Intimatul nu a făcut dovada faptului că petentul a circulat în interiorul localităţii depăşind viteza legală maxim admisă, întrucât din planşele foto existente la dosar nu rezultă acest lucru.
Planşele foto oferă o serie de coordonate GPS care însa nu prezintă relevanţă în contextul în care conducătorii auto au obligaţia să modifice limita de viteză raportat la indicatoarele rutiere care semnalează intrarea/ieşirea din localitate.
”Instanţa constă că în O.G. nr. 2/2001 nu se arată în mod expres care este forţa probantă a procesului-verbal de constatare a contravenţiei, dar în lumina jurisprudenţei CEDO – care a devenit obligatorie pentru instanţele interne odată cu ratificarea Convenţiei Europene şi care se aplică cu preeminenţă faţă de dispoziţiile dreptului intern, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituţia României – se impune ca, în raport de acele contravenţii ce pot conduce la o calificare penală după criteriile Curţii, prezumţia de nevinovăţie să aibă prioritate faţă de prezumţia de legalitate a procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.
Criteriile alternative la care Curtea a raportat definiţia noţiunii de „materie penală” sunt: criteriului calificării interne, al naturii faptei incriminate şi cel al scopului şi severităţii sancţiunii.
Observând cele trei criterii indicate de Curte, instanţa reţine că fapta indicată în procesul verbal se încadrează în noţiunea de „materie penală”, deoarece prevederea legală se adresează unei largi categorii de persoane, conducătorilor de vehicule care au obligaţia de a respecta viteza maximă de deplasare in interiorul localităţilor, scopul sancţiunii are caracter preventiv şi punitiv, iar sancţiunea contravenţională este destul de severă.
În cauza Nicoleta Gheorghe c. României, Curtea a făcut câteva precizări extrem de importante cu privire la obligaţiile ce le revin părţilor într-o astfel de cauză, astfel “odată stabilită aplicabilitatea art. 6 în cauza concretă, este de o importanţă crucială ca instanţele de judecată care sunt sesizate cu soluţionarea unor plângeri împotriva unor procese-verbale de contravenţie, să acorde petenţilor în mod efectiv posibilitatea de a propune probe prin care să aducă dovada contrară celor reţinute de agentul constatator şi de a-şi prezenta argumentele în apărare, în cadrul unei proceduri contradictorii.”
Prin urmare, instanţa apreciază că prezumţia de nevinovăţie va prevala asupra celei de legalitate şi temeinicie a procesului verbal, organul constatator având obligaţia de a proba în instanţă toate elementele constitutive ale contravenţiei – inclusiv gradul de pericol social al faptei săvârşite, aşa cum rezultă cu claritate din Hotărârea Anghel c. României, în timp ce petentului trebuie să i se ofere efectiv posibilitatea de a-şi pregăti şi a-şi prezenta apărarea, de a produce şi de a solicita administrarea oricăror probe în favoarea sa.
Petentul a susţinut în mod constant şi s-a consemnat şi la rubrica obiecţiuni, faptul că la momentul înregistrării vitezei de către agentul constatator, autoturismul condus de el se afla în afara localităţii, potrivit indicatoarelor rutiere.
Este adevărat că în cauza de faţă nu s-a făcut dovada împrejurării relevate de către petent cu privire la modificarea acestor indicatoare rutiere şi faptul că indicatorul de intrare în localitatea Ştefan cel Mare lipseşte, însă nici intimatul nu a făcut dovada faptului afirmat în întâmpinare şi anume că petentul a circulat în interiorul localităţii depăşind viteza legală maxim admisă, întrucât din planşele foto existente la dosar nu rezultă acest lucru.
Aceste planşe foto oferă o serie de coordonate GPS care însa nu prezintă relevanţă în contextul în care conducătorii auto au obligaţia să modifice limita de viteză raportat la indicatoarele rutiere care semnalează intrarea/ieşirea din localitate.
Chiar şi în condiţiile in care se admite că aceste coordonate GPS fac dovada împrejurării că autovehiculul se afla în localitate, administratorul naţional de drum învederează instanţei că planşele foto nu sunt o dovada în acest sens.
Tot intimatul este cel care susţine că interpretarea coordonatelor GPS aparţine Institutului Naţional de Cadastru, însă instanţa reţine că singurii în măsură să ofere date în acest sens sunt administratorii de drum în condiţiile OUG nr. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor.
Astfel, Primăria Comunei Ştefan cel Mare a afirmat că sectorul de drum din planşele foto se află în interiorul localităţii, fără a depune nici o dovada în acest sens, potrivit solicitărilor instanţei.
Pe de alta parte, Compania Naţionala de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale , prin Direcţia Regională de Drumuri Iaşi comunică instanţei în data de 1.02.2013 faptul că„ ..din fotografiile ataşate nu s-a putut identifica locaţia autoturismului mai sus menţionat, singura posibilitate de a vă preciza relaţiile solicitate este să ne comunicaţi poziţiile km ale drumului naţional unde a fost săvârşită fapta contravenţională.”
Analizând aceste planşe foto instanţa constata că primele trei sunt neclare şi nu oferă posibilitatea identificării autovehiculului, pentru ca cea de a patra fotografie să ofere date în acest sens, însă această fotografie nu oferă nici un fel de date cu privire la poziţia kilometrică a sectorului de drum respectiv, existenţa unui indicator rutier de intrare/ieşire localitate.
Afirmaţia intimatului în sensul că limitatorul de viteză se activează doar în interiorul localităţii prin funcţia l 50 km/h nu are suport legal/probatoriu, nefiind prevăzută de normele legale aplicabile în materie (Norme de Metrologie Legală 21-05 din 23.11.2005).
Faţă de considerentele anterior menţionate, instanţa va admite plângerea contravenţională, va anula procesul verbal de contravenţie.” (Judecătoria Onești, Sentința civilă nr. 4165/2013, portal.just.ro)
Cuvinte cheie: prezumtia de nevinovatie > proces verbal de contraventie
