Art. 219. Agresiunea sexuala

(1) Actul de natura sexuala, altul decat cele prevazute in art. 218, cu o persoana, savarsit prin constrangere, punere in imposibilitate de a se apara sau de a-si exprima vointa ori profitand de aceasta stare, se pedepseste cu inchisoarea de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.

(2) Pedeapsa este inchisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi atunci cand:
a) victima se afla in ingrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul faptuitorului;
b) victima este ruda in linie directa, frate sau sora;
c) victima este un minor;
d) fapta a fost comisa in scopul producerii de materiale pornografice;
e) fapta a avut ca urmare vatamarea corporala;
f) fapta a fost savarsita de doua sau mai multe persoane impreuna.

(3) Daca fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este inchisoarea de la 7 la 15 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi,

(4) Daca actele de agresiune sexuala au fost precedate sau urmate de savarsirea actelor sexuale prevazute in art. 218 alin. (1) si alin. (2) , fapta constituie viol,

(5) Actiunea penala pentru fapta prevazuta in alin. (1) se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate.

(6) Tentativa la infractiunile prevazute in alin. (1) si alin. (2) se pedepseste.

Elementul material al infractiunii de agresiune sexuala este reprezentat de orice act de natura sexuala realizat prin constrangere, altul decat cele incriminate prin infractiunea de viol. Prin urmare, vor intra sub incidenta agresiunii sexuale orice alt act de natura sexuala care nu presupune penetrare sau act sexual oral, savarsit sub imperiul constrangerii, al punerii in imposibilitate de a se apara sau de a-si exprima vointa, ori profitand de aceasta stare (spre exemplu, actele de masturbare). [M. Udroiu, V. Constantinescu, Noul Cod penal. Codul penal anterior: prezentare comparativa, observatii, ghid de aplicare, legea penala mai favorabila, Editura Hamangiu, 2014, p. 300]

Fapta inculpatului care în noaptea de 27/28.07.2014, după ce a consumat băuturi alcoolice, a întreținut un act de natură sexuală, altul decât raportul sexual, actul sexual oral sau anal, cu minora în vârstă de 12 ani, prin constrângere și profitând de imposibilitatea acesteiea de a se apăra și de a-și exprima voința, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de agresiune sexuală prevăzută și pedepsită de art. 219, alin. 1 și 2, lit. c) din Codul penal.
În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii, instanța constată că elementul material, a constat în acțiunea inculpatului de a întreține un act de natură sexuală, altul decât raportul sexual, actul sexual oral sau anal, cu o persoană de sex diferit, respectiv cu minora, fără consimțământul acesteia. Lipsa consimțământului s-a realizat în speța de față prin două modalități, respectiv constrângere fizică și profitând de imposibilitatea acesteiea de a se apăra și de a-și exprima voința.
Constrângerea fizică a fost efectivă și s-a concretizat în lovirea peste față a victimei și punându-i mâna la gură pentru a nu țipa.
Cea de a modalitate de încălcare a libertății sexuale, respectiv profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra și de a-și exprima voința, se referă la starea, situația în care se afla victima la momentul săvârșirii faptei, victima fiind o minoră în vârstă de 12 ani. În această situație, chiar dacă nu s-a fi folosit violența, având în vedere vârsta fragedă a victimei de 12 ani, cand orice persoană este lipsită de aptitudinea de a înțelege și de a voi, nu se poate presupune că victima și-a exprimat liber voința la actul sexual.
Urmarea imediat a constat în încălcarea gravă a libertății sexuale a unei persoane, respectiv încălcarea libertății victimei de a decide cu privire la întreținerea unui act de natură sexuală.
De asemenea, legatura de cauzalitate intre fapta savarsita si urmarea socialmente periculoasa rezulta, în principiu, ex re, din materialitatea faptei.[Judecătoria Filiași, Sentința penală nr. 2/2015, www.rolii.ro]

In drept, fapta savarsita de inculpat, constand in aceea că, în ziua de 23.03.2014, în jurul orei 13,40, în scara blocului, cu intenție, a exercitat un act de natură sexuală asupra persoanei vătămate, altul decât cele prevăzute la infracțiunea de viol, constând în atingeri ale sânilor, feselor și zonei intime ale acesteia prin constrângere, în urma imobilizării persoanei vătămate și profitând de imposibilitatea acesteia de a-și exprima voința datorată acestei constrângeri, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de agresiune sexuală, prevăzută de art. 219 alin. 1 din Noul Cod Penal. [Judecătoria Buzău, Sentința penală nr. 877/2014, www.rolii.ro]

Pentru a se putea reține încadrarea prevăzută de art. 219 Cod Penal, nu este necesar ca actul de natură sexuală să fie comis cu sexul sau asupra sexului, atâta timp cât prin acesta s-a urmărit obținerea unei satisfacții sexuale, fiind în același timp lezată libertatea victimei, constrânsă la o conduită care poate fi calificată drept sexuală.
Ori, luarea în brațe a două minore în vârstă de 7 ani, pipăirea, mângâierea acestora, chiar dacă nu în zonele intime, urmată de constrângerea acestora și sărutarea lor prin introducerea limbii inculpatului, în mod repetat, în cavitatea bucală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de agresiune sexuală. [Curtea de Apel Cluj, Decizia penală nr. 443/2016, www.rolii.ro]