Edificarea unui imobil fără a deține autorizație de contruire. Prescrierea aplicării sancțiunii contravenționale

Fapta de construire este prin natura sa o fapta în forma continuă, nefiind de admis ca ar putea fi executate lucrările dintr-o data, ceea ce presupune o perioada mai scurta sau mai lunga de timp în care lucrările specifice sunt finalizate si în acest interval de timp (de la data începerii lucrărilor de construcţie şi până la terminarea lor în sensul că nu mai sunt alte lucrări de efectuat pentru a se locui în casă) data săvârşirii faptei contravenţionale este considerata data constatării.

Momentul finalizării nu poate fi însa legat de cel al recepţiei lucrărilor de către reprezentanţii administraţiei locale, astfel cum încearcă intimata sa susţină în apărare; o astfel de interpretare ar lipsi practic de efecte dispoziţiile art. 31 din Legea nr.50/1991 întrucât recepţia lucrărilor nu poate avea loc în lipsa autorizaţiei de construire, ceea ce ar însemna ca săvârşirea faptei contravenţionale ar putea fi constată oricând , dând naştere unei contravenţii care nu se prescrie niciodată, lipsind de efecte juridice dispoziţiile privind prescrierea din Legea 50/1991 şi din OG 2/2001.

”Prin Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor Nr. 25414/19.03.2014, în baza art.26 lit. a” din Legea nr.50/1991 republicată, privind autorizarea lucrărilor de construcţii, cu modificările şi completările ulterioare, petentei C.A.G. i s-a aplicat amenda în cuantum de 5.000 lei de către P. M.B. pentru construirea unei „case de locuit în regim de înălţime P+M, fără a deţine Autorizaţie de construire, eliberată de P. mun. B.”.

Contravenţiile prevăzute la art.26 alin. (1), cu excepţia celor de la lit. h) – l), se constată şi se sancţionează de către compartimentele de specialitate cu atribuţii de control ale autorităţilor administraţiei publice locale ale municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, oraşelor şi comunelor, pentru faptele săvârşite în unitatea lor administrativ-teritorială sau, după caz, în teritoriul administrativ al sectoarelor municipiului Bucureşti, potrivit competenţelor de emitere a autorizaţiilor de construire/desfiinţare.

Procesele-verbale de constatare a contravenţiilor, încheiate de organele de control ale administraţiei publice locale, se înaintează, în vederea aplicării sancţiunii, şefului compartimentului care coordonează activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism sau, după caz, preşedintelui consiliului judeţean ori primarului unităţii administrativ-teritoriale sau al sectorului municipiului Bucureşti în a cărui rază s-a săvârşit contravenţia.

În cauza pendinte cel care a aplicat sancţiunea a fost primarul municipiului B.

În ceea ce priveşte susţinerile petentei în sensul că la momentul constatării si a aplicării sancţiunii contravenţionale era prescris dreptul de constata săvârşirea faptei contravenţionale si de a aplica sancţiunea în mod corespunzător, acestea sunt întemeiate faţă de prevederile art.31 din Legea nr. 50/1991 republicata.

Este adevărat ca fapta de construire este prin natura sa o fapta în forma continuă, nefiind de admis ca ar putea fi executate lucrările dintr-o data, ceea ce presupune o perioada mai scurta sau mai lunga de timp în care lucrările specifice sunt finalizate si în acest interval de timp(de la data începerii lucrărilor de construcţie şi până la terminarea lor în sensul că nu mai sunt alte lucrări de efectuat pentru a se locui în casă) data săvârşirii faptei contravenţionale este considerata data constatării. Momentul finalizării nu poate fi însa legat de cel al recepţiei lucrărilor de către reprezentanţii administraţiei locale, astfel cum încearcă intimata sa susţină în apărare; o astfel de interpretare ar lipsi practic de efecte dispoziţiile art. 31 din Legea nr.50/1991 întrucât recepţia lucrărilor nu poate avea loc în lipsa autorizaţiei de construire, ceea ce ar însemna ca săvârşirea faptei contravenţionale ar putea fi constată oricând , dând naştere unei contravenţii care nu se prescrie niciodată, lipsind de efecte juridice dispoziţiile privind prescrierea din legea 50/1991 şi din OG 2/2001.

Din declaraţiile martorilor audiaţi, coroborate cu fotografia depusă de intimat (fila 86) în cauza rezultă că finalizarea imobilului casă de locuit a avut loc în anul 2010, respectiv că la momentul controlului casa de locuit era finalizată, astfel încât termenul legal de 2 ani în care poate fi făcuta constatarea si aplicata sancţiunii contravenţionale a fost depăşit si ca urmare constatarea si sancţionarea faptei contravenţionale apare ca prescrisă.

Martorii I.V. (f. 114), D.C.S. (f. 115) sunt persoane care o cunosc pe petentă, primul fiind cel care i-a vândut terenul pe care a construit iar cel din urmă fiind vecin cu aceasta, astfel că au avut posibilitatea obiectivă să constate stadiul efectuării extinderii şi momentul finalizării, astfel declaraţiile lor sunt relevante în cauză cu privire la momentul finalizării construcţiilor în cauză şi a consumării activităţii contravenţionale.

In considerarea celor astfel expuse instanţa va admite plângerea şi va anula procesul verbal.” (Judecătoria Bistriţa, Sentinţa civilă nr. 10184/2014, definitivă prin decizia nr. 746 din 5 noiembrie 2015 a Tribunalului Bistrița Năsăud, portal.just.ro)

Nota: In prezent, potrivit modifcarii aduse de Legea nr. 82 din 24 iunie 2014 publicata Monitorul Oficial nr. 469 din data de 26 iunie 2014, dreptul de a constata contraventiile si de a aplica amenzile se prescrie in termen de 3 ani de la data savarsirii faptei.

Cuvinte cheie: > > >

Comentarii