Art. 67. Aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitarii unor drepturi

(1) Pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii unor drepturi poate fi aplicata daca pedeapsa principala stabilita este inchisoarea sau amenda si instanta constata ca, fata de natura si gravitatea infractiunii, imprejurarile cauzei si persoana infractorului, aceasta pedeapsa este necesara.

(2) Aplicarea pedepsei interzicerii exercitarii unor drepturi este obligatorie cand legea prevede aceasta pedeapsa pentru infractiunea savarsita.

(3) Interzicerea dreptului strainului de a se afla pe teritoriul Romaniei nu se aplica in cazul in care s-a dispus suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere.

Hotărârea apelată este nelegală cu privire la modalitatea de aplicare a pedepsei complementare şi a pedepsei accesorii, după soluţionarea antecedentelor penale.
În acest sens, se constată că legea prevede, atât pentru infracțiunea de viol, prev. de art. 218 alin. 1 C.pen., cât și pentru infracțiunea de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 – art.234 alin. 1 lit. d şi f C.pen., aplicarea obligatorie a pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi, pe lângă pedeapsa închisorii.
De asemenea, odată aplicată pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi, devine obligatorie aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii exercitării acelorași drepturi, care au fost interzise ca pedeapsă complementară, conform art.65 alin.1 C.pen.
Prin urmare, se impunea aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi pentru fiecare infracțiune în parte, potrivit art.67 alin.1, 2 C.pen., și apoi a pedepsei accesorii aferente, de asemenea pentru fiecare infracțiune în parte.
Ulterior, potrivit art.45 C.pen., se stabileau pedepsele complementare și accesorii ce urmau să se execute în cazul pluralității de infracțiuni. [Curtea de Apel Galați, Decizia penală nr. 774/A/25.06.2015, portal.just.ro]