Group 1

Art. 16. Vinovatia

(1) Fapta constituie infractiune numai daca a fost savarsita cu forma de vinovatie ceruta de legea penala.

(2) Vinovatie exista cand fapta este comisa cu intentie, din culpa sau cu intentie depasita.

(3) Fapta este savarsita cu intentie cand faptuitorul:
a) prevede rezultatul faptei sale, urmarind producerea lui prin savarsirea acelei fapte;
b) prevede rezultatul faptei sale si, desi nu-l urmareste, accepta posibilitatea producerii lui.

(4) Fapta este savarsita din culpa, cand faptuitorul:
a) prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accepta, socotind fara temei ca el nu se va produce;
b) nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa il prevada.

(5) Exista intentie depasita cand fapta constand intr-o actiune sau inactiune intentionata produce un rezultat mai grav, care se datoreaza culpei faptuitorului.

(6) Fapta constand intr-o actiune sau inactiune constituie infractiune cand este savarsita cu intentie. Fapta comisa din culpa constituie infractiune numai cand legea o prevede in mod expres.

Nu prezinta importanta pentru retinerea intentiei directe daca producerea rezultatului este probabila sau certa, ci numai ca aceasta sa fi fost urmarita de faptuitor (de pilda, o persoana dorind sa o raneasca pe alta arunca cu pietre dupa aceasta; faptul ca pietrele sa o loveasca pe aceasta constituie o certitudine daca victima se afla chiar langa agresor, dar poate constitui si o probabilitate, daca victima se departase in alergare de faptuitor). [M. Udroiu, Drept penal. Partea generala. Noul Cod penal. Editura C.H. Beck, Bucuresti 2014, p.52]

Spre deosebire de intentia indirecta, in cazul culpei cu prevedere, faptuitorul nu accepta urmarea eventuala, ci considera, in baza unor anumite temeiuri obiective, evaluate in mod eronat, ca poate preveni sau evita urmarea; in situatia in care aprecierea faptuitorului are la baza sansa, intamplarea, alea, iar nu temeiuri obiective rezonabile, se va retine ca acesta a comis infractiunea acceptand rezulatul actiunii sau inactiunii sale, deci cu intentie indirecta. [M. Udroiu, Drept penal. Partea generala. Noul Cod penal, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2014, p. 54]

Specific culpei cu previziune este faptul ca autorul se bazeaa pe anumite imprejurari obiective, reale, apreciate de acesta ca fiind suficiente pentru ca rezultatul sa nu se produca, chiar daca a o analiza obiectiva ele se dovedesc insuficiente. Daca faptuitorul s-ar bizui pe intamplare sau pe noroc ar atrage raspunderea sa pentru o fapta comisa cu intentie indirecta. [I. Pascu in Noul Cod penal comentat. Partea generala. Editia a II-a, revizuita si adaugita, Editura Universul juridic, Bucuresti 2014, p. 128]

Pentru stabilirea vinovatiei in modalitatea culpei fara prevedere, se folosesc doua criterii: criteriul obiectiv, prin care se urmareste sa se constate daca faptuitorul trebuie sa prevada rezultatul si criteriul subiectiv, utilizat pentru a verifica daca faptuitorul a avut, in momentul comiterii faptei, posibilitatea sa prevada acel rezultat.
Criteriu obiectiv presupune verificarea tuturor imprejurarilor si a conditiilor in care s-a comis fapta si daca rezultatul trebuia prevazut, in sensul orice normal si cu pricepere obisnuita ar fi fost in stare sa prevada acel rezultat.
Criteriul subiectiv consta in verificarea posibilitatii reale, efective a faptuitorului de a prevedea rezultatul in momentul savarsirii faptei, in raport cu aptitudinile sale personale. Se au in vedere, in acest sens, particularitatile psihofizice, intelectuale, experienta si pregatirea faptuitorului, toate raportate la momentul si conditiile concrete de comitere a faptei.
Daca se ajunge la concluzia ca faptuitorul trebuia si putea sa prevada rezultatul actiunii (inactiunii) sale, exista vinovatie sub forma culpei simple, in sens contrar nu exista vinovatie, ci caz fortuit. [I. Pascu in Noul Cod penal comentat. Partea generala. Editia a II-a, revizuita si adaugita, Editura Universul juridic, Bucuresti 2014, p. 130]