Art. 973. Dreptul de abitatie al sotului supravietuitor

(1) Sotul supravietuitor care nu este titular al niciunui drept real de a folosi o alta locuinta corespunzatoare nevoilor sale beneficiaza de un drept de abitatie asupra casei in care a locuit pana la data deschiderii mostenirii, daca aceasta casa face parte din bunurile mostenirii.

(2) Dreptul de abitatie este gratuit, inalienabil si insesizabil.

(3) Oricare dintre mostenitori poate cere fie restrangerea dreptului de abitatie, daca locuinta nu este necesara in intregime sotului supravietuitor, fie schimbarea obiectului abitatiei, daca pune la dispozitia sotului supravietuitor o alta locuinta corespunzatoare.

(4) Dreptul de abitatie se stinge la partaj, dar nu mai devreme de un an de la data deschiderii mostenirii. Acest drept inceteaza, chiar inainte de implinirea termenului de un an, in caz de recasatorire a sotului supravietuitor.

(5) Toate litigiile cu privire la dreptul de abitatie reglementat prin prezentul articol se solutioneaza de catre instanta competenta sa judece partajul mostenirii, care va hotari de urgenta, in camera de consiliu.

Dreptul de abitatie al sotului supravietuitor opereaza indiferent de mostenitorii cu care acesta vine in concurs la mostenire [G. Boroi, L. Stanciulescu, Institutii de drept civil in reglementarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2012, p. 557]

Daca sotul supravietuitor mosteneste locuinta impreuna cu alte persoane (este comostenitor), dreptul de abitatie ii va permite sa o foloseasca potrivit necesitatilor, si nu in raport cu cota-parte dobandita din mostenire [G. Boroi, L. Stanciulescu, Institutii de drept civil in reglementarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2012, p. 557]