Art. 271. Obstructionarea justitiei

(1) Persoana care, fiind avertizata asupra consecintelor faptei sale:
a) impiedica, fara drept, organul de urmarire sau instanta sa efectueze, in conditiile legii, un act procedural;
b) refuza sa puna la dispozitia organului de urmarire penala, instantei sau judecatorului sindic, in tot sau in parte, datele, informatiile, inscrisurile sau bunurile detinute, care i-au fost solicitate in mod explicit, in conditiile legii, in vederea solutionarii unei cauze,
se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.

(2) Dispozitiile alin. (1) nu se aplica in cazul persoanei urmarite sau judecate pentru infractiunea care formeaza obiectul procesului penal.

Orice persoana fizica poate fi subiect activ nemijlocit (autor) al infractiunii, daca indeplineste conditiile prevazute de lege pentru a raspunde penal: persoana careia I s-a solicitat o anumita conduita de catre organele judiciare. Exista si o exceptie, cea reglementata de alin. (2), care se refera la “persoana urmarita sau judecata pentru infractiunea care formeaza obiectul procesului penal.”
S-a dat expresie, prin aceasta prevedere, dreptului la tacere al suspectului si inculpatului, precum si dreptului de a nu contribui la propria incriminare. (…) Consideram ca privilegiul impotriva incriminarii trebuie aplicat si martorului, precum si oricarei persoane care ar putea sa fie obligata la a prezenta date, informatii, inscrisuri sau bunuri in baza carora, ulterior, s-ar construi impotriva sa o acuzatie. Cat priveste martorul, in art. 118 C. Pr.pen., s-a prevazut in mod expres dreptul acestuia de a nu se autoacuza. Acest drept priveste doar posibilitatea martorului de a nu da declaratie in cauza respectiva, martorul putand fi insa subiect activ al infractiunii prevazute de art. 271 alin. (2) C. Pen. , daca i se solicita predarea unor obiecte care l-ar plasa in categoria participantilor la infractiune. In acest sens, consideram, de lege ferenda, ca norma de incriminare ar trebui sa prevada o cauza de nepedepsire fata de persoanele care nu s-au conformat dispozitiilot organelor judiciare intrucat ar fi putut contribui la propria incriminare. Includem aici nu numai martorul, ci si alte persoane ce pot fi acuzate in cauza respectiva. [M. Oprea, Infractiuni contra infaptuirii justitiei, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2015, p. 212-213]

Nu poate fi subiect activ al infracțiunii persoana urmărită sau judecată pentru infracțiunea care formează obiectul procesului penal, deoarece aceasta beneficiază de dreptul de a păstra tăcerea și privilegiul împotriva autoincriminării. Mai mult decât atât, în doctrina și literatura de specialitate s-a arătat că având în vedere garantarea dreptului la tăcere al martorului în condițiile art. 118 din Codul de procedură penală, noțiunea de persoană urmărită trebuie privită în sens larg, astfel încât o persoană care a avut calitatea de martor la momentul la care a comis una sau ambele acțiuni ce realizează elementul material, nu va putea fi trasă la răspundere penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 271 C. penal, dacă ulterior, în cauză, a dobândit calitatea de suspect. [Judecătoria Rădăuți, Sentința penală nr. 215 din 16 martie 2018, www.rolii.ro]

In ambele modalitati, fapta are si o cauza de excludere a tipicitatii. Astfel, textul de incriminare nu se aplica in cazul in care faptele sunt comise de persoana urmarita sau judecata pentru infractiunea care formeaza obiectul procesului penal.
Mai trebuie adaugat ca textul nu poate fi interpretat si aplicat abuziv. Astfel, acesta este aplicabil chiar si celui care, desi formal nu figureaza in dosar ca suspect, este un “suspect” din perspectiva organului de urmarire penala. La situatia in care organul de urmarire penala nu incepe urmarirea penala in personam, tocmai pentru a crea aparenta ca “suspectul” care nu a dobandit formal acest statut, este un tert si, in consecinta, ar fi obligat sa colaboreze cu organele judiciare sub riscul unei noi sanctiuni penale, la fel ca si cand ar fi un simplu tert, complet exterior procesului penal. In acest caz discutam despre o conduita abuziva a organului de urmarire penala, care insa nu poate “paraliza” dreptul persoanei de a nu contribui la propria incriminare.
Asadar, notiunea de persoana urmarita folosita de legiuitor in cuprinsul alin. (2) al art. 271 NCP se interpreteaza in sens larg si nu este redusa doar la cazul suspectului sau inculpatului, a notiuni tehnice fofosite in noile dispozitii procesual penale. [S. Bogdan (coordonator), D.A. Serban, G. Zlati, Noul Cod penal. Partea speciala. Analize, explicatii, comentarii. Perspectiva clujeana, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2014, p. 345]

Esential pentru existenta infractiunii in ambele variante de comitere este avertizarea prealabila a persoanei de catre organul de urmarire penala, instanta ori judecatorul sindic asupra consecintelor faptei sale (…) numai din acest moment, daca persoana pesista in atitudinea lipsita de cooperare cu organele judiciare, vor fi intrunite elementele constitutive ale acestei infractiuni. [I. Ristea, Drept penal. Partea speciala, vol. I, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2014, p. 440]

Se pune intrebarea cat de larga este notiunea de “instanta” utilizata in acest cadru de catre legiuitor. Mai exact, textul are in vedere doar incriminarea impiedicarii efectuarii actelor procedurale de catre instanta penala sau si a celor efectuate de catre instanta civila? Din punctul nostru de vedere aplicabilitatea textului este generala, natura instantei fiind, din aceasta perspectiva, indiferenta. O alta intrebare care apare este daca textul este aplicabil si in cazul in care un judecator, si nu o “instanta”, este impiedicat sa realizeze in conditiile legii un act procedural? Intrebarea este relevanta avand in vedere ca, atat in noul cadru procesual penal sau civil, cat si in reglementarile procedurale anterioare, unele acte procedurale pot fi dispuse de judecator, si nu de catre instanta, situatie in care s-ar parea ca textul este inaplicabil. [S. Bogdan (coordonator), D.A. Serban, G. Zlati, Noul Cod penal. Partea speciala. Analize, explicatii, comentarii. Perspectiva clujeana, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2014, p. 346]

Intrucat impiedicarea trebuie sa se faca fata de organele de urmarire penala sau instanta de judecata, in situatia in care actiunea tipica se comite fata de organele de ordine publica sau politia militara ce executa un mandat de aducere, impiedicare ce trebuie comisa de alta persoana decat cea urmarita sau judecata, nu este indeplinita una dintre conditiile prevazute expres de norma de incriminare, obstructionarea nu se comite fata de instanta de judecata sau organele de urmarire penala. [M. Oprea, Infractiuni contra infaptuirii justitiei, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2015, p. 218]

Se pune problema in ce masura poate constitui refuz de a pune la dispozitie bunuri sau inscrisuri, motivat prin aceea ca nu li se poate imputa respectivelor persoane fizice sau juridice costul transportului ori al corespondentei; in acest caz, nu se poate vorbi despre un refuz, fiind obligatia organului judiciar de a suporta aceste costuri. [C. Voicu, A. S. Uzlau, R. Morosanu, C. Ghigheci, Noul Cod penal, Ghid de aplicare pentru practicieni, Editura Hamangiu, Bucuresti 2014, p. 441]

Spre deosebire de infracţiunea prevăzută în vechile dispoziţii ale art. 147 din Legea nr. 85/2006, infracţiunea de obstrucţionare a justiţiei prevăzută în art. 271 alin. (1) lit. b) C. pen., săvârşită în procedura insolvenţei, presupune refuzul persoanei de a pune la dispoziţia judecătorului-sindic datele, informaţiile, înscrisurile sau bunurile deţinute, care i-au fost solicitate în mod explicit de către judecătorul-sindic, iar nu şi refuzul persoanei de a pune la dispoziţia administratorului judiciar ori a lichidatorului datele, informaţiile, înscrisurile sau bunurile deţinute, care i-au fost solicitate în mod explicit de către administratorul judiciar sau lichidator.
Prin urmare, în cazul în care fapta prevăzută în vechile dispoziţii ale art. 147 din Legea nr. 85/2006 constă în refuzul persoanei de a pune la dispoziţia administratorului judiciar ori a lichidatorului datele, informaţiile, înscrisurile sau bunurile deţinute, care i-au fost solicitate în mod explicit de către administratorul judiciar sau lichidator, sunt incidente dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, în temeiul cărora prevederile art. 4 C. pen. privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii. [ICCJ, Secţia penală, Decizia nr. 1160 din 1 aprilie 2014, www.scj.ro]