Cerere de liberare condiționată. Participarea unui procuror necompetent

27 septembrie 2016 Drept Penal Jurisprudenta

Potrivit art. 5 alin. 3 din Legea nr. 255/2013, la judecarea cauzelor şi la soluţionarea propunerilor, contestaţiilor, plângerilor sau a oricăror alte cereri în care cercetarea penală a fost efectuată de Direcţia Naţională Anticorupţie potrivit legii vechi, precum şi a celor care au rămas în competenţa acesteia în condiţiile alin. 1, participă procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Ca atare, apreciind că procurorul din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ar fi avut competenţa exclusivă de a participa la judecarea în fond a propunerii de liberare condiţionată privind persoana condamnată, tribunalul reţine că pronunţarea hotărârii instanţei de fond cu participarea unui procuror de drept comun este lovită de nulitate absolută potrivit art. 281 alin. 1 lit. d C.pr.pen. privind participarea procurorului, atunci când participarea acestuia este obligatorie potrivit legii, întrucât participarea unui procuror cu încălcarea dispoziţiilor legale privind competenţa echivalează cu lipsa de participare.

”Prin sentinţa penală nr. 1617 din data de 05.07.2016 pronunţată de Judecătoria T. în dosarul nr.10411/318/2016, a fost admisă propunerea formulată de Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului T., privind condamnatul L.J., – deţinut în Penitenciarul T. şi s-a dispus liberarea condiţionată a condamnatului aflat în executarea mandatului nr. 5239/2016 emis de Tribunalul Bucureşti Secţia I Penală, în baza sentinţei penale nr. 1637/2015. (…)

Împotriva acestei soluţii s-a formulat contestaţie atât de către D.N.A. Serviciul Teritorial C., cât şi de către Parchetul de pe lângă Judecătoria T..

În motivarea contestaţiei formulate de către DNA Serviciul Teritorial C., s-a arătat faptul că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este nelegală şi netemeinică deoarece completul de judecată a fost constituit nelegal, iar instanţa a admis propunerea comisiei pentru liberare condiţionată deşi în cauză nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. (…)

În motivarea contestaţiei formulate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria T., s-a arătat că instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, fiind incident cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. 1 lit. d C.pr.pen. privind participarea procurorului, atunci când participarea acestuia este obligatorie potrivit legii. (…)

Tribunalul, analizând contestaţia în raport cu motivele invocate şi din oficiu, în baza dispoziţiilor legale incidente, constată că aceasta este fondată pentru considerentele ce succed:

Pentru început, instanţa de control judiciar se va referi la faptul dacă în cauză există două contestaţii, una a Parchetului de pe lângă Judecătoria T. şi una a Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial C.
Potrivit art. 131 alin. 2 din Constituţie, Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, iar conform art. 63 alin. 1 lit. c din Legea 304/2004 modificată şi completată una dintre atribuţiile Ministerului Public pe care o exercită prin procurori este aceea de a exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti în condiţiile legii.

Din interpretarea sistematică a acestor dispoziţii legale rezultă că parchetele constituie un sistem unitar în cadrul Ministerului Public, dispuse piramidal, astfel încât ori de câte ori prevederile procesual penale utilizează noţiunea de parchet, trebuie avut în vedere organul judiciar concret, constituit intr-o compunere strict determinată, dar variabilă după diverse ipoteze precis delimitate şi care este îndreptăţit să exercite prin procurorii care îl compun atribuţiile prevăzute de art. 63 din Legea nr. 304/2004.

În considerarea celor de mai sus, nu poate fi acceptată ipoteza existenţei concomitente în aceeaşi cauză a două căi de atac din partea a două unităţi de parchet sau din partea a doi procurori, ci o singură cale de atac exercitată în reprezentarea Ministerului Public.

Este adevărat că în prezenta cauză, au fost depuse atât o cerere de contestaţie din partea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.-Jiu cât şi una din partea Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial C., însă indiferent de numărul acestora, pentru considerentele mai sus arătate, tribunalul nu poate reţine decât existenţa uneia singure. De altfel, în jurisprudenţă, a fost adoptată aceeaşi soluţie ori de câte ori, aceeaşi parte formula mai multe cereri de contestaţie în aceeaşi cauză mai înainte ca instanţa să pronunţe asupra vreuneia dintre ele.

În aceeaşi ordine de idei, tribunalul reaminteşte că cererea de contestaţie reprezintă un act procedural prin intermediul căruia părţile sau procurorul sesizează instanţa competentă pentru a cenzura în cazurile prevăzute de lege o hotărâre penală nedefinitivă.

Revenind la motivele de contestaţie invocate de către Ministerul Public, instanţa reţine următoarele:
Sentinţa primei instanţe este nelegală întrucât la judecarea cauzei a participat un procuror necompetent, respectiv procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria T., în cauză trebuind să participe un procuror din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

De altfel, la judecarea cauzei în care L.J. a fost condamnat de instanţa de fond prin sentinţa penală nr. 3637/2015 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – dosar nr. x/3/2015 – la 2 ani închisoare pentru săvârşirea, în calitate de autor a infracţiunii de cumpărare de influenţă în formă continuată, prev. de art. 292 alin. 1 C.pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. şi art. 5 C.pen., ca urmare a admiterii acordului de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între inculpat şi Parchetul de pe lângă înalta Curţi de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, a participat un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, urmărirea penală fiind efectuată, de asemenea, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie.

Sub aspectul participării reprezentantului/reprezentanţilor Ministerului Public la susţinerea contestaţiei avem în vedere şi considerentele deciziei nr. 21/2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul unui recurs în interesul legii (care îşi păstrează în continuare valabilitatea), prin care se arată că într-o cauză penală în care se pune problema participării atât a unui procuror de drept comun cât şi a unuia provenind dintr-o structură specializată, prezenţa acestuia din urmă are ca efect restrângerea atribuţiilor procurorului de drept comun în sensul că acesta din urmă nu mai poate intra în cauză. Este evident, că potrivit interpretării date de către instanţa supremă, la şedinţa de judecata a cauzelor penale, în raport şi cu principiul unităţii arătat mai sus, nu pot participa concomitent doi procurori din două structuri diferite, chiar şi în situaţia în care atât procurorul de drept comun cât şi procurorul din cadrul structurii specializate ar fi formulat declaraţii de apel sau recurs. Mai mult, în caz contrar, s-ar putea ajunge la situaţia că în aceeaşi cauză, reprezentanţii Ministerului Public să adopte poziţii contrare asupra aceloraşi aspecte.

Potrivit art. 5 alin. 3 din Legea nr. 255/2013, la judecarea cauzelor şi la soluţionarea propunerilor, contestaţiilor, plângerilor sau a oricăror alte cereri în care cercetarea penală a fost efectuată de Direcţia Naţională Anticorupţie potrivit legii vechi, precum şi a celor care au rămas în competenţa acesteia în condiţiile alin. 1, participă procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Ca atare, apreciind că procurorul din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial C. ar fi avut competenţa exclusivă de a participa la judecarea în fond a propunerii de liberare condiţionată privind persoana condamnată L.J., tribunalul reţine că pronunţarea hotărârii instanţei de fond cu participarea unui procuror de drept comun este lovită de nulitate absolută potrivit art. 281 alin. 1 lit. d C.pr.pen. privind participarea procurorului, atunci când participarea acestuia este obligatorie potrivit legii, întrucât participarea unui procuror cu încălcarea dispoziţiilor legale privind competenţa echivalează cu lipsa de participare.

Participarea procurorului la şedinţa de judecată nu se limitează evident la o prezenţă fizică, ci are ca şi conţinut, potrivit art. 363 C.pr.pen., obligaţia exercitării rolului său activ în vederea aflării adevărului şi a respectării dispoziţiilor legale. Or, nici într-un caz nu ar putea să îşi exercite acest din urmă rol însuşi procurorul a cărui prezenţă în şedinţa de judecată este contrară legii.

În consecinţă, sentinţa pronunţată de prima instanţă este afectată de motivul de nulitate absolută, prevăzut de art. 281 alin. l lit. d C.pr.pen. în sensul că judecata a avut loc fără participarea procurorului competent potrivit legii.” (Tribunalul Gorj, Decizia penală nr. 351/2016, portal.just.ro)

Cuvinte cheie: > > > >

Comentarii