11 iunie 2015: Decizia ICCJ (nr. 12/2015) a fost publicată în Monitorul Oficial cu numărul 409 din 10 iunie 2015.
În considerente, Înalta Curte a reținut că ”in aplicarea art. 6 din Codul penal, comparaţia dintre pedepse şi cauzele legale de modificare a acestora nu se poate raporta decât la aceeaşi încadrare juridică dată faptei prin hotărârea de condamnare definitivă, fiind inadmisibilă o schimbare a respectivei încadrări juridice în cursul executării pedepsei.
O interpretare contrară ar conduce la încălcarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive (…)
Încadrarea faptei în forma calificată a infracţiunii se face în raport cu pragul valoric al consecinţelor deosebit de grave de la momentul pronunţării soluţiei definitive de condamnare, modificarea sa ulterioară neputând conduce la schimbarea de încadrare juridică a faptei ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, întrucât ar înfrânge autoritatea de lucru judecat a hotărârii. (…)
O majorare a plafonului la care se raportează consecinţele deosebit de grave poate fi valorificată sub aspectul încadrării juridice doar din perspectiva art. 5 din Codul penal.
Această concluzie nu încalcă principiul egalităţii în faţa legii între persoanele judecate definitiv la data intrării în vigoare a legii noi şi cele aflate în curs de judecată la acel moment, întrucât determinarea legii penale mai favorabile în cazul art. 6 din Codul penal, respectiv art. 5 din Codul penal, operează cu criterii diferite, dat fiind faptul că cele două categorii de subiecţi nu se găsesc în situaţii identice, justificându-se în mod obiectiv aplicarea unui tratament juridic diferit.
Pe de altă parte, (…) dispoziţiile art. 309 din Codul penal nu reprezintă o cauză legală de majorare a pedepsei, ci o variantă agravată (calificată) a infracţiunilor enumerate în cuprinsul acestui text, aşa cum s-a stabilit cu efect obligatoriu prin Decizia nr. 1 din 19 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 10 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală cu referire la art. 308 din Codul penal (…)
Deci, nefiind vorba de o cauză legală de agravare care are ca efect modificarea limitelor speciale de pedeapsă, art. 309 din Codul penal nu constituie criteriu pentru determinarea legii penale mai favorabile în cazul condamnărilor definitive.”
***
În data de 6 mai 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel București, Secţia a II-a penală prin încheierea din data de 10 februarie 2015, în dosarul nr. 2635/93/2014 (4246/2014), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: ”dacă, în aplicarea art. 6 alin. (1) din Codul penal, cu privire la o pedeapsă definitivă pentru o infracţiune care a produs consecinţe deosebit de grave potrivit Codului penal anterior, pentru determinarea maximului special prevăzut de legea nouă urmează să se reţină cauza de majorare a pedepsei prevăzută de art. 309 din Codul penal, chiar dacă prejudiciul produs prin respectiva infracţiune nu depăşeşte pragul prevăzut de art. 183 din Codul penal” şi a stabilit că:
În interpretarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, în cazul pedepselor definitive pentru infracţiuni care au produs consecinţe deosebit de grave potrivit Codului penal anterior, determinarea maximului special prevăzut de legea nouă se realizează, chiar dacă valoarea prejudiciului este inferioară pragului valoric prevăzut de art. 183 din Codul penal, prin raportare la varianta agravată a infracţiunilor limitativ enumerate în art. 309 din Codul penal.
Cuvinte cheie: dezlegare chestiune de drept > legea penala mai favorabila
