Art. 273. Marturia mincinoasa

(1) Fapta martorului care, intr-o cauza penala, civila sau in orice alta procedura in care se asculta martori, face afirmatii mincinoase ori nu spune tot ce stie in legatura cu faptele sau imprejurarile esentiale cu privire la care este intrebat se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.

(2) Marturia mincinoasa savarsita:
a) de un martor cu identitate protejata ori aflat in Programul de protectie a martorilor;
b) de un investigator sub acoperire;
c) de o persoana care intocmeste un raport de expertiza ori de un interpret;
d) in legatura cu o fapta pentru care legea prevede pedeapsa detentiunii pe viata ori inchisoarea de 10 ani sau mai mare
se pedepseste cu inchisoarea de la unu la 5 ani.

(3) Autorul nu se pedepseste daca isi retrage marturia, in cauzele penale inainte de retinere, arestare sau de punerea in miscare a actiunii penale ori in alte cauze inainte de a se fi pronuntat o hotarare sau de a se fi dat o alta solutie, ca urmare a marturiei mincinoase.

Autor al infracțiunii de mărturie mincinoasă nu poate fi decât persoana care are cunoștință despre o faptă sau împrejurare relevantă pentru o cauză și care poate fi ascultată de către organele judiciare în calitate de martor, astfel neputând avea calitatea de subiect activ al acestei infracțiuni părțile și a subiecții procesuali principali, potrivit art. 115 alin.1 Cod de procedură penală, respectiv persoanele care pot refuza să dea declarații în calitate de martor, prevăzute de art. 117 alin.1 Cod de procedură penală, în cazul în care acestea manifestă un asemenea refuz.[Judecătoria Oradea, Sentința penală nr. 336 din 16 martie 2016, www.rolii.ro]

Persoana minora poate fi ascultata ca martor, in conditiile legii, daca raspunde penal. (…) Asadar, minorul comite infractiunea de marturie mincinoasa cand potrivit legii raspunde penal.
De asemenea, poate fi martora si deci este susceptibila de a comite infractiunea de marturie mincinoasa orice persoana care este ascultata prin prestare de juramant, sotul sau ruda apropiata a invinuitului sau inculpatului. [I. Ristea, Drept penal. Partea speciala, vol. I, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2014, p.448]

Simpla contradictie intre ceea ce relateaza martorul si ceea ce s-a intamplat nu este o dovada ca afirmatiile acestuia au caracter mincinos, deoarece uneori realitatea se poate percepe deformat, in sensul ca se pot uita anumite aspecte care sunt esentiale.[I.Ristea, Drept penal. Partea speciala, vol. I, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2014, p. 451]

Depoziția martorului nu constă în aprecieri personale referitoare la anumite fapte și împrejurări, nici la presupunerile ori deducțiile acestuia, chiar dacă acestea sunt date într-un cadru oficial, în derularea unei proceduri judiciare. Nu au nici o valoare comentariile, bănuielile și convingerile intime ale martorului.
Dacă martorul dă o interpretare personală eronată, nu săvârșește infracțiunea de mărturie mincinoasă.[Curtea de Apel Galați, Decizia penală nr. 653/2015, www.rolii.ro]

Infracțiunea de mărturie mincinoasă vs. dreptul martorului de a nu se acuza. ”Cu privire la solicitarea de achitare, determinată de nerespectarea prevederilor art. 115 C.pr.pen. respectiv art. 118 C.pr.pen. Curtea constată că aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză, aserțiunile inculpatului fiind urmarea interpretării eronate a prevederilor art. 118 C.pr.pen.
Prin acest articol legiuitorul a definit dreptul martorului de a nu se acuza ca o obligație procesual negativă a organului judiciar care nu poate folosi declarația dată în calitate de martor împotriva unei persoane care a dobândit calitate de suspect sau inculpat în aceeași cauză. Astfel, textul are în vedere două ipoteze principale: pe de o parte situația persoanei care este audiată în calitate de martor după momentul începerii urmăririi penale cu privire la faptă, iar ulterior este continuată urmărirea penală față de aceasta, dobândind calitatea de suspect iar pe de altă parte situația persoanei care are deja calitatea de suspect sau inculpat, iar ulterior organul judiciar dispune disjungerea cauzei, în dosarul nou format persoana dobândind calitatea de martor. Potrivit dispozițiilor art. 118 C.pr.pen. în niciuna din aceste situații organul judiciar nu poate folosi împotriva acuzatului declarația pe care aceasta a dat-o în calitate de martor.
Deși nu există o prevedere expresă, dispozițiile acestui articol nu se aplică în situația în care infracțiunea comisă este infracțiunea de mărturie mincinoasă și a fost săvârșită, ca în speța de față, prin însăși declarația de martor. Această concluzie se impune în raport de rațiunea ce a impus reglementarea acestui drept – dreptul martorului de a nu se acuza – și anume evitarea contribuirii la propria incriminare în legătură cu faptele asupra cărora poartă ascultarea, articolul în cauză neputând fi interpretat în sensul că ar împiedica organele judiciare să folosească declarația de martor pentru dovedirea infracțiunilor săvârșite prin însăși declarația de martor, chiar și în aceeași cauză cum este situația din speță – inculpatul a fost inițial audiat în cauză în calitate de martor după care s-a început urmărirea penală pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă, infracțiune pentru care, prin rechizitoriul din 23.12.2011 Parchetul a dispus încetarea urmăririi penale ca urmare a faptului că a retractat declarațiile date anterior și a recunoscut comiterea faptei de mărturie mincinoasă.
Concluzionând, Curtea constată că audierea inculpatului în calitate de învinuit, sub aspectul comiterii infracțiunii de mărturie mincinoasă, nu a reprezentat un impediment la audierea ulterioară a acestuia, în calitatea pe care a avut-o inițial în cauză și anume aceea de martor, în cazul relatării unor aspecte ce nu corespund adevărului, acesta putând fi cercetat pentru comiterea unei noi infracțiuni de mărturie mincinoasă.” [Curtea de Apel Craiova, Decizia penală nr. 1391/2015, www.rolii.ro]

Conform art.260 alin.2 C.pen. 1969, fapta prevăzută în alineatul precedent nu se pedepseşte dacă, în cauzele penale mai înainte de a se produce arestarea inculpatului, ori în toate cauzele mai înainte de a se fi pronunţat o hotărâre sau de a se fi dat o soluţie ca urmare a mărturiei mincinoase, martorul îşi retrage mărturia.
Art.273 alin.3 C.pen. 2009 prevede că autorul nu se pedepseşte dacă îşi retrage mărturia mincinoasă, în cauzele penale înainte de reţinerea, arestarea sau de punerea în mişcare acţiunii penale ori în alte cauze înainte de a se fi pronunţat o hotărâre sau de a se fi dat o altă soluţie, ca urmare a mărturiei mincinoase. (…)
Prima instanţă a reţinut corect condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a fi incidentă cauza de nepedepsire:
– retragerea mărturiei mincinoase să fie făcută în cadrul aceleiaşi cauze în care a fost făcută mărturia mincinoasă;
– să aibă loc, în cauzele penale mai înainte de a se produce arestarea inculpatului, ori în toate cauzele, mai înainte de a se fi pronunţat hotărârea sau de a se fi dat o altă soluţie ca urmare a mărturiei mincinoase ;
– cel care îşi retrage mărturia mincinoasă trebuie să fie « martor », deci să-şi păstreze această calitate în momentul în care are loc retragerea.
Toate aceste condiţii au fost stabilite de doctrină pornind de la la ipoteza în care persoana care a dat mărturia mincinoasă este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă în altă cauză decât cea în care a dat declaraţia în calitate de martor, astfel că are posibilitatea de a fi reaudiat în calitate de martor în cauza unde a dat mărturia mincinoasă, pentru a-şi retrage mărturia mincinoasă, în vederea invocării dispoziţiilor art. 260 alin. 2 Cod penal din 1968 în cauza în care este cercetat pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă.
În cauza de faţă inculpatul […] a fost cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă în acelaşi dosar în care a dat declaraţiile necorespunzătoare în calitate de martor, urmare extinderii urmăririi penale prin ordonanţa din data de 08.05.2014. De la această dată […] a dobândit calitatea de suspect, dată de la care a pierdut calitatea de martor, dat fiind că nu se pot cumula cele două calităţi procesuale în aceeaşi cauză penală, cum corect a apreciat şi prima instanţă.
Ulterior, prin ordonanţa din data de 28.05.2014 […] a dobândit calitatea de inculpat, urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale.
Din momentul în care […] a dobândit calitatea de suspect, nu ar mai fi putut să-şi retragă mărturia mincinoasă în calitate de „martor”, pentru a beneficia de cauza de nepedepsire prev. de art. 260 alin. 2 Cod penal din 1968, dacă se acceptă ipoteza că persoana trebuie să aibă calitatea procesuală de martor în momentul în care are loc retragerea mărturiei.
Se constată că în ipoteza în care persoana care a dat mărturia mincinoasă este cercetată ulterior în aceeaşi cauză pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, dobândind calitatea de inculpat, după ce în prealabil a avut calitatea de martor, este exclus de la dreptul de a-şi retrage mărturia mincinoasă doar pentru simplul fapt că s-a decis cercetarea sa pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă în acelaşi dosar în care a dat mărtuia mincinoasă anterior.
Astfel, în varianta reţinută de prima instanţă, în cazul în care cercetarea penală are loc în aceeaşi cauză în care s-a dat mărturia mincinoasă, persoana este exclusă de la beneficiul instituit prin art. 260 alin. 2 Cod penal din 1968, deoarece nu ar mai putea să-şi retragă declaraţia în calitate de „martor”; dacă însă persoana este cercetată penal pentru mărturie mincinoasă într-o cauză distinctă, poate să-şi retragă mărturia mincinoasă şi poate beneficia de cauza de nepedepsire prev. de art. 260 alin. 2 Cod penal din 1968.
Curtea constată că simpla voinţă a organului de urmărire penală de a cerceta martorul în aceeaşi cauză în care a dat declaraţia sau într-o cauză separată determină posibilitatea de a beneficia sau nu de cauza de nepedepsire prev. de art. 260 alin. 2 Cod penal din 1968.
Situaţia menţionată determină o diferenţă de tratament juridic între persoane aflate într-o situaţie identică – martorul care a dat o mărturie mincinoasă, ce nu are nicio justificare obiectivă şi nu poate fi acceptată.
De aceea, în cazul în care persoana care a dat mărturia mincinoasă este cercetată ulterior în aceeaşi cauză pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, dobândind calitatea de inculpat, după ce în prealabil a avut calitatea de martor, condiţia de a se retrage mărturia mincinoasă în calitate de „martor” trebuie înţeleasă că are în vedere persoana, iar nu calitatea procesuală. Astfel, chiar dacă persoana a pierdut calitatea de martor, poate să-şi retragă mărturia mincinoasă, esenţială fiind manifestarea de voinţă de retragere a mărturiei, iar nu calitatea procesuală, care este independentă de voinţa sa.
Prima instanţă a apreciat că nu se poate accepta aplicarea dispoziţiilor art. 260 alin. 2 Cod penal din 1968 pentru martorul devenit inculpat, deoarece prin simpla sa manifestare de voinţă beneficiază de o soluţie de încetare a procesului penal, chiar dacă anterior şi-ar fi menţinut declaraţia necorespunzătoare adevărului.
Legiuitorul a instituit un beneficiu pentru persoana cercetată pentru mărturie mincinoasă de a putea să-şi retragă mărturia mincinoasă oricând până la arestarea inculpatului ori pronunţarea unei hotărârea sau a altei soluţii ca urmare a mărturiei mincinoase; astfel, retragerea mărturiei mincinoase poate avea loc, cu aplicarea art. 260 alin. 2 Cod penal din 1968, chiar dacă iniţial martorul îşi menţine declaraţia necorespunzătoare adevărului în dosarul unde era cercetat pentru mărturie mincinoasă.
S-a urmărit că în final martorul să recunoască darea unei declaraţii necorespunzătoare adevărului, beneficiind de cauza de nepedepsire, chiar şi dacă iniţial persista în a nega mărturia mincinoasă, esenţial fiind ca până la pronunţarea soluţiei să se cunoască caracterul mincinos al declaraţiei, evitându-se darea unei soluţii pe baza unei mărturii mincinoase.
În concluzie, curtea apreciază că cerinţa referitoare la retragerea mărturiei mincinoase de către «martor» are în vedere persoana, iar nu calitatea procesuală, în cazul în care persoana este cercetată penal în aceeaşi cauză în care s-a dat mărturia mincinoasă, în caz contrar fiind înlăturat arbitrar un beneficiu legal recunoscut inculpatului cercetat pentru mărturie mincinoasă. [Curtea de Apel Constanța, Decizia penală nr. 323/2016, portal.just.ro]

Va fi calificată drept mărturie mincinoasă relatarea eronată, necorespunzătoare realităţii a unor împrejurări în legătură cu cauza sau tăcerea care se opune clarificării unor împrejurări esenţiale despre care martorul este întrebat şi pe care le cunoaşte, în timp ce refuzul expres de a da mărturie sau de a răspunde (după ce persoana a acceptat să depună ca martor) nu poate primi calificarea de mărturie mincinoasă.
Pentru aplicarea cauzei de nepedepsire, prevăzută în art. 260 alin. (2) C. pen. anterior [corespondent art. 273 alin. (3) NCP, s.n. LL], condiţia cerută de legiuitor se referă la retragerea mărturiei mincinoase, iar nu a unei declaraţii reale, corespunzătoare adevărului. A considera că aceste dispoziţii sunt aplicabile pentru retragerea declaraţiilor conforme adevărului înseamnă a denatura atât litera, cât şi spiritul acestor dispoziţii legale, care sunt menite a încuraja pe cel care declară mincinos să recunoască acest lucru şi să dea declaraţii reale, care să slujească la aflarea adevărului.[ICCJ, Secţia penală, Decizia nr. 74/RC din 8 martie 2016, www.scj.ro]

Mărturie mincinoasă. Achitare. Necoroborarea interceptărilor convorbirilor telefonice cu alte mijloace de probă. ”Singurul probatoriu în raport de care s-a argumentat prin actului de sesizare existența vinovăției celor doi inculpați este reprezentat de conținutul proceselor-verbal de redare a convorbirilor telefonice purtate între inculpați și numitul C.G, în raport de care s-au formulat diferite deducții și presupuneri de către procurorul de caz.
Este adevărat că în procesul coroborării și evaluării probelor, instanța poate să stabilească cu caracter de certitudine o anumită situație de fapt pe baza recurgerii la anumite silogisme, însă acest procedeu trebuie să se bazeze pe elemente certe și să conducă la o concluzie rezonabilă.
Adevărul judiciar nu se poate stabili însă numai pe baza interpretărilor conținutului convorbirilor telefonice, întrucât elementele de fapt ale acestora conțin relatări ale unor fapte, iar cuvintele, ca mod de transmitere ale unor gânduri sau idei nu pot prin ele însele conduce la concluzia că faptele au fost în mod obiectiv transpuse în practică.
Necoroborarea acestora cu alte probe duce la concluzia că relatarea verbală a unei împrejurări nu poate fi verificată dacă a fost sau nu urmată de derularea faptelor.
Raportat strict la elementele care formează obiectul acuzației penale îndreptate împotriva celor doi inculpați, în condițiile în care aceștia sunt trimiși în judecată sub aspectul comiterii unor fapte concrete, obiective, descrisă în rechizitoriu, instanța nu împărtășește argumentele expuse de către procurorul de caz și dincolo de faptul că singura raportare se face la o anumită interpretare a conținutului unor convorbiri telefonice.
Referitor la ambii inculpați, având în vedere natura infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a acestora, instanța reține că, în mod necesar, pentru dovedirea acuzațiilor formulate, trebuie dovedit faptul cunoașterii de către inculpați a unor împrejurări esențiale cauzei în care aceștia au fost audiați.
Având în vedere pregnantul caracter subiectiv al procesului intern al recepției informațiilor, în astfel de situații trebuie probat în plus că, în raport de condițiile și de împrejurările în care s-a înregistrat informația, aceasta nu avea cum să nu fie recepționată de martor în condițiile și în maniera în care evenimentul sau faptul asupra căruia poartă să fi avut loc.
Or, pe lângă caracterul echivoc al convorbirilor telefonice, se impune a se sublinia că, nu în toate cauzele/situațiile, informația transmisă de emițător, în forma eliptică în care a avut loc această transmitere, se plia pe existența unor informații preexistente ale receptorului, în raport de care aceasta avea sensul conferit de acuzațiile formulate împotriva celor doi inculpați.
În plus, în anumite cazuri, se poate recurge, pentru stabilirea existenței faptei, și a posibilității unui mobil care, în cazul infracțiunilor de mărturie mincinoasă poate fi reprezentat de legătura afectivă și intenția (ilicită) de a acorda sprijin unei persoane vizate de ancheta penală.
Această legătură subiectivă putea fi presupusă la momentul la care se afla încă în viață inculpatul C.G., însă ulterior acestui moment, inculpații puteau să-și retracteze declarațiile date anterior, beneficiind astfel de cauza de nepedepsire prevăzută la art. 260 alin. 2 Cod penal din 1968, lucru pe care nu l-a făcut.
În raport de toate aceste elemente, instanța a conchis că pe baza probațiunii administrate în cauză și a constatării că nu mai pot fi administrate alte probe nu și-a format convingerea că faptele inculpaților sunt prevăzute de legea penală. [Judecătoria Iași, Sentința penală nr. 1169/2014; prin Decizia penală nr. 83/11 februarie 2015, Curtea de Apel Iași a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, portal.just.ro]