Art. 439. Infractiuni contra umanitatii

(1) Savarsirea, in cadrul unui atac generalizat sau sistematic, lansat impotriva unei populatii civile, a uneia dintre urmatoarele fapte:
a) uciderea unor persoane;
b) supunerea unei populatii sau parti a acesteia, in scopul de a o distruge in tot sau in parte, la conditii de viata menite sa determine distrugerea fizica, totala sau partiala, a acesteia;
c) sclavia sau traficul de fiinte umane, in special de femei sau copii;
d) deportarea sau transferarea fortata, cu incalcarea regulilor generale de drept international, a unor persoane aflate in mod legal pe un anumit teritoriu, prin expulzarea acestora spre un alt stat sau spre un alt teritoriu ori prin folosirea altor masuri de constrangere;
e) torturarea unei persoane aflate sub paza faptuitorului sau asupra careia acesta exercita controlul in orice alt mod, cauzandu-i vatamari fizice sau psihice, ori suferinte fizice sau psihice grave, ce depasesc consecintele sanctiunilor admise de catre dreptul international;
f) violul sau agresiunea sexuala, constrangerea la prostitutie, sterilizarea fortata sau detentia ilegala a unei femei ramase gravida in mod fortat, in scopul modificarii compozitiei etnice a unei populatii;
g) vatamarea integritatii fizice sau psihice a unor persoane;
h) provocarea disparitiei fortate a unei persoane, in scopul de a o sustrage de sub protectia legii pentru o perioada indelungata, prin rapire, arestare sau detinere, la ordinul unui stat sau al unei organizatii politice ori cu autorizarea, sprijinul sau asentimentul acestora, urmate de refuzul de a admite ca aceasta persoana este privata de libertate sau de a furniza informatii reale privind soarta care ii este rezervata ori locul unde se afla, de indata ce aceste informatii au fost solicitate;
i) intemnitarea sau alta forma de privare grava de libertate, cu incalcarea regulilor generale de drept international;
j) persecutarea unui grup sau a unei colectivitati determinate, prin privare de drepturile fundamentale ale omului sau prin restrangerea grava a exercitarii acestor drepturi, pe motive de ordin politic, rasial, national, etnic, cultural, religios, sexual ori in functie de alte criterii recunoscute ca inadmisibile in dreptul international;
k) alte asemenea fapte inumane ce cauzeaza suferinte mari sau vatamari ale integritatii fizice sau psihice,
se pedepseste cu detentiune pe viata sau cu inchisoare de la 15 la 25 de ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.

(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza faptele prevazute in alin. (1) , savarsite in cadrul unui regim institutionalizat de oprimare sistematica si de dominare a unui grup rasial asupra altuia, cu intentia de a mentine acest regim.