Proiectul Legii prevenției, adoptat de Guvern

18 mai 2017 Noutati legislative

Guvernul a adoptat în ședința de joi, 18 mai, proiectul Legii prevenției, acesta urmând să fie transmis spre dezbatere și aprobare Parlamentului.

Cele 267 de contravenții ce vor fi supuse mecanismului prevenției sunt fapte care nu prezintă un grad de pericol social ridicat, se precizează în comunicatul de presă al Executivului. Aceste contravenții sunt din domeniile fiscal, legislația muncii, agricultură, turism, ape și păduri, protecția mediului, comunicații, educație, protecția consumatorului, administrației locale, afacerilor interne.

Prin acest act normativ operatorii economici vor avea posibilitatea să remedieze o abatere constatată la primul control, într-un termen de maximum 3 luni de zile. Facilitatea introdusă pentru antreprenori constă în faptul că, spre deosebire de legislația aflată acum în vigoare, în urma actului de control se dă doar un avertisment, fără aplicarea sancțiunii prevăzute de lege pentru contravenția înregistrată, urmând, după expirarea termenului acordat, în urma unui nou control, fie să se constate remedierea acesteia, fie să se aplice sancționarea pentru neconformare.

Totodată, operatorul care a fost identificat ca neconform, beneficiază de prevenție o singură dată pentru oricare dintre contravenții, în termen de trei ani de la data aplicării sancțiunii avertismentului.

Textul proiectului de lege poate fi consultat AICI.

Cuvinte cheie: >

Comentarii