În Monitorul Oficial cu numărul 884 din 4 noiembrie 2016 a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 21/2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu problemei de drept constând în interpretarea dispoziţiilor art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală.
”Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că dispoziţiile art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală sunt aplicabile şi inculpatului persoană juridică, în raport cu dispoziţiile art. 187 din Codul penal, pentru următoarele considerente:
a) Textul de lege, art. 90 din Codul de procedură penală, care reglementează asistenţa obligatorie a suspectului sau a inculpatului, în cuprinsul dispoziţiilor de la lit. c) nu face nicio distincţie între inculpatul persoană fizică şi inculpatul persoană juridică şi nici nu limitează aplicarea acestor dispoziţii la inculpatul persoană fizică.
Potrivit art. 82 din Codul de procedură penală, inculpatul este persoana împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală, putând fi atât o persoană fizică, cât şi o persoană juridică. Astfel, unde textul de lege nu distinge, nici instanţa nu trebuie să distingă (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus). Ori de câte ori legiuitorul a dorit să facă distincţie între inculpatul persoană fizică şi inculpatul persoană juridică a făcut trimitere expresă la una dintre aceste noţiuni [de exemplu, art. 90 lit. a) din Codul de procedură penală].
Interpretând gramatical textul prevăzut de art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală rezultă că ceea ce s-a avut în vedere este pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, în accepţiunea stabilită în art. 187 din Codul penal, respectiv pedeapsa prevăzută de textul de lege care incriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în considerare a unor eventuale cauze de reducere sau de majorare a pedepsei, astfel încât asistenţa juridică obligatorie este impusă de lege în considerarea gravităţii faptei.
Orice soluţie contrară ar conduce la o inechitate de tratament între diferiţi subiecţi procesuali, precum şi la o distincţie nejustificată a interpretării pe care legea procesuală nu o îngăduie.
De altfel, nu este singura reglementare legală în cazul persoanei juridice, când este avută în vedere pedeapsa prevăzută în normele de incriminare, în accepţiunea stabilită de art. 187 din Codul penal, acelaşi raţionament regăsindu-se la stabilirea amenzii pentru persoana juridică (art. 137 din Codul penal) în cazul aplicării pedepsei complementare a dizolvării persoanei juridice [art. 139 alin. (1) lit. b) din Codul penal], dar şi în materia prescripţiei răspunderii penale a persoanei juridice (art. 154 din Codul penal).
Este adevărat că printre pedepsele care pot fi aplicate persoanei juridice nu se regăsesc pedepsele menţionate în art. 90 lit. c) din Codul penal, acestea fiind specifice tratamentului sancţionator aplicabil persoanei fizice, însă acest fapt nu este de natură să conducă la interpretări de genul excluderii asistenţei juridice obligatorii pentru persoana juridică.
Răspunderea penală a persoanei juridice prezintă unele particularităţi, fapt de natură a se reflecta şi în specificul sancţiunilor care i se pot aplica.
Pedeapsa principală este amenda, legiuitorul orientându-se către aceasta, întrucât persoana juridică este identificată cu patrimoniul ei, iar o pedeapsă de natură pecuniară, bine proporţionată, îi afectează interesul patrimonial, având efectul descurajant scontat, şi asigură sentimentul public de echitate.
Rezultă aşadar că la stabilirea necesităţii asigurării asistenţei juridice obligatorii a inculpatului persoană juridică, în ipoteza art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală, nu trebuie avută în vedere pedeapsa aplicabilă persoanei juridice potrivit art. 136 din Codul penal, întrucât textul de lege nu face nicio referire la subiectul procesual vizat prin pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii mai mare de 5 ani, ci numai la gravitatea faptei săvârşite, reflectată în pedeapsa prevăzută de lege.
b) Art. 489 alin. (1) din Codul de procedură penală, plasat în debutul capitolului consacrat procedurii privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridice, prevede că, în cazul infracţiunilor săvârşite de persoanele juridice prevăzute de art. 135 alin. (1) din Codul penal, în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice, dispoziţiile Codului de procedură penală se aplică în mod corespunzător, cu derogările şi completările prevăzute în cap. II din titlul IV al Părţii speciale („Procedura privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridice”). Or, din analiza cap. II al titlului IV din Partea specială a Codului de procedură penală nu rezultă existenţa unei derogări referitoare la asistenţa juridică obligatorie a inculpatului persoană juridică.
De asemenea, art. 489 alin. (2) din Codul de procedură penală stabileşte că sunt aplicabile în procedura privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridice şi dispoziţiile procedurii în cameră preliminară, care se aplică în mod corespunzător.
În consecinţă, în temeiul art. 489 din Codul de procedură penală, dispoziţiile art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător în procedura de tragere la răspundere a persoanei juridice.
Sintagma „aplicarea în mod corespunzător” a dispoziţiilor art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală nu poate fi interpretată în defavoarea persoanei juridice, în sensul excluderii persoanei juridice inculpate de la asistenţa juridică obligatorie.
A interpreta „aplicarea în mod corespunzător” a dispoziţiilor art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală în sensul că acestea se raportează la pedepsele aplicabile persoanei juridice conform art. 136 alin. (2) şi (3) din Codul penal, şi nu la pedepsele prevăzute în normele de incriminare, la care se referă art. 187 din Codul penal, înseamnă a exclude persoana juridică de la asistenţa juridică obligatorie, pe cale de interpretare, fără un temei legal.
Această interpretare a permis legiuitorului să nu prevadă în Partea specială a Codului penal, în fiecare normă de incriminare, pedeapsa aplicabilă persoanei juridice, să prevadă în titlul consacrat răspunderii penale a persoanei juridice din Partea generală a Codului penal că anumite dispoziţii penale „se aplică în mod corespunzător” şi să reglementeze, în capitolul privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridice din Partea specială a Codului de procedură penală, că dispoziţiile care se referă la „pedeapsa prevăzută de lege” din Codul de procedură penală „se aplică în mod corespunzător”. Tehnica utilizată de legiuitor nu permite însă excluderea persoanei juridice inculpate de la garanţiile procesuale sau de la drepturile procesuale.
În consecinţă, art. 489 din Codul de procedură penală stabileşte aplicarea, în mod corespunzător, a dispoziţiilor art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală pentru persoana juridică inculpată, în sensul raportării acestor dispoziţii la art. 187 din Codul penal.
Faptul că în cadrul procesului penal persoana juridică poate fi reprezentată la îndeplinirea actelor procesuale şi procedurale penale de reprezentantul său legal (administrator, persoană împuternicită), desemnat de aceasta, iar în cazul în care nu îşi desemnează un mandatar, organul de urmărire penală sau instanţa numeşte unul din rândul practicienilor în insolvenţă [art. 479 alin. (4) din Codul de procedură penală] nu echivalează cu o asistenţă juridică calificată în sensul dispoziţiilor art. 90 din Codul de procedură penală şi nici nu reprezintă o derogare în materia asistenţei juridice, întrucât mandatarul desemnat de societate/practicianul în insolvenţă desemnat de instanţă, în general, nu are o pregătire juridică. Eventuala posibilitate ca un avocat să fie numit mandatar al persoanei juridice, conform art. 491 alin. (2) din Codul de procedură penală, nu reprezintă nici ea o derogare în materia asistenţei judiciare, întrucât trebuie să fie făcută distincţia între atribuţiile avocatului, ca mandatar desemnat să reprezinte persoana juridică în justiţie, şi atribuţiile avocatului, ca apărător al persoanei juridice, cele două ipoteze având semnificaţii juridice diferite.
c) Concluzia caracterului obligatoriu al asistenţei juridice a inculpatului persoană juridică, în cursul procedurii de cameră preliminară şi în cursul judecăţii, în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, este susţinută şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a stabilit că, în măsura în care o acuzaţie penală este formulată împotriva unei persoane juridice, garanţiile oferite de Convenţie, inclusiv cele instituite de art. 6 privind dreptul la un proces echitabil (una din componentele acestui drept fiind şi dreptul la apărare), sunt incidente şi cu privire la aceasta. Relevante în acest sens sunt cauzele: Fortum Oil and Gas Oy împotriva Finlandei (curtea europeană a reţinut că şi-a asumat opinia potrivit căreia art. 6 se aplică persoanelor juridice în acelaşi mod în care se aplică persoanelor fizice şi o persoană juridică poate fi considerată ca fiind acuzată de săvârşirea unei infracţiuni, în sensul autonom pe care această expresie îl are în accepţiunea art. 6 din Convenţie) şi PayKar Yev Haghtanak Ltd împotriva Armeniei (Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat că, atunci când sunt reglementate căi de atac, statele contractante trebuie să se asigure că persoanele juridice şi fizice din cadrul jurisdicţiilor lor continuă să se bucure de aceleaşi garanţii ale art. 6 în faţa curţilor de apel ca în faţa instanţelor care judecă în primă instanţă).
Concluzionând, pentru considerentele dezvoltate anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală va admite sesizarea formulată de către Curtea de Apel Constanţa – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 15.074/118/2012, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept: „Dacă în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală, în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, asistenţa juridică este obligatorie pentru inculpatul persoană juridică, în raport cu dispoziţiile art. 187 din Codul penal, sau asistenţa juridică este obligatorie numai pentru inculpatul persoană fizică, în raport cu dispoziţiile art. 136 alin. (2) şi (3) din Codul penal, ce reglementează pedepsele aplicabile persoanei juridice.”
Va statua în sensul că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală, în cursul procedurii de cameră preliminară şi în cursul judecăţii, în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, asistenţa juridică este obligatorie pentru inculpatul persoană juridică, în raport cu dispoziţiile art. 187 din Codul penal.”
Cuvinte cheie: asistenta juridica > dezlegare chestiune de drept > noul cod de procedura penala > persoana juridica
