În şedinţa din 10 decembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, prin Decizia nr.86 în dosarul nr. 1980/1/2018, a admis sesizarea formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal privind pronunțarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, a stabilit că:
În interpretarea art. 120 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare – în forma republicată la 31 iulie 2007 – majorările de întârziere au caracterul unor sancțiuni fiscale.
În privinţa majorărilor de întârziere reglementate în perioada 2007 – 1 iulie 2010, se poate aplica principiul proporţionalităţii, astfel cum Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut în hotărârea din 9 iulie 2015, pronunţată în cauza C-183/14 Salomie şi Oltean.
În interpretarea art. 120 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 39/2010, aprobată prin Legea nr. 46/2011, dobânzile nu au caracterul unor sancțiuni fiscale.
În privința dobânzilor nu se poate aplica principiul proporţionalităţii, astfel cum Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut în hotărârea din 9 iulie 2015, pronunţată în cauza C-183/14 Salomie şi Oltean.
Sursa: comunicat ÎCCJ
Cuvinte cheie: dezlegare chestiune de drept > dobanzi > principiul proportionalitatii
