Group 1

ICCJ. Dezlegarea unor chestiuni de drept ref elementul material al infracţiunii de fals privind identitatea prin întrebuinţarea identităţii reale a unei persoane

31 iulie 2015 Drept Penal

În Monitorul Oficial cu numărul 573 din 30 iulie 2015 a fost publicată Decizia ICCJ nr. 20/2015 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 195/252/2014, prin Încheierea de şedinţă din data de 11 mai 2014, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea problemei de drept privind interpretarea dispoziţiilor art. 327 alin. (2) din Codul penal.

În considerente, Înalta Curte a reținut că ”dispoziţiile art. 327 alin. (2) din Codul penal reglementează o variantă agravată a infracţiunii de fals privind identitatea, care constă în prezentarea sub identitate reală a unei persoane, „făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau transmisă unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea prin folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat, pentru a induce sau a menţine în eroare un funcţionar public, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine ori pentru altul”.

În situaţia prezentării sub identitatea reală a unei persoane, căreia făptuitorul îi întrebuinţează identitatea, fapta se poate realiza atât prin folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile, cât şi prin folosirea unui act falsificat ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile.

Reglementarea variantei agravate a infracţiunii de fals privind identitatea este determinată de nivelul de gravitate superior al utilizării identităţii reale a unei persoane în raport cu nivelul de gravitate al folosirii unei identităţi false/fictive. (…)

Potrivit dispoziţiilor art. 327 alin. (2) din Codul penal, „Când prezentarea s-a făcut prin întrebuinţarea identităţii reale a unei persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani”.

În condiţiile în care se admite că dispoziţiile art. 327 alin. (2) din Codul penal presupun ca prezentarea să fie făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau transmisă unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea, pentru a induce sau menţine în eroare un funcţionar public, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine ori pentru altul – condiţii la care legiuitorul nu se referă în mod explicit în art. 327 alin. (2), trebuie să se admită că dispoziţiile art. 327 alin. (2) din Codul penal presupun şi ca prezentarea să se realizeze „prin folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat”, întrucât legiuitorul nu a inclus în cuprinsul dispoziţiilor art. 327 alin. (2) nicio referire care să permită o preluare parţială a condiţiilor descrise în dispoziţiile art. 327 alin. (1).

Citeste mai mult  CCR. Obligativitatea instituirii măsurilor asigurătorii în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală, constituțională

În acest sens, argumentul invocat în expunerea de motive a noului Cod penal referitor la necesitatea utilizării unor documente de identitate, potrivit căruia funcţionarul public nu trebuie să dea crezare simplelor afirmaţii ale autorului, subzistă atât în cazul utilizării unei identităţi false (fictive), cât şi în cazul utilizării frauduloase a identităţii reale a unei persoane. (…)

În condiţiile arătate, săvârşirea faptei prin „folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile”, la care se referă dispoziţiile art. 327 alin. (1), nu poate avea loc decât în ipoteza întrebuinţării identităţii reale a unei persoane şi atrage incidenţa dispoziţiilor art. 327 alin. (2) din Codul penal, iar nu şi în ipoteza întrebuinţării unei identităţi false (identitate fictivă), întrucât, în acest din urmă caz, actul ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile este întotdeauna falsificat.

Sub un alt aspect, dacă legiuitorul nu ar fi urmărit preluarea, în dispoziţiile art. 327 alin. (2), a tuturor condiţiilor descrise în art. 327 alin. (1) din Codul penal, nu ar fi făcut referire la „folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile”, act nefalsificat, ci numai la folosirea unui act falsificat ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile.

Citeste mai mult  RIL admis. Recunoaşterea şi executarea sancţiunilor aplicate de autorităţile judiciare străine

Chiar dacă preluarea în varianta agravată a modalităţii normative din forma-tip nu s-a realizat ad litteram, nu există niciun argument juridic care să susţină concluzia că acestei modalităţi normative nu îi mai este asociată şi cerinţa esenţială de a se fi realizat prin folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare etc. sau a unui astfel de act falsificat. (…)

Că forma agravată prevăzută de art. 327 alin. (2) din Codul penal preia toate elementele de la art. 327 alin. (1) rezultă şi din faptul că alin. (2) face referire doar la noţiunea de „prezentare”, iar principiul legalităţii impune ca orice condiţie suplimentară să fie prevăzută în mod expres.

Pe de altă parte, mai trebuie observat că în varianta prevăzută de art. 327 alin. (2) din Codul penal se încalcă nu doar relaţiile sociale privind încrederea publică în adevărul privind concordanţa dintre identitatea sub care se prezintă o persoană în faţa unui funcţionar public şi identitatea reală, ci şi cele privind atributele de identificare a persoanei, prevăzute de dispoziţiile din Codul civil.

Dacă tipicitatea infracţiunii prevăzute de art. 327 alin. (2) din Codul penal se realizează doar în ipoteza „folosirii frauduloase a unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat”, se ajunge la situaţia ca, deşi intenţia legiuitorului a fost atragerea unei răspunderi penale agravate în situaţia folosirii identităţii reale a unei persoane, în concret, protejarea persoanei şi a atributelor sale să fie imposibil de realizat în multiple situaţii întâlnite în realitate, cum este situaţia prezentării fără un act sau prin folosirea copiilor actelor prevăzute de art. 327 alin. (1) din Codul penal sub identitatea altei persoane în faţa unui funcţionar public cum este acesta definit la art. 175 din Codul penal.

Citeste mai mult  Mărturie mincinoasă vs. favorizare a făptuitorului

În acest sens, nu poate fi omis nici faptul că pot exista situaţii când funcţionarul în faţa căruia autorul se prevalează de identitatea reală a altei persoane nu dispune de mijloacele necesare verificării identităţii persoanei, având în vedere sfera largă a funcţionarilor publici cum este prevăzută în art. 175 din Codul penal şi în jurisprudenţa obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu acest articol (expertul tehnic judiciar, medicul angajat în unitatea de stat), existând şi categorii de funcţionari publici care nu au acces direct la bazele de date pentru identificarea persoanelor, dar nu pot nici amâna îndeplinirea unor atribuţii până la prezentarea unui act de identificare.

Concluzionând, (…) varianta agravată a infracţiunii de fals privind identitatea prevăzută în art. 327 alin. (2) din Codul penal presupune îndeplinirea condiţiei ca prezentarea să se realizeze prin folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat.”

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, prin Încheierea din 11 martie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 195/252/2014 și a stabilt că

În interpretarea art. 327 alin. (2) din Codul penal, cerinţa esenţială a elementului material al infracţiunii de fals privind identitatea reglementată în varianta-tip, vizând folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori Ia dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat, este obligatorie şi în ipoteza în care acţiunea de prezentare s-a făcut prin întrebuinţarea identităţii reale a unei persoane.

Cuvinte cheie: > >