Art. 22. Consimtamantul persoanei vatamate

(1) Este justificata fapta prevazuta de legea penala savarsita cu consimtamantul persoanei vatamate, daca aceasta putea sa dispuna in mod legal de valoarea sociala lezata sau pusa in pericol.

(2) Consimtamantul persoanei vatamate nu produce efecte in cazul infractiunilor contra vietii, precum si atunci cand legea exclude efectul justificativ al acestuia.

Pentru a fi posibila retinerea consimtamantului subiectului pasiv, lezat al faptei incriminate comise, cu titlu de cauza justificativa este necesara verificarea intrunirii cumulative a mai multor conditii:
– savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, alta decat una contra vietii ori una in a carei norma de incriminare se exlude incidenta consimtamantului victimei (persoanei vatamate, subiectului pasiv)
– verificarea existentei consimtamantului actual si determinat al persoanei care apare, formal, pe pozitia subiectului pasiv al respectivei fapte
– persoana in cauza sa fie titulara valorii sociale lezate
– valoarea sociala lezata sa faca parte din sfera valorilor individuale alienabile (titularul sa poata dispuna in mod valabil de respectiva valoare)
– consimtamantul dat sa fie valabil
– consimtamantul sau lipsa acestuia sa nu reprezinte per se un element constitutiv al continutului normativ.[M.I. Michinici, M. Dunea, Noul Cod penal. Comentarii pe articole, Editura Hamangiu, 2014, p. 63]

Consimtamantul poate fi dat in orice forma (oral, in scris, prin mijloace tehnice de comunicare la distanta, gesturi, semne etc.); nu este intotdeauna necesar ca exprimarea consimtamantului sa fie explicita, el putand fi valabil exprimat si in mod tacit. [M. Udroiu, Drept penal. Partea generala. Noul Cod penal, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2014, p. 73]

Consimtamntul victimei nu este, de regula, in masura sa inlature antijuridicitatea faptei atunci cand a fost viciat prin eroare, violenta sau dol. Aceste vicii de consimtamnt nu opereaza insa cu aceeasi rigoare ca in dreptul civil, uneori consimtamantul in penal producand efecte si atunci cand a fost dat din eroare sau surpins prin dol. Tot astfel, cel care a fost convins sa doneze sange in schimbul unei recompense patrimoniale nu va putea invoca lipsa de valabilitate a connsimtamantului in cazul in care recompensa promisa nu ii este ulterior acordata. Dolul va afecta insa vaabilitatea consimtamantului atunci cand priveste motivul altruist care a stat la baza acestuia. Asa, de pilda, daca o persoana accepta donarea unui rinichi doar pentru a fi transplantat fiului sau, consimtamntul nu va produce efecte in masura in care organul prelevat va fi folosit de medic pentru salvarea vietii altui pacient. [F. Streteanu, D. Nitu, Drept penal. Partea generala, vol. I, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2014, p. 399]

Momentul exprimarii consimtamantului trebuie sa se situeze pana cel tarziu la momentul primului act de executare, fiind importante sub acest aspect persistenta sa pe parculrsul savarsirii faptei si eventuala retragere a consimtamantului. O ratificare ulterioara a actului comis nu echivaleaza cu un consimtamant (Fl. Streteanu). Consimtamantul trebuie sa subziste pe toata durata actului vatamator, deoarece in cazul in care acesta este retras pe parcursul actului, nu mai este incidenta cauza justificativa. [C. Voicu, A. S. Uzlau, R. Morosanu, C. Ghigheci, Noul Cod penal, Ghid de aplicare pentru practicieni, Editura Hamangiu, Bucuresti 2014, p. 40]

In mod neaparat, valoarea sociala in cauza trebuie sa apartina sferei de ocrotire, prin norme penale, a unor interese individuale, de ordin privat, iar nu unor interese de ordin public sau colectiv. Daca norma de incriminare este pluriofensiva, iar interesele ocrotite sunt deopotriva pub;ice si private, consimtamantul nu va putea, in principiu sa exonereze de raspundere penala. [M.I. Michinici, M. Dunea, Noul Cod penal. Comentarii pe articole, Editura Hamangiu, 2014, p. 63]

Mai complicata apare situatia in care fapta la care se consimte aduce atingere in egala masura unui interes individual si unui interes colectiv. Asa, de pilda, in cazul unei induceri in eroare a organelor judiciare (art. 268 C. pen.) ar fi posibil ca persoana denuntata sa fi consimtit in prealabil la fapta denuntatorului. Tot astfel, in cazul unei infractiuni de represiune nedreapta (art. 283 C. pen.), persoana inculpata sau arestata ar putea consimti la acest act din diverse motive (politice, pentru a ascunde o infractiune mai grava etc.). Cu toate acestea, intrucat obiectul juridic principal al incriminarilor mentionate corespunde unui interes colectiv, subiectul pasiv principal nu este persoana care a comis consimtamantul, astfel ca aceasta nu va putea produce efect justificativ. Solutia insa va fi diferita in cazul incriminarilor ce protejeaza si un interes general, dar care reprezinta in fapt forme agravate ale unor infractiuni susceptibile de justificare pe baza consimtamantului victimei, cum este cazul infractiunilor de ultraj, ultraj judiciar, purtare abuziva etc. Astfel, spre exemplu, daca un functionar aflat in exercitiul atributiilor de serviciu este lovit, la cererea sa, de o persoana, aceasta fapta nu va constitui infractiune de ultraj, fiind justificata pe baza consimtamantului victimei. [F. Streteanu, D. Nitu, Drept penal. Partea generala, vol. I, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2014, p. 403]