Group 1

Art. 291. Traficul de influenta

(1) Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, savarsita de catre o persoana care are influenta sau lasa sa se creada ca are influenta asupra unui functionar public si care promite ca il va determina pe acesta sa indeplineasca, sa nu indeplineasca, sa urgenteze ori sa intarzie indeplinirea unui act ce intra in indatoririle sale de serviciu sau sa indeplineasca un act contrar acestor indatoriri, se pedepseste cu inchisoarea de la 2 la 7 ani.

(2) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscarii, iar cand acestea nu se mai gasesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

Elementul material al faptei de trafic de influenţă cuprinde trei modalităţi normative, respectiv primirea (intrarea efectivă în posesia sumei de bani, a unui folos), pretinderea (formularea de către făptuitor nemijlocit, în mod expres sau tacit, a solicitării unei sume de bani, a unui bun sau alte valori), acceptarea de promisiuni (manifestarea acordului cu privire la promisiunile făcute sau banii/foloasele oferite de către cumpărătorul de influenţă), aceste noţiuni având înţelesul din vorbirea curentă şi nu diferă de sensul termenilor utilizaţi la infracţiunea de luare de mită. (…) Practica judiciară şi literatura juridică au stabilit că nu este necesar ca actul ce intră în atribuţiile funcţionarului sau altui salariat să fi fost efectuat, este suficient că s-au primit ori pretins foloase sau că s-au acceptat promisiuni de foloase în vederea determinării funcţionarului sau altui salariat, fiind indiferent faptul că iniţiativa aparţine traficantului sau persoanei interesate ca influenţa să fie exercitată.[Decizia CCR nr. 489/2016, M.Of. nr. 661 din 29 august 2016]

In cazul in care faptuitorul realizeaza mai multe dintre variantele alternative ale elementului material al infractiunii, se va retine o singura infractiune de trafic de influenta, iar nu concursul de infractiuni ori forma continuata a acesteia (unitate naturala de infractiune); in acest caz, fapta se consuma in momentul realizarii primei activitati infractionale. [M. Udroiu, Drept penal. Partea speciala, Noul Cod penal, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2014, p. 361]

Noţiunea de „alte foloase” are, potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, sensul de avantaj, beneficiu, câştig, profit. Potrivit doctrinei, banii pot fi efectivi (monede) sau sub formă de valori ori titluri de orice fel echivalând bani, iar prin expresia „alte foloase” se poate înţelege orice fel de avantaje patrimoniale (de pildă, bunuri, comisioane, împrumuturi, premii, amânarea plăţii unei datorii, folosinţa gratuită a unei locuinţe, prestaţiuni de servicii în mod gratuit, promovarea în serviciu), dar şi nepatrimoniale (de pildă, acordarea unui titlu sau a unui grad, ori a altei distincţii onorifice), toate acestea nefiind legal datorate (foloase necuvenite), deci având caracter de retribuţie, de plata (răsplata) pentru a determina funcţionarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri. (….) În practica judiciară, s-a considerat că există trafic de influenţă şi atunci când făptuitorul a pretins o sumă de bani cu împrumut, pentru a interveni pe lângă un funcţionar ca să rezolve cererea solicitantului. De asemenea, Curtea observă că, potrivit unei opinii majoritare, exprimată în literatura juridică, în cazul infracţiunii de trafic de influenţă obiectul material lipseşte, iar, într-o opinie minoritară, se susţine că, dacă făptuitorul primeşte un bun există şi un obiect material constând în acel bun. De asemenea, tot doctrina în materie a stabilit că atunci când „folosul” primit de făptuitor constă în prestarea unei munci de către cumpărătorul de influenţă (de exemplu, repararea unui automobil, efectuarea unei instalaţii, legarea unei colecţii de cărţi), obiectul muncii prestate devine şi obiect material al infracţiunii. [Decizia CCR nr. 489/2016, M.Of. nr. 661 din 29 august 2016]

Doctrina a reţinut că prin expresia „are influenţă” se înţelege că acea persoană se bucură în mod real de încrederea funcţionarului sau a altui salariat, ori că bunele relaţii personale cu acesta corespund realităţii, aşadar acea persoană este în asemenea relaţii cu funcţionarul încât să-l poată determina la o anumită conduită, atitudine, acţiune. Prin expresia „lasă să se creadă că are influenţă” asupra unui funcţionar sau a altui salariat, literatura de specialitate înţelege că o persoană se laudă că are trecere pe lângă un funcţionar sau alt salariat (afirmând, de pildă, că datorită încrederii de care se bucură sau datorită rudeniei sau relaţiilor personale pe care le are cu acel funcţionar sau salariat poate determina o anumită atitudine a acestuia ori poate obţine o anumită rezolvare), ori se prevalează, pretinde, afirmă, contrar realităţii, că este în relaţii bune cu funcţionarul ori alt salariat, se bucură de aprecierea şi încrederea acestuia de asemenea natură încât poate rezolva problema de care este interesat cumpărătorul de influenţă. Se consideră că cerinţa este îndeplinită şi atunci când o persoană, fără a se lăuda că are trecere asupra unui funcţionar, nu dezminte afirmaţiile altora cu privire la existenţa acesteia. De asemenea, în practica judiciară s-a reţinut că nu are relevanţă dacă făptuitorul a precizat ori nu numele funcţionarului public asupra căruia are influenţă, suficient fiind să-l fi determinat numai prin calitatea acestuia. (…) Nu are relevanţă dacă făptuitorul atribuind un nume acelui funcţionar sau salariat, numele atribuit este real sau fictiv. Prin urmare, esenţial este ca influenţa făptuitorului să fi constituit pentru persoana interesată motivul determinant al tranzacţiei.(…)În ipoteza în care făptuitorul lasă să se creadă că are influenţă, deşi nu are, este vorba şi de inducerea în eroare, de o înşelăciune pe care traficul de influenţă o absoarbe în conţinutul său. [Decizia CCR nr. 489/2016, M.Of. nr. 661 din 29 august 2016]

In cazul in care traficantul de influenta este totodata si un functionar public care are competente in legatura cu actul pentru a carui indeplinire, neindeplinire, urgentare, intarziere traficheaza influenta, se va retine concursul intre luarea de mita si traficul de influenta. [M. Udroiu, Drept penal. Partea speciala. Noul Cod penal, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2014, p. 356]

Trafic de influenţă vs înşelăciune. „Faptele inculpatului, în calitate de comisar şef DGIPI de a pretinde de la părţile vătămate diferite sume de bani, lăsând să se creadă că în virtutea funcţiei deţinute are influenţă asupra persoanelor abilitate să decidă angajarea în structurile DGIPI sau după caz, în transferul la alte structuri de poliţie, promisiuni care nu au fost îndeplinite ulterior, se circumscriu elementului material al infracţiunii de trafic de influenţă şi nu celei de înşelăciune aşa cum eronat s-a concluzionat prin actul de sesizare.
Potrivit art. 257 alin. 1 CPA (art. 291 alin. 1 NCP) constituie infracţiunea de trafic de influenţă fapta de a primi, pretinde bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.
În consecinţă, există infracţiunea de trafic de influenţă ori de câte ori făptuitorul are o influenţă reală asupra unui funcţionar sau când lasă să se creadă că are o astfel de influenţă, deşi influenţa nu există în realitate, fiind lipsită de relevanţă împrejurarea că a intervenit sau nu pe lângă respectivul funcţionar, în vederea îndeplinirii sau neîndeplinirii actului ce intră în atribuţiile de serviciu ale acestuia, sau că nu a fost indicată în concret persoana asupra căreia va fi exercitată influenţa, câtă vreme a fost precizat neechivoc actul a cărui indeplinire sau neîndeplinire o vizează.
Prevalarea de o influenţă inexistentă în realitate asupra unui funcţionar, sau pretinderea sau primirea de bani urmată de neexercitarea ulterioară a influenţei pentru îndeplinirea actului, deşi constituie o prezentare ca adevărată a unei fapte mincinoase, realizează elementul material al infracţiunii de trafic de influenţă, aceasta având un alt obiect juridic (relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a raporturilor de serviciu) faţă de infracţiunea de înşelăciune (relaţiile sociale referitoare la patrimoniu), această infracţiune existând independent de producerea unei pagube materiale, aşa cum este în cazul infracţiunii de înşelăciune (art. 215 CPA sau art. 244 NCP).” [Curtea de Apel Craiova, Decizia penala nr. 739/2014, portal.just.ro]