Dezlegare chestiune de drept. Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pluralității de infracțiuni săvârșite atât înainte cât și după 1 februarie 2014

2 martie 2016 Drept Penal

În şedinţa din 2 martie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin decizia nr.7 în dosarul nr.190/1/2016, a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secţia Penală, Cauze Minori şi Familie în dosarul nr.1437/829/2014, prin care se solicita pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept: „dacă la stabilirea legii penale mai favorabile, conform art.5 din Codul penal, pentru infracţiuni comise anterior datei de 1 februarie 2014, aflate în concurs cu una sau mai multe infracţiuni comise după intrarea în vigoare a noului Cod penal, decizia nr.265/2014 a Curţii Constituţionale se aplică avându-se în vedere toate infracţiunile comise de inculpat şi impune aplicarea noului Cod penal pentru toate infracţiunile ori se aplică doar în raport de infracţiunile comise anterior datei de 1 februarie 2014, existând astfel posibilitatea aplicării dispoziţiilor din vechiul Cod penal pentru acestea din urmă.”

Înalta Curte a stabilit că

Citeste mai mult  RIL promovat. Stabilirea caracterului nelegal al privării de libertate

În aplicarea dispoziţiilor art.5 din Codul penal, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând în săvârşirea unor infracţiuni anterior datei de 1 februarie 2014, respectiv a unor infracţiuni comise după intrarea în vigoare a noului Cod penal, pentru infracţiunile săvârşite anterior datei de 1 februarie 2014 se va aplica legea penală mai favorabilă – identificată ca fiind legea veche sau legea nouă – iar pentru infracţiunile săvârşite sub imperiul legii penale noi, precum şi pentru tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni, se va aplica legea nouă, conform art.3 din Codul penal şi art.10 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal.

Cuvinte cheie: > >