Dovada prejudiciului moral în cazul unor afirmații denigratoare

15 februarie 2019 Drept Civil Jurisprudenta

Tribunalul București a apreciat că, în cazul unei acțiuni în răspundere civilă delictuală inițiată ca urmare a formulării unor afirmații denigratoare, reclamanta nu poate invoca o prezumție de suferire a unor prejudicii morale, ci trebuie să facă dovada acestor prejudicii.

Extras din considerentele sentinței nr. 165/2019:

”În ceea ce privește însă al doilea element al răspunderii delictuale – prejudiciul – instanța reține că reclamantă însăși a susținut în cererea de chemare în judecată, chiar prin primul petit, că prejudiciul s-a produs urmare a încălcării dreptului la onoare, demnitate, reputație, imagine și viața privată. Dar, instanța nu poate reține susținerile reclamantei din motivarea din cererea de chemare în judecată conform cărora acest prejudiciu “este evident” atâta timp cât fapta ilicită și prejudiciul sunt totuși două condiții distincte în cazul răspunderii civile delictuale și fiecare condiție trebuie dovedită.

Astfel, nu trebuie făcută confuzie nici între prejudiciu și evaluarea prejudiciului, nici între prejudiciu și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu. Valoarea prejudiciului, întinderea lui sunt elemente pentru care nu pot fi administrate o multitudine de probe concrete și, raportat la probe, individualizarea se face, într-adevăr, de către instanță, iar legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu poate fi reținută uneori ca decurgând implicit din faptă. Dar prejudiciul în sine întotdeauna trebuie dovedit. Nu există un temei de drept și nu există niciun act normativ care să instituie o prezumție de prejudiciu pentru afirmații. Nicio dispoziție legală internă și nici prevederi ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nici jurisprudența CEDO nu dau dreptul în mod automat la reparații, în oricare din formele premise de lege, în lipsa unor minime dovezi că persoana a suferit efectiv un prejudiciu moral cauzat de săvârșirea de către o persoană a unei fapte ilicite, tocmai pentru că reacțiile psihice ale persoanelor la acțiunile/inacțiunile altora sunt variate, unele persoane nu au nicio reacție la acțiunile altora, la afirmațiile altora, nu sunt afectate major sau nu sunt afectate deloc, privesc lucrurile cu detașare, cu indiferență, nu acordă nici cea mai mica importanță afirmațiilor triviale ale altora, și, implicit, nu pot pretinde că ar fi afectate psihic.

Prin urmare, o persoană nu poate invoca o prezumție de suferire a unor prejudicii morale, ci trebuie să facă dovada acestor prejudicii, psihicul uman neavând caracteristici unice aplicabile tuturor oamenilor și neînregistrând aceleași reacții universal valabile în cazul tuturor oamenilor.” (Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, Sentința civilă nr. 165 din 4 februarie 2019, www.rolii.ro)

Cuvinte cheie: >