ICCJ. Restituirea imobilelor preluate abuziv. Posibilitatea sesizării instanței cu o cerere de a soluționa pe fond notificarea după intrarea in vigoare a Legii nr. 165/2013

24 aprilie 2015 Drept Civil

24 aprilie 2015: Decizia ICCJ (nr. 5/2015) a fost publicată în Monitorul Oficial cu numărul 272 din 23 aprilie 2015.
În considerente, se arată că „în ceea ce priveşte solicitarea adresată instanţei, înainte de împlinirea termenelor prevăzute pentru procedura administrativă, de soluţionare pe fond a notificării nerezolvate de entitatea deţinătoare:
(…) nu se poate susţine că termenele astfel reglementate ar fi o îngrădire a accesului la justiţie şi nici că, în condiţiile neurmării procedurii prealabile, partea ar putea sesiza instanţa, întrucât dreptul său nu este unul actual, iar procedura judiciară nu poate înlocui sau substitui procedura prealabilă, atunci când aceasta este reglementată în mod expres de lege.
Raţiunea reglementării procedurii prealabile este dată, în general, de considerente vizând protecţia intereselor persoanelor, având ca scop instituirea unui cadru juridic care să facă posibilă restabilirea dreptului subiectiv pe cale administrativă, prin evitarea contenciosului judiciar.
A contrario, pentru ipoteza acţiunilor introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, partea trebuie să respecte toate condiţiile de formă, printre care şi cea referitoare la respectarea procedurii prealabile.
Fiind vorba de o condiţie specială referitoare la exerciţiul dreptului la acţiune, în absenţa îndeplinirii ei, instanţa se află în situaţia unui fine de neprimire având drept consecinţă imposibilitatea analizării fondului pretenţiilor şi deci, respingerea acţiunii.
Partea trebuie să se supună, aşadar, condiţiilor de formă ale cererii de chemare în judecată prevăzute de legea în vigoare la momentul sesizării instanţei, printre care se numără şi respectarea unei proceduri prealabile. (…) Instituirea unor termene prin dispoziţiile Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, înăuntrul cărora, în procedura prealabilă, entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor trebuie să dea răspuns acestora nu contravine nici liberului acces la justiţie, nici principiului neretroactivităţii legii civile.
Faţă de caracterul obligatoriu al procedurii prealabile, partea nu se poate adresa instanţei înaintea împlinirii termenelor defipte de lege, întrucât nu are un drept actual, pretenţiei formulate în aceste condiţii opunându-i-se prematuritatea, ca impediment care nu permite cercetarea fondului pretenţiei.
Nu se poate susţine, aşa cum apreciază unul dintre titularii sesizării, că partea avea deja un drept născut, de a sesiza instanţa, decurgând din nesoluţionarea notificării înăuntrul termenului (de 60 de zile) prevăzut iniţial de art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi valorificabil ca atare în prezent. (…)
Dreptul de acces la un tribunal este, în esenţă, un drept procedural, care nu poate fi confundat cu dreptul material la acţiune şi nici cu dreptul subiectiv civil – pentru a se pune problema în ce măsură o lege ulterioară ar aduce atingere conţinutului său şi deci, astfel, ar retroactiva.
Este de principiu că actele procedurale (cum este şi cererea de chemare în judecată) trebuie întocmite cu respectarea cerinţelor de fond şi de formă existente la data efectuării lor, nefiind vorba „de un drept câştigat anterior, de a sesiza instanţa”, care ar fi astfel sustras noii reglementări (care, în caz de aplicare, ar fi retroactivă).
Legiuitorul a reglementat expres, prin dispoziţiile art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, pentru situaţia în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi art. 34 din aceeaşi lege, posibilitatea persoanei care se consideră îndreptăţită de a se adresa instanţei judecătoreşti în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.
A contrario, sesizarea instanţei înaintea împlinirii acestor termene, instituite tocmai în ideea garantării unei celerităţi a procedurii, are caracter prematur.

Citeste mai mult  RIL promovat. Probele noi în apel

În privinţa celeilalte chestiuni de drept, referitoare la solicitarea persoanei îndreptăţite, adresată instanţei de judecată, ca în aplicarea art. 1.528 din Codul civil, raportat la art. 33 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, să oblige entitatea deţinătoare să soluţioneze notificarea la momentul împlinirii termenelor instituite legal, sunt argumente similare cu cele menţionate anterior, care susţin prematuritatea cererii.
În cadrul unei asemenea acţiuni nu se poate justifica un drept actual, câtă vreme acesta este afectat de condiţia îndeplinirii unei proceduri prealabile, iar pe de altă parte, nu se poate anticipa şi nici specula asupra conduitei entităţii deţinătoare la momentul împlinirii termenelor defipte de lege. Ar fi vorba, în asemenea situaţii, doar despre un „proces preventiv”, care nu sancţionează drepturi prezente.
Or, funcţia şi atribuţiile instanţei constau în stingerea litigiilor şi nu în anticiparea unor eventuale litigii căci, în felul acesta, rolul instanţelor s-ar aglomera prin aşa-numite acţiuni preventive, care ar afecta celeritatea soluţionării celorlalte pricini referitoare la dezlegarea unor raporturi litigioase concrete.
Ca atare, nu există un drept la acţiune pentru protecţia unui drept subiectiv care nu este actual, decât în situaţiile anume prevăzute de lege – cum sunt cele reglementate de art. 34 din Codul de procedură civilă, cărora nu li se subsumează însă, cererea privind executarea unei obligaţii din procedura prealabilă sesizării instanţei.

Citeste mai mult  Contestație la executare. Executare silită pornită de intervenientul accesoriu

În doctrina de drept procesual civil s-a subliniat că, dacă la punerea în mişcare a acţiunii, obligaţia nu a devenit exigibilă, pârâtul poate invoca prematuritatea cererii şi poate solicita respingerea ei, chiar dacă termenul ar fi foarte apropiat sau condiţia ar fi pe punctul de a se împlini. Dar dacă, în momentul în care se pune problema prematurităţii, obligaţia a devenit exigibilă, cererea reclamantului nu ar mai putea fi respinsă ca prematură.
De altfel, dispoziţiile art. 1.528 din Codul civil, invocate ca temei pentru a obţine obligarea intimatului ca la termen să îşi îndeplinească obligaţia de soluţionare a notificării, impun ca o condiţie prealabilă înştiinţarea debitorului fie odată cu punerea în întârziere, fie ulterior acesteia.

În situaţia obligaţiilor cu termen, punerea în întârziere (prin notificare sau prin cererea de chemare în judecată) nu este posibilă înainte de împlinirea acestuia, iar, în speţă, termenele care trebuie să se împlinească înainte de a exista posibilitatea creditorului să îşi exercite dreptul sunt chiar cele instituite în procedura prealabilă.
În concluzie, acţiunii adresate instanţei de judecată, înainte de împlinirea termenelor prevăzute de art. 33 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la soluţionarea pe fond a notificării adresate entităţii deţinătoare, i se opune excepţia de prematuritate, partea neprevalându-se de un drept actual faţă de neexpirarea termenelor din procedura prealabilă.
De asemenea, acelaşi impediment al prematurităţii se opune analizei fondului cererii, constând în obligarea entităţii deţinătoare ca la împlinirea termenelor prevăzute de legea specială, aceasta să emită dispoziţie/decizie de soluţionare a notificării, întrucât partea nu are dreptul născut la momentul învestirii instanţei, iar funcţia jurisdicţională a instanţei constă în a da dezlegare unor raporturi litigioase concrete, iar nu unora ipotetice (care s-ar putea ivi dacă la momentul împlinirii termenelor, debitorul obligaţiei de a face nu ar da curs acestora).
Bineînţeles, în ipoteza în care termenele se împlinesc pe parcursul desfăşurării procedurii judiciare, instanţa nu poate considera, dintr-o formalitate excesivă că, dat fiind faptul că ele nu erau împlinite la data sesizării, cererea este prematură, ci va putea trece la analiza fondului pretenţiilor.”

Citeste mai mult  Exercitarea autorității părintești de către tată

***

În data de 16 martie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept,a admis sesizările formulate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă în dosarul nr. 37758/3/2013 şi Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. 30602/3/2013 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, a stabilit că:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în corelare cu art. 4, art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, este prematură cererea de chemare în judecată privind soluţionarea pe fond a notificării nerezolvate de către entitatea deţinătoare, cerere introdusă după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, dar anterior împlinirii termenelor din procedura prealabilă reglementate de acest act normativ.

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1.528 din Codul civil coroborate cu dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, este prematură cererea persoanei îndreptăţite adresată instanţei ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, dar anterior împlinirii termenelor reglementate de art. 33 din acest act normativ, de obligare a unităţii deţinătoare să soluţioneze notificarea la împlinirea termenelor respective.

Cuvinte cheie: > >