Imposibilitatea obținerii de către o societate comercială a unor daune morale pentru pentru încălcarea dreptului la imagine

Nu este posibilă obținerea de către o societate comercială a unor daune morale pentru pentru încălcarea dreptului la imagine, acest drept nefăcând parte din categoria drepturilor nepatrimoniale protejate de art. 257 Cod civil.

O societate comercială are un scop lucrativ, constând în obținerea de profit, iar „imaginea” sa, înțeleasă ca bună reputație profesională, face parte din fondul de comerț și are o valoare economică. Ca urmare, întrucât fapta pârâtului de a posta pe Facebook un mesaj defăimător nu vizează un prejudiciu moral, un drept sau un interes nesusceptibil de evaluare bănească, care să intre în sfera de protecție a art. 257 Cod civil, nu pot fi acordate daune morale.

”Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.03.2018, reclamanta a chemat în judecată pârâtul, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună:

-obligarea pârâtului la plata sumei de 500 lei, cu titlu de daune morale pentru încălcarea dreptului la imagine al subscrisei;

-obligarea pârâtului la publicarea unui post pe pagina sa de socializare și în presa scrisă locală prin care să-și ceară scuze pentru denigrarea subscrisei; (…)

În motivarea cererii reclamanta arată că, la data de 7 martie 2017 mama pârâtului a achiziționat de la subscrisa un pantalon trening marca Adidas. La data de 19 iunie 2017 pârâtul a postat pe pagina sa de socializare Facebook un mesaj defăimător, care sugerează faptul că pantalonul cumpărat nu este original, ba mai mult, toată marfa vândută de subscrisa este falsificată. Postarea respectivă a stârnit 137 de reacții de la diferite persoane, fiind comentat de 281 de ori și distribuit de 44 de ori.(…)

Analizând cererile și susținerile părților în raport cu probele administrate, instanța constată următoarele:

Reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 500 lei cu titlu de daune morale, invocând în acest sens încălcarea dreptului la imagine, iar în drept a invocat art. 252, 253 alin. 3 lit. b) și alin 4 și art. 257 din Titlul V – Apărarea drepturilor nepatrimoniale, Cartea I a Codului civil. Aceste texte au următorul conținut:

ART. 252 – Ocrotirea personalității umane

Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci ființei umane, cum sunt viața, sănătatea, integritatea fizică și psihică, demnitatea, intimitatea vieții private, libertatea de conștiință, creația științifică, artistică, literară sau tehnică.

ART. 253 – Mijloace de apărare

(3) Totodată, cel care a suferit o încălcare a unor asemenea drepturi poate cere instanței să îl oblige pe autorul faptei să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanță spre a ajunge la restabilirea dreptului atins, cum sunt:

b) orice alte măsuri necesare pentru încetarea faptei ilicite sau pentru repararea prejudiciului cauzat.

(4) De asemenea, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparație patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile. În aceste cazuri, dreptul la acțiune este supus prescripției extinctive.

ART. 257 – Apărarea drepturilor nepatrimoniale ale persoanei juridice

Dispozițiile prezentului titlu se aplică prin asemănare și drepturilor nepatrimoniale ale persoanelor juridice.

Dreptul la propria imagine, care a fost încălcat potrivit susținerii reclamantei, este reglementat de art. 73 din secțiunea privitoare la respectul vieții private și al demnității persoanei umane, astfel că acest text nu este aplicabil decât persoanelor umane, deci fizice.

De asemenea, art. 252 Cod civil are în vedere ocrotirea personalității umane, astfel cum este apare menționat chiar în titlul său, și se referă în mod expres la persoana fizică, motiv pentru care nu este aplicabil în cauză. Art. 253 Cod civil reglementează numai modalitatea de reparare a încălcării drepturilor în condițiile art. 252 și 253 Cod civil.

Art. 257 Cod civil este singurul temei invocat de reclamantă care este aplicabil persoanelor juridice, iar acesta face referire la aplicarea întregului Titlu V privitor la apărarea drepturilor nepatrimoniale, prin asemănare, și drepturilor nepatrimoniale ale persoanelor juridice. Ca urmare, instanța va analiza dacă pârâtul a încălcat drepturile care intră în categoria drepturilor nepatrimoniale protejate în condițiile art. 257 Cod civil.

Prin decizia nr. 373/24.02.2016 dată de Secția a II-a civilă a Î.C.C.J., instanța supremă a reținut că domeniul drepturilor nepatrimoniale recunoscute persoanelor juridice este restrâns la acele drepturi subiective pe care persoana juridică le poate avea potrivit legii și nu este posibilă obținerea de către persoana juridică a unor daune morale pentru vătămarea oricărui drept nepatrimonial. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că: dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a persoanei, sănătatea și integritatea corporală, la sentimentele de afecțiune, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare. Este adevărat că, deși aceste atribute sunt în general proprii persoanelor fizice, unele dintre ele pot fi atribuite și persoanelor juridice, însă, în aceste cazuri, legiuitorul a recunoscut în mod expres posibilitatea acordării daunelor morale persoanei juridice – de exemplu pentru fapte de concurență neloială (art. 9 din Legea nr. 11/1991). De asemenea, persoana juridică poate invoca nesocotirea dreptului la denumire, sediu, emblemă, marcă de fabrică.

Aceste considerente sunt pe deplin aplicabile în prezenta speță. Prin urmare, posibilitatea acordării daunelor morale nu poate fi extinsă artificial altor prejudicii care nu vizează drepturi nepatrimoniale ale persoanei juridice. Reclamanta este societate comercială care nu poate avea alt scop decât unul lucrativ, constând în obținerea de profit. „Imaginea” sa, înțeleasă ca bună reputație profesională, face parte din fondul de comerț și are o valoare economică.

Ca urmare, fapta pârâtului invocată de reclamantă nu vizează prejudiciu moral, un drept sau un interes nesusceptibil de evaluare bănească, care să intre în sfera de protecție a art. 257 Cod civil, astfel că nu pot fi acordate daune morale.

În raport cu considerentele de fapt și de drept expuse, instanța urmează să respingă cererea reclamantei ca neîntemeiată.” (Judecătoria Odorheiul Secuiesc, Sentința civilă nr. 1454 din 5 iunie 2018, www.rolii.ro)

Update: Decizia instanței de apel

Cuvinte cheie: > > > >