(1) Fapta functionarului public care, in exercitarea atributiilor de serviciu, nu indeplineste un act sau il indeplineste in mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o paguba ori o vatamare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseste cu inchisoarea de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica.|| CCR. Sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuţiei de serviciu se realizează „prin încălcarea legii”.
(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza si fapta functionarului public care, in exercitarea atributiilor de serviciu, ingradeste exercitarea unui drept al unei persoane ori creeaza pentru aceasta o situatie de inferioritate pe temei de rasa, nationalitate, origine etnica, limba, religie, sex, orientare sexuala, apartenenta politica, avere, varsta, dizabilitate, boala cronica necontagioasa sau infectie HIV/SIDA.
Curtea constată că sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul dispoziţiilor art.246 alin.(1) din Codul penal din 1969 şi ale art.297 alin.(1) din Codul penal nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuţiei de serviciu se realizează „prin încălcarea legii”. Aceasta este singura interpretare care poate determina compatibilitatea normelor penale criticate cu dispoziţiile constituţionale referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii. (…)
Totodată, Curtea apreciază că raportarea la prescripţia normativă trebuie realizată şi în ipoteza analizei neîndeplinirii unui act, cu atât mai mult cu cât, în domeniul penal, o inacțiune dobândește semnificație ilicită, doar dacă aceasta reprezintă o încălcare a unei prevederi legale exprese care obligă la un anumit comportament într-o situație determinată. (..)
Curtea statuează că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară – legi şi ordonanţe ale Guvernului.(…) Curtea constată că în cazul în care neîndeplinirea ori defectuozitatea îndeplinirii unui act nu s-ar raporta la atribuţii de serviciu prevăzute într-un act normativ cu putere de lege s-ar ajunge la situaţia ca în cazul infracţiunii de abuz în serviciu elementul material al acesteia să fie configurat atât de legiuitor, Parlament sau Guvern, cât şi de alte organe, inclusiv persoane juridice de drept privat, în cazul fişei postului, ceea ce nu este de acceptat în sistemul juridic de drept penal. [Decizia CCR nr. 405/2016, M.Of. 517 din 8 iulie 2016]
Având în vedere modificarea elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art.297 alin.1 C.pen. în urma pronunţării deciziei nr.405/2016 a Curţii Constituţionale, fiind exclusă posibilitatea comiterii acesteia prin încălcarea unui act normativ altul decât o lege sau o ordonanţă, precum şi prevederile art.3 din Legea nr. 187/2012 potrivit cărora „Dispoziţiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii”, Curtea de Apel Alba Iulia constată că a intervenit o dezincriminare a acestei fapte în situaţia în care îndeplinirea defectuoasă a unei îndatoriri de serviciu are loc prin încălcarea oricărui alt act normativ în afară de lege, ordonanţă sau ordonanţă de urgenţă. [Curtea de Apel Alba Iulia, Decizia penală nr. 20 din 9 februarie 2017]
Noţiunea de folos necuvenit utilizată de legiuitor (…) îşi are explicaţiile doctrinare conturate de-a lungul anilor şi reflectă faptul că folosul astfel obţinut este „legal nedatorat”, are caracter de retribuţie, constituind o plată ori răsplată în vederea determinării unui act explicit, un contraechivalent al conduitei lipsite de probitate al subiectului activ al infracţiunilor de abuz în serviciu ori de uzurpare a funcţiei. De altfel, câtă vreme ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, atunci folosul presupune orice avantaje patrimoniale, bunuri, comisioane, împrumuturi, premii, prestaţii de servii în mod gratuit, angajarea, promovarea în serviciu, dar şi avantaje nepatrimoniale, cu condiţia ca acestea să fie legal nedatorate.[Decizia CCR nr. 400/2016, M.Of. 639 din 19 august 2016]
Nu orice încălcare sau depășire formală a atribuțiilor de serviciu presupune, de plano, comiterea unei infracțiuni. [Curtea de Apel Alba Iulia, Decizia penală nr. 603/2016, www.rolii.ro]
Fapta notarului public, săvârşită cu intenţie, de a autentifica un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil, contract încheiat prin mandatar în numele vânzătorului, în lipsa extrasului de carte funciară, cauzând o vătămare a intereselor legitime ale proprietarului imobilului prin transferarea dreptului de proprietate, în condiţiile în care proprietarul a notat în cartea funciară o interdicţie de vânzare a imobilului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu. [ICCJ, Secţia penală, Decizia nr. 171/A din 13 mai 2015, www.scj.ro]
Fapta inculpatului care, în calitate de director general al unei companii naţionale şi preşedinte al consiliului de administraţie al companiei, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin încălcarea reglementărilor privind vânzarea de active din patrimoniul companiei naţionale referitoare la iniţiativa consiliului de administraţie, aprobarea adunării generale a acţionarilor şi mandatarea specială a reprezentanţilor ministerului de resort în adunarea generală a acţionarilor, a dispus vânzarea unor imobile din patrimoniul companiei către o societate, la un preţ inferior valorii reale de piaţă a imobilelor, cauzând un prejudiciu companiei şi obţinând un avantaj patrimonial pentru societatea cumpărătoare, reprezentat de diferenţa dintre preţul de piaţă al imobilelor şi preţul de vânzare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, cu reţinerea dispoziţiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000. [ICCJ, Secţia penală, Decizia nr. 104/A din 27 martie 2015, www.scj.ro]