Dezlegare chestiune de drept vizând fapta de sustragere de la executarea măsurii de siguranţă constând în interzicerea de a se afla în anumite localităţi

31 ianuarie 2019 Drept Penal

În ședința din 30 ianuarie 2019, Înalta Curte de Casație şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin decizia nr. 2 în dosar nr. 3002/1/2018, a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală,  prin care se solicita pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept, dacă: “Fapta de sustragere de la executarea măsurii de siguranţă prevăzută în art. 112 lit. d) din Codul penal anterior (din 1969) („interzicerea de a se afla în anumite localităţi”) se regăseşte în incriminarea de la art. 288 alin. (1) din Codul penal (sub forma sustragerii de la executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării dreptului de a se afla în anumite localităţi stabilite de instanţă, pedeapsă prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. l) din Codul penal), sau a fost dezincriminată ca urmare a abrogării Codului penal anterior la data intrării în vigoare a Legii nr. 187/2012 (respectiv, 1 februarie 2014)?” și a stabilit că

 „Fapta de sustragere de la executarea măsurii de siguranță prevăzută în art. 112 lit. d) din Codul penal anterior (din 1969) nu realizează condiţiile de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 288 alin. (1) din Codul penal.”

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Sursa: comunicat ÎCCJ

Cuvinte cheie: >