Reputația nu este un drept care să poată aparține exclusiv unei persoane fizice, ci poate aparține și unei persoane juridice. În consecință, prin raportare la prevederile art. 257 Cod civil, și o persoană juridică poate solicita apărarea reputației sale în ipoteza unor atingeri aduse imaginii sale.
”Așa cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 252 și art. 257 Cod civil, persoana juridică are dreptul, prin asemănare cu persoana fizică, la ocrotirea drepturilor sale patrimoniale prevăzute la art. 252 Cod civil.
În mod evident, unele dintre drepturile nepatrimoniale prevăzute de art. 252 Cod civil nu pot aparține decât unei persoane fizice, cum ar de exemplu cele referitoare la viața, sănătatea, integritatea fizică sau psihică. În schimb, alte drepturi dintre cele prevăzute la art. 252 Cod civil pot aparține atât unei persoane fizice, cât și unei persoane juridice, iar între acestea se regăsește și dreptul la demnitate. Este adevărat că art. 72 Cod civil care reglementează dreptul la demnitate face referire doar la persoana fizică, însă prevederile al. 2 al acestui articol, care instituie obligația de a nu aduce atingere onoarei și reputației unei persoane poate fi aplicat, prin asemănare și persoanei juridice, deoarece reputația nu este un drept care să poată aparține exclusiv unei persoane fizice, ci poate aparține și unei persoane juridice. În consecință, prin raportare la prevederile art. 257 Cod civil, și o persoană juridică poate solicita apărarea reputației sale în ipoteza unor atingeri aduse imaginii sale.
Tribunalul menționează ca dacă ar fi admis raționamentul primei instanțe, în sensul că art. 257 Cod civil s-ar aplica doar în ipoteza prejudiciilor morale, nesusceptibile de evaluare bănească, atunci art. 257 Cod civil ar rămâne fără obiect în privința persoanelor juridice societăți comerciale, deoarece este greu de imaginat în ce situații atingerea adusă unui drept nepatrimonial al unei persoane juridice ar avea ca efect producerea unui prejudiciu strict moral, nesusceptibil de evaluare bănească, în condițiile în care scopul lucrativ este de esența unei societăți comerciale. Mai mult, nu poate fi ignorată nici împrejurarea că, așa cum reiese din sintagma de asemenea, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparație patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, cuprinsă în al. 4 al. art. 253 Cod civil, rezultă că prejudiciul cauzat prin atingerea adusă unui drept nepatrimonial al unei persoane fizice persoana fizică nu este doar moral, ci poate fi și unul patrimonial, deci evaluabil în bani. Or, atât timp cât legea recunoaște posibilitatea producerii unui prejudiciu patrimonial în ipoteza încălcării unui drept nepatrimonial al unei persoane fizice, atunci această posibilitate trebuie recunoscută și în cazul unei persoane juridice, având în vedere prevederile exprese ale art. 257 Cod civil.
Analizând situația concretă din cauza de față, tribunalul reține că din materialul probatoriu administrat a rezultat că prin acțiunile sale pârâtul a adus atingere reputației reclamantei, având în vedere că a postat pe rețeaua de socializare Facebook un mesaj din care rezulta că produsul marca Adidas cumpărat din magazinul reclamantei nu era original, afirmație care este de natură să inducă celor care citeau acest mesaj ideea că cel puțin o parte dintre produsele vândute în magazinul reclamantei nu sunt originale. Or, așa cum a rezultat din certificatul de calitate și originalitate eliberat de Adidas România SRL și depus la dosarul cauzei (fila 11 dos. fond), produsul respectiv era original, astfel că afirmațiile pârâtului nu erau reale, fiind de natură să denigreze imaginea reclamantei în fața clienților, ceea ce constituie o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, în condițiile în care pârâtul nu a făcut nici un demers de a verifica autenticitatea produsului mai înainte de a posta pe rețeaua de socializare mesajul denigrator, care a avut astfel posibilitatea să ajungă la cunoștința publicului ce urmărește postările pârâtului. Prejudiciul cauzat reclamantei constă în deteriorarea imaginii sale în rândul clienților săi, prin acreditarea ideii că ar vinde produse falsificate, ceea ce este de natură să conducă la diminuarea vânzărilor. Cu privire la acest aspect este important de menționat că postarea a fost realizată pe site-ul de socializare Facebook, fiind astfel adusă la cunoștința unui număr însemnat de persoane . Condiția existenței unei legături de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu există, deoarece prejudicierea imaginii reclamantei în rândul clienților săi este urmarea postării acestui mesaj denigrator.
Față de cele arătate, tribunalul apreciază că sunt întrunite cerințele atragerii răspunderii civile delictuale a pârâtului, motiv pentru care se impune obligarea acestuia la repararea prejudiciului cauzat reclamantei. În consecință, în temeiul art. 253 al. 3 lit. a coroborat cu art. 257 Cod civil va dispune obligarea pârâtului la publicarea unei postări pe pagina sa de socializare de pe rețeaua Facebook și în scris într-un ziar local prin care să își ceară scuze pentru denigrarea reclamantei. Totodată, în temeiul art. 253 al. 4 coroborat cu art. 257 Cod civil, instanța va dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 500 lei cu titlu de daune morale, apreciind că suma pretinsă cu acest titlu este una simbolică prin raportare la prejudiciul pe care reclamanta l-a suferit în urma acțiunilor pârâtului.” (Tribunalul Harghita, Decizia civilă nr. 866 din 14 noiembrie 2018, www.rolii.ro)
Cuvinte cheie: daune morale > dreptul la imagine > dreptul la reputatie > persoana juridica
