Group 1

Art. 15. Trasaturile esentiale ale infractiunii

(1) Infractiunea este fapta prevazuta de legea penala, savarsita cu vinovatie, nejustificata si imputabila persoanei care a savarsit-o.

(2) Infractiunea este singurul temei al raspunderii penale.

Faptele prevazute de legea penala sunt permise de ordinea juridica, deci justificative, numai in masura in care o valoare sociala superioara se opune celei ocrotite de legea penala, aceasta din urma va ceda, astfel ca fapta, desi corespunde modelului legal, este tipica, aduce atingere unor valori sociale, devine, prin vointa legii, o fapta permisa.
Norma permisiva (cauza justificativa) poate sa apartina oricarei ramuri a dreptului. In temeiul unitatii sistemului dreptului, ea va opera independent de domeniul dreptului unde este prevazuta, fiind de neconceput ca o actiune considerata licita de catre o norma juridica sa fie apreciata ilicita de o alta. Acest caracter al normei permisive (de a fi independent de orice norma a dreptului) face ca si norma permisiva prevazuta de legea penala sa nu apartina propriu-zis domeniului penal; ea are efect aleatoriu in raport cu ansamblul normelor juridice, cu intreaga ordine juridica. Drept urmare, o actiune justificata nu va putea fi supusa niciunei consecinte, indiferent ca ar fi civila, disciplinara, administrativa. [I. Pascu in Noul Cod penal comentat. Partea generala. Editia a II-a, revizuita si adaugita, Editura Universul juridic, Bucuresti 2014, p. 117-118]

A imputa unei persoane savarsirea unei fapte inseamna a stabii ca fapta apartine fizic si psihic acelei persoane.
O fapta apartine fizic si psihic unei persoane, cand aceasta a comis-o prin folosirea energiei fizice proprii sau prin folosirea unei energii exterioare (exepmplu, un om a fost ucis prin lovirea cu pumnul sau cu un foc de arma); a avut reprezentarea actiunii sau inactiunii sale si a putut fi stapan pe ele (nu a actionat in conditiile iresponsabilitartii, intoxicatiei sau minoritatii); a actionat potrivit propriei sale vointe (nu a fost constrans fizic sau moral) si a avut reprezentarea caracterului ilicit al faptei (nu s-a aflat in eroare). [I. Pascu in Noul Cod penal comentat. Partea generala. Editia a II-a, revizuita si adaugita, Editura Universul juridic, Bucuresti 2014, p. 118]

Mobilul infractiunii consta in impulsul (sentiment, interes) ce l-a determinat pe faptuitor sa comita infractiunea (lipsa oricarui mobil poate fi un indiciu al starii de iresponsabilitate). [M. Udroiu, Drept penal. Partea generala. Noul Cod penal, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2014, p. 57]