Daune morale pentru afirmații jignitoare la adresa unui jandarm

Printr-o sentință recentă, o instanță a obligat un bărbat care a făcut afirmații vulgare, jignitoare pe Facebook la adresa jandarmului care-l sancționase contravențional, să-i plătească acestuia din urmă daune morale.

În speță, instanța a reținut că bărbatul nu a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție, ocazie cu care și-ar fi putut proba nevinovăția, ci a ales să-și exprime nemulțumirile în legătură cu sancționarea sa contravențională pe rețelele de socializare, ignorând faptul că libertatea de exprimare de care se bucură nu este și nu trebuie să fie absolută, iar dreptul la libera opinie și exprimare, ca orice alt drept, trebuie exercitat în limitele sale firești, neputând prejudicia drepturile și interesele legitime ale altor persoane.

”Reclamantul este încadrat în funcția de plutonier major al Jandarmeriei Române din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. În exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, la data de 09.02.2015 reclamantul l-a sancționat pe pârât cu amendă contravențională în sumă de 200 lei, ca urmare a comportamentului neadecvat al acestuia față de o angajată a supermarketului „Nevila”, dar și față de echipajul de jandarmi, întocmind procesul verbal de contravenție nr. x.

În loc să conștientizeze consecințele faptelor sale, pârâtul a privit sancționarea sa ca pe un afront și ca pe o nedreptate, necontenind a-i adresa reclamantului tot felul de cuvinte jignitoare, atât personal, cât și față de persoanele care se aflau în acel moment în magazin.

Ajuns acasă, pârâtul a început un adevărat proces de denigrare a reclamantului: a postat pe profilul său de facebook atât imagini cu procesul verbal, cât și numeroase imagini printate de pe profilul de facebook al reclamantului, cu imaginea reclamantului, însoțite de texte greu de reprodus și care necesită o cenzură totală.

Desigur, în descrierea stării de fapt, instanța va folosi un limbaj adecvat, lipsit de obscenități, textele integrale, necenzurate, aflându-se la filele 14-21 dosar.

Astfel, imaginile printate și textele de la filele 14-21 dosar fac trimitere la faptul că reclamantul este agramat, că are un singur neuron, că ar trebui să-și spele mai des hainele albastre (se referă la haina militară), că nu cunoaște legile, că are doar 9 clase terminate. Într-o altă postare, reclamantul este numit „jandarm bătăuș”, „parvenit”, pârâtul afirmând că tot ce are reclamantul este „ciobănia”.

Activitatea pârâtului de pe rețeaua de socializare nu a rămas fără urmări: mai multe persoane din lista sa de prieteni au lansat comentarii care mai de care mai defăimătoare la adresa reclamantului. Chiar dacă situația a luat amploare, pârâtul nu a luat nicio măsură, dimpotrivă, a continuat să instige persoanele din lista sa de prieteni ca să-l înjure și să-l amenințe pe reclamant. Stau mărturie în acest sens înscrisurile de la filele 14-21 dosar.

În fața acestei situații, la data de 20.02.2015, reclamantul s-a adresat cu o plângere organelor de poliție, pentru infracțiunile de ultraj și hărțuire. Cu ocazia cercetărilor, a fost audiat TGL care a recunoscut că postările sale pe rețeaua de socializare, existente la dosar, sunt ale sale, dar a susținut că doar persoanele din lista sa de prieteni pot să le vadă și nu a amenințat pe nimeni, doar a făcut afirmații jignitoare, revoltându-se ca urmare a sancționării sale contravenționale.

În urma cercetărilor, a fost emisă ordonanța de clasare nr. 536/P/2016 din data de 17.02.2016 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești, reținându-se că nu există nici fapta de ultraj, nici fapta de hărțuire.

Martorul SFL a declarat că postările la adresa reclamantului au fost legate de atribuțiile de serviciu ale acestuia, nu au caracter personal, relatările au avut un conținut vulgar, jignitor, cu scopul de a-l pune pe reclamant într-o situație denigratoare. postările au fost menținute vreo două săptămâni după care au fost retrase.

Și martorul BC a declarat că postările de pe pagina de facebook a pârâtului au conținut afirmații jignitoare, vulgare la adresa reclamantului care au atras comentarii în același ton, ale prietenilor din lista pârâtului.

În drept, potrivit art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la aceasta convenție, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994: „1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei, fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. 2. Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.”

Conform art. 30 din Constituția României, libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine, răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștința publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii.

Libertatea de exprimare, apărată de art. 10, ocupă un loc aparte printre drepturile apărate de Convenție, ea stă chiar la baza noțiunii de „societate democratică”( cauza Hardyside c. Regatului Unit).

Conform art. 72 cod civil cu denumirea marginală Dreptul la demnitate:

„(1) Orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale.

(2) Este interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane, fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.”

Considerentele soluției instanței

Fără îndoială, trăind în epoca vitezei unde cei mai mulți apelează la comunicarea virtuală prin rețele de socializare gen Facebook, Twitter, Linkedin etc. apare întrebarea dacă prin postările efectuate nu se lezează demnitatea, imaginea sau viața privată a vreunei persoane.

Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-o decizie pronunțată în luna noiembrie 2014, a stabilit că rețelele gen Facebook reprezintă un spațiu public și nu privat chiar dacă este accesibil doar unui număr restrâns de persoane. Simpla publicare a unui comentariu negativ la adresa cuiva poate da naștere unei acțiuni civile în daune.

Prin Decizia nr. 1576/07.12.2011, Curtea Constituțională a statuat că demnitatea umană este un atribut inalienabil al persoanei umane, valoare ce impune fiecărui membru al societății un comportament de respect și protecție a celorlalți indivizi și interzicerea oricărei atitudini umilitoare sau degradante la adresa omului. Curtea a apreciat că “demnitatea umană, așa cum este aceasta consacrată de Constituție, nu este și nu trebuie interpretată ca instituind un tratament preferențial pentru anumite categorii de persoane, indiferent de contribuțiile, calitățile ori aportul acestora în societate. Prin urmare, demnitatea are aceleași valențe pentru oricare dintre indivizi”.

Este adevărat că art. 70 Cod civil și 10 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului consacră principiul dreptului la libera exprimare însă acest drept nu este nelimitat iar libertatea fiecărui individ își regăsește limita în punctul în care începe libertatea celuilalt.

Conform art. 1349 Cod Civil orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

În speță, instanța a reținut că pârâtul nu a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție, ocazie cu care și-ar fi putut proba nevinovăția, ci a ales să-și exprime nemulțumirile în legătură cu sancționarea sa contravențională pe rețelele de socializare, ignorând faptul că libertatea de exprimare de care se bucură pârâtul nu este și nu trebuie să fie absolută, iar dreptul la libera opinie și exprimare, ca orice alt drept, trebuie exercitat în limitele sale firești, neputând prejudicia drepturile și interesele legitime ale altor persoane. Libera exprimare nu trebuie să conducă în nicio situație la încălcarea drepturilor celorlalte persoane la onoare, demnitare și propria imagine.

Prejudiciul, ca element esențial al răspunderii delictuale constă în rezultatul, în efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană.

Prin deciziile de speță ale Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanța deducând producerea prejudiciului moral din simpla existență a faptei ilicite de natură să determine un asemenea prejudiciu, soluție care, deși atipică în raport cu regimul general al răspunderii apare în esența ei justificată pentru că, dat fiind caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă este practic imposibilă.

Prejudiciul cauzat victimei fiind unul de natură morală, instanța de judecată va stabili prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză, în plan psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, aceste criterii fiind subordonate conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.

Constatând că pârâtul a făcut afirmații inadecvate pe rețelele de socializare cu privire la statutul social și profilul moral al reclamantului, afirmații denigratoare și jignitoare care sunt în măsură să-i afecteze autoritatea, cariera, statutul social, instanța va admite cererea reclamantului și-l va obliga pe pârât la despăgubiri.

Cât privește cuantumul daunelor morale solicitate, de 5000 lei pentru reclamant, instanța reține că acesta este justificat în cauză raportat la gradul de lezare al valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora și respectă criteriul impus de Curtea Europeana a Drepturilor Omului potrivit căruia „despăgubirile trebuie sa prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă reputației”. (Judecătoria Onești, Sentința civilă nr. 2229/2016, definitivă prin neapelare, www.rolii.ro)

Cuvinte cheie: > > >

Comentarii