoane care vor culege efectiv mostenirea lasata de defunct. Nici vocatia succesorala generala si nici cea concreta nu se confunda cu aptitudinea general abstracta a unei persoane de a se bucura, in continutul capacitatii sale de folosinta, de dreptul de mostenire garantat prin art. 46 din Constitutie [G. Boroi, L. Stanciulescu, Institutii de drept civil in reglementarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2012, p. 530]
Existenta vocatiei succesorale concrete presupune doua conditii: a) una pozitiva: vocatia succesorala generala si b) una negativa: persoana in cauza sa nu fie inlaturata de la mostenire de un alt succesibil [G. Boroi, L. Stanciulescu, Institutii de drept civil in reglementarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2012, p. 530]
In materie testamentara, se pune exclusiv problema vocatiei concrete la mostenire, intrucat legea nu confera (dar nici nu interzice) nimanui, in mod special, vocatie generala la mostenirea testamentara. In principiu, oricine poate fi gratificat printr-un act de ultima vointa, in masura in care indeplineste conditiile legale. [B. Patrascu, I. Genoiu in Noul Cod Civil. Studii si Comentarii, Volumul II, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2013, p. 626]