Art. 207. Santajul

(1) Constrangerea unei persoane sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva, in scopul de a dobandi in mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepseste cu inchisoarea de la unu la 5 ani.

(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza amenintarea cu darea in vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromitatoare pentru persoana amenintata ori pentru un membru de familie al acesteia, in scopul prevazut in alin. (1).

(3) Daca faptele prevazute in alin. (1) si alin. (2) au fost comise in scopul de a dobandi in mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este inchisoarea de la 2 la 7 ani.

În vechea reglementare infracţiunea de şantaj – art. 194 C. pen. anterior – era definită ca fiind constrângerea unei persoane, prin violenţă sau ameninţare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul.
Prin noua reglementare şantajul – art. 207 C. pen. – este definit ca fiind constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul.
Se poate observa aşadar că legiuitorul a exclus referirile redundante şi de altfel inutile din cuprinsul definiţiei acestei infracţiuni, respectiv cele ce se raportau la violenţă sau ameninţare, aspecte ce sunt nimic altceva decât elementele definitorii ale constrângerii, care poate fi fizică ori morală.[ICCJ,Decizia penală nr. 167 din 20 aprilie 2016, www.scj.ro]

Noțiunea de „constrângere” nu este definită în legislația penală sau în cea procesual penală, aspect ce denotă intenția legiuitorului de a conferi cuvântului (…) sensul său uzual. În limbajul curent, prin „constrângere” se înțelege determinarea unei persoane să facă sau să nu facă ceva împotriva voinței sale. Cum infracțiunea, în a cărei reglementare este folosit substantivul analizat, este o infracțiune împotriva libertății persoanei, mai exact împotriva libertății de ordin moral a persoanei, pentru că aceasta nu presupune o privare de libertate, în sens fizic, constrângerea exercitată împotriva subiectului pasiv al infracțiunii de șantaj trebuie să îi producă acestuia o stare de temere, de natură a-l determina să acționeze conform conduitei prevăzute în dispoziția normei de incriminare. Prin urmare, constrângerea, astfel exercitată, reprezintă punerea în mișcare a unei forțe exterioare subiectului pasiv al infracțiunii, care poate fi de natură fizică sau morală. În cazul constrângerii fizice, aceasta poate fi exercitată, în mod direct, prin energia fizică a făptuitorului sau prin punerea în mișcare, de către acesta, a unei alte energii de aceeași natură, capabilă să înfrângă rezistența fizică a subiectului pasiv. Spre deosebire de aceasta, constrângerea psihică se exercită prin efectuarea de către făptuitor a unui act de natură să inspire victimei temerea că, în viitor, ea sau o altă persoană apropiată ei va suporta un rău, care va provoca o pagubă. În ambele cazuri, pentru realizarea conținutului constitutiv al infracțiunii, constrângerea trebuie să fie efectivă.
Având în vedere aceste particularități ale infracțiunii de șantaj și, în mod special, obiectul său juridic, care are în vedere libertatea morală a persoanei, legiuitorul nu a prevăzut, în cuprinsul normei de incriminare (…), modalitățile concrete de realizare a constrângerii, cum ar fi cele „prin violență sau amenințare”, (…) evitându-se, astfel, restrângerea, în mod nejustificat, a sferei de aplicare a prevederilor art. 207 alin. (1) din Codul penal. În acest fel intră sub incidența dispoziției legale analizate toate formele de constrângere, care au ca rezultat determinarea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, săvârșite în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, indiferent de acțiunile sau inacțiunile prin care constrângerea este executată. [Decizia CCR nr. 689/2017 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (1) și alin. (3) din Codul penal, publicata in Monitorul Oficial cu numarul 99 din 1 februarie 2018]

Referitor la sintagma „în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial”, din cuprinsul dispozițiilor art. 207 alin. (3) din Codul penal, aceasta indică, în mod explicit, faptul că infracțiunea de șantaj, (…), este săvârșită cu intenție directă, respectiv în vederea dobândirii unui folos, de către subiectul activ al infracțiunii sau de către o altă persoană. Acest folos poate să provină de la orice persoană, nu doar de la cea constrânsă, întrucât scopul infracțiunii nu este cel de lezare a victimei, ci are în vedere procurarea respectivului beneficiu. În mod evident, folosirea de către legiuitor a cuvântului „patrimonial”, (…) denotă caracterul direct evaluabil în bani al respectivului folos, care, de altfel, deosebește forma de bază a infracțiunii de șantaj, reglementată la art. 207 alin. (1) din Codul penal, de cea agravată, prevăzută la alin. (3) al aceluiași articol. În fine, utilizarea cuvântului „injust”, (…) relevă caracterul incorect și nelegal al modalității de obținere a folosului vizat, respectiv prin restrângerea libertății persoanei. [Decizia CCR nr. 689/2017 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (1) și alin. (3) din Codul penal, publicata in Monitorul Oficial cu numarul 99 din 1 februarie 2018]

Legea nu stabilește ce se înțelege prin constrângere, dar doctrina și practica au considerat constant că prin constrângere trebuie să se înțeleagă acele infracțiuni ce sunt pedepsite de lege cu o pedeapsă cel mult egală cu cea prevăzută pentru infracțiunea de șantaj. Concret, infracțiunea de șantaj nu poate intra în concurs de infracțiuni cu infracțiunile de lovire sau alte violențe și amenințare săvârșite împotriva aceluiași subiect pasiv, întrucât orice acte de lovire sau amenințare săvârșite (…) vor fi absorbite natural în conținutul constitutiv al infracțiunii de șantaj (infracțiunea de șantaj absoarbe infracțiunile de lovire sau alte violențe și amenințare, dar nu și infracțiunile de vătămare corporală și lipsire de libertate în mod ilegal, cu care va intra în concurs de infracțiuni atunci când au același subiect pasiv).[Curtea de Apel Brașov, Decizia penală nr. 139 din 14 martie 2018, www.rolii.ro]

Fapta inculpatului, având calitatea de agent şef principal de poliţie – persoană care exercită o funcţie publică în cadrul unei instituţii publice -, de a constrânge persoana împotriva căreia a fost formulată o plângere penală pentru acte de violenţă, prin ameninţarea cu schimbarea încadrării juridice în tentativă la infracţiunea de omor, să dea o sumă de bani persoanei care a formulat plângerea penală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj.[ICCJ, Secţia penală, Decizia nr. 343 din 1 februarie 2011, www.scj.ro]