In vederea executarii sarcinii, dispunatorul poate impune instituitului constituirea de garantii si incheierea unor contracte de asigurare.
Pentru a se incredinta de executarea cu buna-credinta de catre instituit a obligatiei de transmitere a bunurilor fideicomisare catre substituit, dispunatorul poate impune instituitului prezentarea de garantii directe (personale, reale) sau modularea concreta a obligatiei de administrare in sensul respectarii unei exploatari intelepte a bunurilor, pentru a pastra valoarea lor economica pana la data transmiterii lor catre substituit. In egala masura, dispunatorul poate urmari prevenirea ineficacitatii liberalitatii datorita pieirii bunurilor din motive care nu tin de vointa instituitului (caducitate) prin obligarea acestuia la incheierea unor contracte de asigurare (in pricipiu, de bunuri sau de pierderi financiare), impunand astfel, in mod contraventional, subrogatia reala cu titlu particular. Cele doua categorii de masuri pot fi cumulate. [C. Macovei, M.C. Dobrila in Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2012, p. 1047-1048]