Group 1

Art. 25. Constrangerea morala

Nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala savarsita din cauza unei constrangeri morale, exercitata prin amenintare cu un pericol grav pentru persoana faptuitorului ori a altuia si care nu putea fi inlaturat in alt mod.

Pentru a fi in prezenta constrangerii pshice, este necesar ca pericolul cu care este amenintata persoana sa fie grav (gravitatea se analizeaza in raport cu valoarea sociala amenintata de pericol), iminent (declansarea intr-un interval de timp relativ scurt), inevitabil (inexistenta unei alte solutii de inlaturare a pericolului in mod eficient, apreciata in concret) si injust. Raul poate privi atat persoana celui direct amenintat, cat si o alta persoana. Spre deosebire de constrangerea fizica, la a carei origine se pot afla diverse cauze, constrangerea morala este determinata intotdeauna de o actiune a unei persoane. Conditia legala privind comiterea faptei prevazute de legea penala din cauza constrangerii morale impune cerinta ca fapta sa fi fpost ceruta explicit sau implicit de catre cel care exercita constrangerea (Fl, Streteanu). [C. Voicu, A. S. Uzlau, R. Morosanu, C. Ghigheci, Noul Cod penal, Ghid de aplicare pentru practicieni, Editura Hamangiu, Bucuresti 2014, p. 43]

Pericolul grav pentru “persoana (…) altuia” poate fi interpretat ca referindu-se si la persoana care ameninta.[F. Stretanu, D. Nitu, Drept penal. Partea generala, vol. I, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2014, p. 453]

Daca cel amenintat putea evita pericolul grav prin denuntarea celui ce exercita amenintarea ori prin alarma sau alte cai (chemarea in ajutor a altor persoane, obtinerea unei solutii de tranzitie) conditia inevitabilitatii nu mai este indeplinita, intrucat el avea posibilitati mai putin daunatoare pentru inlaturarea pericolului grav.
In evaluarea posibilitatilor de inlaturare in alt mod a pericolului se vor avea in vedere nu numai felul amenintarii si gravitatea acesteia, dar si starea si, in special, conditia psihica si emotivitatea persoanei amenintate, siguranta eficientei mijloacelor de inlaturare care puteau, eventual, fi folosite, cat si toate imprejurarile cauzei susceptibile de a pune in lumina situatia reala. [I.Pascu in Noul Cod penal comentat. Partea generala. Editia a II-a, revizuita si adaugita, Editura Universul juridic, Bucuresti 2014, p. 190]

In vederea surprinderii sferei de cuprindere a conceptului de amenintare (pe care se construieste legal institutia juridica a constrangerii moarale – cauza de neimputabilitate), facem trimitere la dispozitia cuprinsa in art. 206 NCP ce contine norma de incriminare cu denumirea marginala “Amenintarea”. Totusi, ca o diferenta, se impune precizarea faptului ca, in vreme ce infractiunea de amenintare se poate retine chiar daca subiectul pasiv nu a fost inspaimantat efectiv de continutul comunicarii in cauza, fiind suficient ca aceasta sa fie, in abstract, “de natura” sa produca o stare de temere, pentru retinerea constrangerii morale, in vederea excluderii imputabilitatii faptei incriminate comise, trebuie sa se stabileasca faptul ca agentul amenintat a apreciat ca reala amenintarea cu pericolul grav a carui nematerializare a fost conditionata de savarsirea faptei. [M.I. Michinici, M. Dunea, Noul Cod penal. Comentarii pe articole, Editura Hamangiu, 2014, p. 71]

Conditia legala privind comiterea faptei prevazute de legea penala din cauza constrangerii morale impune cerinta ca fapta sa fi fost ceruta explicit sau implicit de catre cel care exercita constrangerea. In masura in care autorul a comis fapta pentru a preveni eventuale consecinte ale unei conduite anterioare, dar fara sa-i fi fost ceruta, nu va putea beneficia de aceasta cauza exoneratoare. [F. Stretanu, D. Nitu, Drept penal. Partea generala, vol. I, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2014, p. 453]

Pentru existenţa constrângerii morale, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii:
1) să existe o acţiune de constrângere săvârşită de o persoană asupra psihicului unei alte persoane, prin ameninţare cu un rău important. Tocmai existenţa unei ameninţări de acest fel provoacă la persoana ameninţată un sentiment de teamă sub imperiul căruia ea săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală, ca singura alternativă a răului cu care este ameninţată. Persoana constrânsă moral este nevoită deci sau să sufere răul cu care este ameninţată, sau să săvârşească fapta ce i se pretinde de către cel care efectuează constrângerea şi care este o faptă ilicită. Ameninţarea poate fi orală sau scrisă. Ameninţarea orală poate fi însoţită sau nu de gesturi ameninţătoare (de exemplu, agitarea unei arme, închiderea uşii cu cheia, ruperea legăturii telefonice etc), fără ca prin aceasta să înceteze de a fi o constrângere morală, exercitată asupra psihicului persoanei;
2) prin ameninţare să se creeze un pericol grav pentru persoana ameninţată sau pentru o altă persoană, în cazul în care nu s-ar ceda ameninţării şi nu s-ar săvârşi fapta prevăzută de legea penală. Pericolul poate să privească oricare dintre valorile legate de persoana fizică: viaţa, integritatea corporală, sănătatea, libertatea, demnitatea, etc, fie că este vorba de persoana celui ameninţat, fie de orice altă persoană, independent de existenţa vreunei legături între aceasta şi cel ameninţat. Legea penală apără şi încurajează, şi în acest caz, sentimentul de solidaritate şi relaţiile de ajutor reciproc împotriva agresiunii. Pericolul rezultat din ameninţare este considerat grav atunci când se referă la un rău ireparabil sau greu de reparat. Dacă pericolul nu priveşte vreuna dintre valorile esenţiale legate de persoană sau dacă pericolul nu este grav, nu poate exista constrângere morală.
3) pericolul cu care se ameninţă trebuie să fie de aşa natură încât să nu poată fi înlăturat decât prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală. Dacă era posibilă recurgerea la alte mijloace de înlăturare a pericolului, condiţia inevitabilităţii nu este îndeplinită şi nu există constrângere morală, (de exemplu când este posibilă chemarea în ajutor a altor persoane sau a organelor de poliţie, etc). Pentru stabilirea evitabilităţii sau inevitabilităţii pericolului, pe altă cale decât săvârşirea faptei prevăzută de legea penală, trebuie să se ţină seama ca şi în cazul constrângerii fizice, de împrejurările de fapt şi de persoana făptuitorului.
Simpla enumerare a acestor condiţii contrazice categoric apărarea inculpatului potrivit căreia ar fi săvârşit fapta pe fondul constrângerii morale.
Pe de o parte, inculpatul avea un nivel intelectual, educaţional şi cultural de natură să îl facă să înţeleagă contextul juridic şi cadrul legal al cercetării sale de către organele judiciare, iar pe de altă parte, pretinsul „rău” consta în efectuarea unor cercetări judiciare standard specifice soluţionării unor cauze penale, în urma acestora – chiar dacă s-ar fi finalizat cu trimiterea în judecată, deşi inculpatul a avut convingerea că faptele cercetate nu constituiau infracţiuni – nu se crea un pericol grav pentru persoana sa în situaţia în care nu s-ar fi cedat pretinsei constrângeri şi nu s-ar fi săvârşit fapta prevăzută de legea penală (darea de bani). [ICCJ, Secţia penala, Decizia nr. 1863/2010, www.scj.ro]