Comisia Europeană. Măsuri suplimentare pentru o mai bună protecție a lucrătorilor împotriva agenților chimici cancerigeni

10 aprilie 2018 UE

Joi, 5 aprilie 2018, Comisia Europeană a propus introducerea în Directiva privind agenții cancerigeni și mutageni a unor noi valori-limită de expunere pentru cinci substanțe chimice. Aceste valori-limită reprezintă concentrația maximă a prezenței unui agent chimic cancerigen în aerul de la locul de muncă. Au fost selectați următorii cinci agenți cancerigeni cu mare relevanță pentru protecția lucrătorilor:

  • cadmiul și compușii săi anorganici;
  • beriliul și compușii săi anorganici;
  • acidul arsenic și sărurile acestuia, precum și compușii anorganici de arsen;
  • formaldehida;
  • 4,4′-metilen-bis(2-cloranilina) (MOCA).

Primii trei agenți cancerigeni enumerați mai sus sunt utilizați pe scară largă în sectoare precum producția și rafinarea cadmiului, fabricarea de baterii nichel-cadmiu, bordajul mecanic, topirea zincului și a cuprului, turnătorii, fabricarea sticlei, laboratoare, produse electronice, produse chimice, construcții, sănătate, materiale plastice și reciclare.

Instituirea unor măsuri eficace pentru prevenirea expunerii la concentrații mari ale celor cinci substanțe și grupe de substanțe în cauză va avea un impact pozitiv, mult mai amplu decât prevenirea cancerului. Introducerea acestor valori-limită de expunere nu numai că va determina scăderea numărului de cazuri de cancer profesional, dar va limita, de asemenea, alte probleme de sănătate importante cauzate de substanțe cancerigene și mutagene. De exemplu, expunerea la beriliu, în plus față de cancerul pulmonar, provoacă și berilioza, care este o boală cronică incurabilă.

Citeste mai mult  Noul Program al UE de încurajare a consumului de fructe și legume în școli

Valorile-limită la nivel european promovează, printre altele, coerența, prin contribuția la o serie de „condiții de concurență echitabile” pentru toate societățile și un obiectiv comun și clar pentru angajatori, lucrători și autoritățile care asigură respectarea legislației. Prin urmare, propunerea conduce la un sistem mai eficient de protecție a sănătății lucrătorilor și la îmbunătățirea echității în cadrul pieței unice.

Propunerea se bazează pe dovezi științifice și survine în urma unor discuții ample cu părți interesate relevante, în special angajatori, lucrători și reprezentanți ai statelor membre.

Cuvinte cheie: >