Art. 83. Conditiile amanarii aplicarii pedepsei

(1) Instanta poate dispune amanarea aplicarii pedepsei, stabilind un termen de supraveghere, daca sunt intrunite urmatoarele conditii:
a) pedeapsa stabilita, inclusiv in cazul concursului de infractiuni, este amenda sau inchisoarea de cel mult 2 ani;
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa inchisorii, cu exceptia cazurilor prevazute in art. 42 lit. a) si lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a implinit termenul de reabilitare;
c) infractorul si-a manifestat acordul de a presta o munca neremunerata in folosul comunitatii;
d) in raport de persoana infractorului, de conduita avuta anterior savarsirii infractiunii, de eforturile depuse de acesta pentru inlaturarea sau diminuarea consecintelor infractiunii, precum si de posibilitatile sale de indreptare, instanta apreciaza ca aplicarea imediata a unei pedepse nu este necesara, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioada determinata.

(2) Nu se poate dispune amanarea aplicarii pedepsei daca pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita este de 7 ani sau mai mare sau daca infractorul s-a sustras de la urmarire penala ori judecata sau a incercat zadarnicirea aflarii adevarului ori a identificarii si tragerii la raspundere penala a autorului sau a participantilor.

(3) Amanarea aplicarii pedepsei inchisorii atrage si amanarea aplicarii amenzii care insoteste pedeapsa inchisorii in conditiile art. 62.

(4) Sunt obligatorii prezentarea motivelor care au determinat amanarea aplicarii pedepsei si atentionarea infractorului asupra conduitei sale viitoare si a consecintelor la care se expune daca va mai comite infractiuni sau nu va respecta masurile de supraveghere ori nu va executa obligatiile ce ii revin pe durata termenului de supraveghere.

Amânarea aplicării pedepsei este o instituţie juridico- penală nouă, o modalitate de individualizare a pedepsei care nu se regăsea în vechiul Cod penal şi care poate fi aplicată de instanţa de judecată dacă sunt întrunite condiţiile legale, atunci când scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia, instanţa stabilind un termen de supraveghere a conduitei condamnatului. Art. 83 din Codul penal reglementează condiţiile amânării aplicării pedepsei, acestea privind gravitatea infracţiunii săvârşite, cuantumul pedepsei stabilite de instanţă, conduita anterioară a infractorului şi acordul acestuia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii. Condiţiile care privesc persoana infractorului sunt destinate să contribuie la formarea aprecierii instanţei că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, printre acestea fiind prevăzută, în art. 83 alin. (1) lit. b) din Codul penal, condiţia ca infractorul să nu fi fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) şi lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare (faptele care nu mai sunt prevăzute de legea penală, infracţiunile amnistiate sau pentru care a intervenit reabilitarea şi s-a împlinit termenul de reabilitare). [Decizia CCR nr. 721/2016 publicata in M. OF. nr. 59 din 20 ianuarie 2017]

Amânarea aplicării pedepsei este o soluţie de judecată distinctă de cea a condamnării. În cazul amânării aplicării pedepsei, instanţa nu condamnă pe inculpat, ci stabileşte o pedeapsă a cărei aplicare este amânată pe durata termenului de supraveghere prevăzut de art. 84 C. pen. [Curtea de Apel Târgu Mureș, Decizia penală nr. 225/2014, portal.just.ro]

Instanta e obligata sa atraga in atentia celui condamnat asupra conduitei sale viitoare si a consecintelor la care se va expune daca va comite infractiuni sau nu va respecta masurile de supraveghere; pentru acest motiv, amanarea aplicarii pedepsei nu poate fi dispusa in lipsa inculpatului din instanta, iar daca instanta a amanarea pronuntarea hotararii, trebuie ca inculpatul sa fie prezent la pronuntare (V. Pasca). Este discutabil acest punct de vedere, avand in vedere ca atragerea atentiei se poate face si in scris, in minuta. [C. Voicu, A. S. Uzlau, R. Morosanu, C. Ghigheci, Noul Cod penal, Ghid de aplicare pentru practicieni, Editura Hamangiu, Bucuresti 2014, p. 142]

Art. 83 alin. (1) lit. c) conditioneaza amanarea apicarii pedepsei de acordul inculpatului de a presta o munca neremunerata in folosul comunitatii. Conform art. 85 alin. (2) lit. b), obligatia de a presta o munca in folosul comunitatii nu este stabilita de drept in sarcina inculpatului, ci este lasata la aprecierea instantei. Cu toate acestea, chiar daca instanta nu stabileste aceasta obligatie, pentru a dispune amanarea aplicarii pedepsei, trebuie sa existe consimtamantul inculpatului pentru prestarea unei munci in folosul comunitatii, legiuitorul impunand aceasta conditie pentru a observa atitudinea inculpatului fata de munca si fata de comunitatea in care traieste. [M. Udroiu, V Constantinescu, Noul Cod penal. Codul penal anterior: prezentare comparativa, observatii, ghid de aplicare, legea penala mai favorabila, Editura Hamangiu, 2014, p. 113]

”In situaţia dispunerii în cauză a soluţiei amânării aplicării pedepsei, mai întâi instanţa stabileşte pedeapsa închisorii, iar apoi amână aplicarea pedepsei stabilite, pe durata termenului de supraveghere prevăzut de lege.
Amânarea aplicării pedepsei şi condamnarea sunt instituţii procesuale distincte, astfel că nu pot fi aplicate concomitent în soluţionarea laturii penale privindu-l pe acelaşi inculpat.
Prin urmare, alegând instituţia amânării aplicării pedepsei, prima instanţa trebuia să stabilească pedeapsa închisorii, iar nu să dispună condamnarea inculpatului pentru infracţiunea săvârşită.
In consecinţă, a fost admis apelul declarat de Ministerul Public, a fost desfiinţată în parte sentinţa primei instanţe si, in rejudecare, a fost înlăturata din minuta şi dispozitivul sentinţei penale apelate dispoziţia referitoare la condamnarea inculpatului”. [Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, Decizia nr. 899/A din data de 11 iunie 2015,portal.just.ro]

Amânarea aplicării pedepsei vs suspendarea condiţionată a executării pedepsei
”Este adevărat că ambele instituţii, atât cea a suspendării condiţionate a executării pedepsei, reglementată de vechiul Cod penal, cât şi cea a amânării aplicării pedepsei, reglementată de noul Cod penal, au ca efect imediat neexecutarea efectivă a pedepsei de către inculpat, dar nu se poate spune că noua instituţie este o preluare a celei vechi, deoarece între acestea există o deosebire de esenţă şi anume: pe când suspendarea condiţionată a executării pedepsei, reglementată de art. 81 din Codul penal, reprezintă o modalitate alternativă la executarea unei pedepsei, subsecventă unei soluţii de condamnare, amânarea aplicării pedepsei, reglementată de art. 83 din noul Cod penal, este o alternativă la condamnare, astfel cum se desprinde din dispoziţiile art. 396 alin. 1 şi 4 din Codul de procedură penală, care tratează soluţia de amânare a aplicării pedepsei distinct de soluţia de condamnare.” [Curtea de Apel Alba Iulia, Secția penală și pentru cauze cu minori – Decizia penală nr.65/A/ 27 ianuarie 2015, portal.just.ro]