Group 1

Art. 326. Falsul in declaratii

Declararea necorespunzatoare a adevarului, facuta unei persoane dintre cele prevazute in art. 175 sau unei unitati in care aceasta isi desfasoara activitatea in vederea producerii unei consecinte juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci cand, potrivit legii ori imprejurarilor, declaratia facuta serveste la producerea acelei consecinte, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.

Fapta unei persoane de a se prezenta sub o identitate falsă lucrătorului de poliție cu ocazia întocmirii procesului-verbal de contravenție nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals privind identitatea și nici pe cele ale infracțiunii de fals în declarații.
Pentru a ne afla în prezența infracțiunii de fals privind identitatea, este necesară îndeplinirea unei cerințe esențiale și anume, prezentarea sub o identitate falsă trebuie făcută prin folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat (carte de identitate, pașaport, certificat de căsătorie, de naștere etc.) Or, în cauză prezentarea sub o identitate falsă nu s-a făcut prin folosirea frauduloasă a vreunui act dintre cele mai sus enumerate, ci prin simpla afirmație verbală a inculpatului făcută în fața organelor de poliție.
Pentru realizarea elementelor constitututive ale infracțiunii de fals în declarații ar fi necesar ca declarația inculpatului să fie în măsură, prin ea însăși, să determine nașterea raporturilor juridice specifice. Declarația inculpatului privind identitatea contravenientului nu era suficientă pentru a se stabili persoana care a comis contravenția, singurul în măsură să determine identitatea, pe baza unor verificări, fiind lucrătorul de poliție. [Curtea de Apel Constanța, Decizia penală nr. 48 din 18 ianuarie 2016, www.rolii.ro]

Declarațiile pe propria răspundere date la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu fac parte dintre declarațiile ce au însușirea de a produce, potrivit legii, consecințe juridice în sensul textului legal ce incriminează falsul în declarații.
În mod corect prima instanță a reținut că efectul notarii în cartea funciara a unui drept real este de opozabilitate, iar nu constitutiv de drepturi. Sub acest aspect, potrivit art.20 alin.1 din Legea nr.7/1996 (în vigoare la data faptelor deduse judecății), dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil. Conform art.25 din aceleași act normativ, înscrierile în cartea funciară își vor produce efectele de opozabilitate față de terți de la data înregistrării cererilor, iar ordinea înregistrării cererilor va determina rangul înscrierilor.
Instanța de apel constată că declarațiile pe propria răspundere ce vizează proprietatea asupra unor imobile nu sunt generatoare de consecințe juridice și nu pot conduce la reținerea infracțiunii de fals în declarații, susținerile neadevărate vizând titularul dreptului de proprietate fiind supuse verificărilor ulterioare în vederea înregistrării drepturilor reale. [Curtea de Apel Constanța, Decizia penală nr. 463/2016, www.rolii.ro]

Omisiunea persoanei care are calitatea de secretar de stat, de a înscrie în două declaraţii de interese calitatea de administrator al unei societăţi, săvârşită cu intenţie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii, în formă continuată. [ICCJ, Secţia penală, decizia nr. 37/A din 10 februarie 2017, www.scj.ro]

Înscrierea, cu intenţie, a unor menţiuni false în declaraţia de avere constituie infracţiunea de fals în declaraţii. În cazul în care dispune condamnarea inculpatului pentru comiterea infracţiunii de fals în declaraţii, constând în înscrierea unor menţiuni false în declaraţiile de avere, instanţa desfiinţează parţial, conform art. 25 alin. (3) C. proc. pen., declaraţiile de avere, sub aspectul menţiunilor false din cuprinsul acestora. [ICCJ, Secţia penală, decizia nr. 381/A din 6 noiembrie 2017, www.scj.ro]

Sub aspectul laturii obiective, infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art. 326 din Codul penal presupune o declaraţie necorespunzătoare adevărului, făcută unei unităţi dintre cele prevăzute de art. 175 Cod penal.
Această declaraţie trebuie să îndeplinească, între altele, cerinţa de a fi aptă să servească, prin însuşi faptul că a fost făcută, la producerea unei consecinţe juridice. Sesizările organelor de urmărire penală nu fac parte dintre declaraţiile ce au însuşirea de a produce, potrivit legii, consecinţe juridice în sensul art. 326 Cod penal.
În sens procesual, dreptul de a sesiza organele judiciare vizează posibilitatea persoanei de a se adresa organului jurisdicţional competent în vederea apărării unui drept încălcat, fără ca aceasta să implice în mod necesar şi obţinerea protecţiei juridice a acelui drept. Nu sunt generatoare de consecinţe juridice şi nu pot conduce la reţinerea infracţiunii de fals în declaraţii susţinerile neadevărate a denunţătorului, deoarece ele sunt supuse verificării ulterioare, obligatorii, de către organele jurisdicţionale iar părţile au dreptul de a contesta cele reclamate şi de a face proba contrarie.
Curtea reţine, de asemenea, că nu prezintă relevanţă sub aspectul laturii obiective a infracţiunii de fals în declaraţii, modul în care denunţătorul şi-a exercitat dreptul de a se adresa autorităţilor competente, (cu bună-credinţă sau rea-credinţă) şi nici dacă acesta a dobândit calitate în cadrul procesului penal, ceea ce este relevant fiind aceea ca scopul urmărit să nu poată fi realizat decât prin declaraţiile nereale în faţa autorităţilor în drept. [Curtea de Apel Constanța, Decizia penală nr. 611/2015, portal.just.ro]