ICCJ. În procedura de modificare a pedepsei, contopirea trebuie efectuată potrivit legii penale mai favorabile condamnatului

19 noiembrie 2015 Drept Penal

În şedinţa din 19 noiembrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală prin încheierea din 22 septembrie 2015, pronunţată în dosarul nr.2137/122/2014( 2787/2015), prin care se solicita pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la chestiunea de drept: „dacă în aplicarea art. 585 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, în cazul operațiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicate în temeiul Codului Penal din 1968 pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod Penal pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul Codului Penal din 1968 se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului în temeiul art. 5 din noul Cod Penal sau se aplică legea în vigoare la momentul efectuării operațiunii de contopire”.

A stabilit că în procedura de modificare a pedepsei prevăzută de art. 585 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, în cadrul operaţiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicată în temeiul Codului penal anterior pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod penal pentru o infracţiune săvârşită sub Codul penal anterior, se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului conform art. 5 din Codul penal.

Cuvinte cheie: >