Art. 223. Hartuirea sexuala

(1) Pretinderea in mod repetat de favoruri de natura sexuala in cadrul unei relatii de munca sau al unei relatii similare, daca prin aceasta victima a fost intimidata sau pusa intr-o situatie umilitoare, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.

(2) Actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate.

Subiectul activ nemijlocit (autorul) al acestei infractiuni poate fi orice persoana indiferent de sex care se afla intr-o relatie de munca sau intr-o relatie similara cu victima. (…) Faptuitorul nu poate avea la locul de munca fata de victima, calitatea de superior, sef (chiar in alt compartiment decat victima, patron, agent al acestora (ex: sef compartiment resurse umane, inspector, profesor , educator, antrenor, duhovnic, terapeut, psihiatru, medic sau alte calitati care-i confera o autoritate sau influenta, de care abuzeaza in scopul obtinerii de satisfactii de natura sexuala de la persoanele cu care vine in contact pe linie profesionala. In aceste situatii, acesta va raspunde penal pentru infractiunea de folosire abuziva a functiei in scop sexual, fapta prevazuta de art. 299 Cod penal. [I. Ristea, Drept penal. Partea speciala, vol. I, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2014, p. 192]

Ca element de noutate in raport cu dispozitiile art. 203 ind. 1 din Codul penal anterior, art. 223 alin. (1) NCP incrimineaza si savarsirea pretinderii in mod repetat a favorurilor de natura sexuala in cadrul unei relatii similare cu relatia de munca, de exemplu, in cadrul unei relatii intre persoanele care exercita profesii liberale in cadrul formelor de exercitare ale profesiei sau intre persoanele care exercita functii alese in cadrul organelor colective.[A. Vlasceanu, A. Barbu, Noul Cod penal comentat prin raportare la Codul penal anterior, Editura Hamangiu 2014, p. 495 ]

In reglementarea art. 223 NCP, fapta se comite in cadrul unei relatii de munca sau al unei relatii similare, ceea ce inseamna ca, desi trebuie sa existe o relatie particulara intre victima si faptuitor, nu se va mai cere existenta unei relatii de autoritate (hartuire descendenta). Cu alte cuvinte, fapta va fi tipica si in ipoteza in care actul de hartuire se comite intre colegi de serviciu aflati pe aceeasi linie ierarhica unul fata de celalalt (asa numita hartuire orizontala). Fapta de hartuire sexuala in NCP este tipica chiar si in ipoteza in care hartuirea este ascendenta, adica in ipoteza in care faptuitorul este subalternul victimei (de exemplu, un student comite raportat la profesoara lui sau un angajat raportat la sefa lui etc.). [S. Bogdan (coordonator), D.A. Serban, G. Zlati, Noul Cod penal. Partea speciala. Analize, explicatii, comentarii. Perspectiva clujeana, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2014, p. 178]

Spre deosebire de infractiunea de folosire a functiei in scop abuziv pentru existenta careia este suficienta o singura actiune de pretindere a favorurilor de natura sexuala, in cazul infractiunii de hartuire sexuala prevazuta in art. 223 alin. (1) NCP, actiunea de pretindere a favorurilor de natura sexuala trebuie sa fie comisa in mod repetat (cel putin de doua ori). [A. Vlasceanu, A. Barbu, Noul Cod penal comentat prin raportare la Codul penal anterior, Editura Hamangiu 2014, p. 495 ]

Manifestarile obscene, gesturile sau aluziile sexuale, atingerile corporale intamplatoare, scrisorile sau telefoanele cu mesaje chiar cu conotatii sexuale, nu realizeaza continutul infractiunii daca nu au caracter repetat. [I. Ristea, Drept penal. Partea speciala, vol. I, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2014,p. 193]

Care va fi insa situatia cand persoana care constituie subiectul pasiv va provoca, ea insasi, prin vorbe, acte, gesturi, comportamentul faptuitorului? Provocarea nu poate impiedica, in principiu, raspunderea penala a faptuitorului. Atata timp cat victima provoaca faptuitorul si nu arata ca este intimidata, deranjata sau umilita de actiunile acestuia, fapta nu constituie infractiune. Dar insa, chiar in conditiile provocarii anterioare de catre victima, faptuitorul continua si repeta actiunile ofensatoare cu tenta sexuala chiar si dupa manifestarea expresa si serioasa a acesteia in sensul ca este deranjata de actiunile faptuitorului si dupa rugamintea ferma a victimei ca acesta sa inceteze, fapta atrage, raspunderea penala. [V. Dobrinoiu in Noul Cod penal comentat. Partea speciala, Editia a II-a, revizuita si adaugita, Ed. Universul Juridic, Bucuresti 2014, p. 189]