Înșelăciunea în convenții

21 septembrie 2017 Drept Penal Jurisprudenta

”Potrivit art. 244 alin. 1 Cod penal infracțiunea de înșelăciune constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă.

Obiectul juridic principal al acesteia constă în relațiile sociale cu caracter patrimonial, relații care trebuie să se bazeze pe încredere și bună credință. La infracțiunea de înșelăciune încrederea este obținută prin amăgire.

Elementul material al laturii obiective se realizează printr-o acțiune de inducere în eroare, săvârșită prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate. Prin oricare dintre cele două modalități, inculpatul îi creează părții vătămate o falsă reprezentare a realității, indiferent de mijloacele folosite în acest sens.

Prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase presupune a face să se creadă, a trece drept reală, existentă, o faptă sau împrejurare care nu există și a fost inventată. Această prezentare frauduloasă, denaturată sau alterată a realității, trebuie să fie aptă de a capta buna – credință, încrederea victimei și să o inducă în eroare, să o amăgească sau să o mențină în eroarea produsă anterior. Pentru a realiza infracțiunea, inculpatul folosește anumite mijloace de înșelare (orale sau scrise) extrem de ingenioase și variate, acestea depinzând de fantezia acestuia în imaginarea diferitelor modalități de înșelare a unor persoane – vulnerabilitatea acestora din urmă, fiind în raport direct proporțional cu naivitatea lor.

În speța de față, corect inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de înșelăciune deoarece la 27 ianuarie 2015, cu ocazia încheierii unui contract de vânzare-cumpărare a 320 ovine de la partea vătămată, a efectuat activități amăgitoare pentru inducerea în eroare a victimei prezentându-i ca adevărată împrejurarea că va efectua plata pentru un număr de 197 ovine, plătind un avans modic și lăsând o garanție cu o valoare mult redusă față de prețul total al ovinelor obținând astfel pentru sine un folos injust.

În practica judiciară și literatura de specialitate „s-a decis că săvârșește infracțiunea de înșelăciune acela care plăsmuiește acte sub semnătură privată, sau la cabinetele unor notari pe care apoi le folosește pentru inducerea în eroare a unor persoane, în vederea determinării acestora să încheie convenții păgubitoare pentru ele”.

Urmarea imediată la infracțiunea de înșelăciune, constă în producerea unei pagube materiale persoanei înșelate. Elementul subiectiv în cazul acestei infracțiuni constă în intenție directă, inculpatul își dă seama că desfășoară o activitate de inducere în eroare și că prin aceasta produce o pagubă, urmare a cărei împlinire o urmărește în vederea realizării unui folos material injust (intenție calificată prin scop). Nu interesează, pentru realizarea infracțiunii, mobilul de care este animat inculpatul. În speță, apărarea inculpatului că nu a folosit manopere dolosive la înșelarea victimei va fi înlăturată, deoarece nu este reală, înșelăciunea producându-se în momentul în care i-a prezentat o situație mincinoasă părții vătămate în sensul că va plăti pentru un număr de 197 ovine, dar avansul a fost modic și garanția, sub prețul real al ovinelor, ceea ce i-a creat inculpatului un folos material injust, astfel că atât latura obiectivă cât și cea subiectivă a faptei pentru care este judecat, este întrunită.

Consumarea infracțiunii are loc în momentul în care s-a produs urmarea imediată, respectiv paguba efectivă, în patrimoniul celui înșelat (persoană publică sau privată). Infracțiunea de înșelăciune se consumă la data producerii pagubei și nu la cea a inducerii în eroare a părții vătămate. Acțiunea de amăgire poate îmbrăca uneori forma unei activități infracționale continuate, cazuri în care infracțiunea de înșelăciune se epuizează în momentul efectuării ultimului act al activității infracționale.

În literatura de specialitate s-a arătat că deosebirea dintre mijloacele de inducere în eroare din alin.1 și mijloacele frauduloase din forma agravată este mai mult cantitativă sau de intensitate, că un mijloc trebuie considerat fraudulos atunci când este de natură să asigure mai ușor reușita acțiunii inculpatului, când are aparența unui mijloc veridic, atunci când, în mod obișnuit inspiră încredere și înlătură orice bănuială.

Înșelăciunea în convenții, cum este și cea de față constă în inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate. Elementul material poate fi realizat atât printr-o acțiune de inducere în eroare cât și prin aceea de menținere în eroare, fapta de inducere sau menținere în eroare trebuie să se realizeze cu prilejul încheierii sau executării unui contract. Prin expresia „cu prilejul încheierii unui contract” se înțelege intervalul de timp care se scurge de la începerea tratativelor și până la stabilirea acordului de voință, iar prin expresia „ cu prilejul executării unui contract” rezidă intervalul de timp în care obligațiile contractuale se găsesc în faza de aducere la îndeplinire până la definitiva executare.

Potrivit practicii constante a instanței supreme, rezultă că, neexecutarea obligațiilor ce derivă dintr-un contract încheiat, nu constituie infracțiunea de înșelăciune, dacă nu s-a stabilit că, s-au folosit manopere dolosive față de creditorul obligației cu ocazia încheierii contractului. În acest sens, art. 1 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recunoscând anumite drepturi și libertăți, altele decât cele deja înscrise în Convenție și în primul Protocol adițional la Convenție, prevede că, „nimeni nu poate fi privat de libertatea sa pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o obligație contractuală”.

Eroarea provocată ori menținută, trebuie să aibă rol determinant în încheierea, executarea ori rezilierea contractului, condiție care este îndeplinită, dacă fără această eroare cel înșelat nu ar fi încheiat, executat ori reziliat, contractul în condițiile stipulate.

Coroborând atât probele scrise cât și probele testimoniale rezultă înafara oricărui dubiu că nu se poate dispune achitarea inculpatului în baza art. 16 lit. c fapta de înșelăciune fiind dovedită fără echivoc, prin aceea că, la 27 ianuarie 2015, cu ocazia încheierii unui contract de vânzare-cumpărare a 320 ovine de la partea vătămată, a efectuat activități amăgitoare pentru inducerea în eroare a victimei prezentându-i ca adevărată împrejurarea că va efectua plata pentru un număr de 197 ovine, plătind un avans modic și lăsând o garanție cu o valoare mult redusă față de prețul total al ovinelor obținând astfel pentru sine un folos injust, în sumă de 54.700 lei.”

Decizia penală nr. 1114 din 13 septembrie 2017 a Curții de Apel Cluj poate fi consultată integral pe www.rolii.ro

Cuvinte cheie: >

Comentarii