Modificarea cadrului procesual subiectiv prin mecanismul intervenţiei voluntare

”Art. 61 C. proc. civ. prevede că ,,(1) Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare. (2) Intervenţia este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta. (3) Intervenţia este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi.”

Din cuprinsul normei citate rezultă că intervenţia voluntară poate lua două forme, respectiv intervenţia principală şi intervenţia accesorie. Diferenţa fundamentală dintre cele două instituţii rezidă în efectele pe care acestea le au asupra cadrului procesual obiectiv. Astfel, în timp ce intervenientul principal deduce el însuşi o pretenţie judecăţii, modificând astfel cadrul procesual obiectiv, intervenientul accesoriu se rezumă la a sprijini apărarea uneia dintre părţi, fără a investi instanţa cu vreo pretenţie proprie. Cu toate acestea, după cum rezultă din alineatul 1 al normei citate, în toate cazurile, intervenientul trebuie să justifice un interes.

Totuşi, atunci când este analizată condiţia interesului, o distincţie trebuie făcută între intervenientul principal şi cel accesoriu. În ipoteza intervenţiei principale, intervenientul trebuie să justifice atât interesul de a acţiona în justiţie, prin raportare la pretenţia pe care o deduce judecăţii, cât şi un interes special, calificat, de a interveni în litigiul pendinte. În schimb, în cazul intervenţiei accesorii, interesul intervenientului trebuie raportat la efectele pe care le-ar putea avea asupra drepturilor sale statuarea de către instanţă cu privire la petitele cu care a fost investită. Din acest punct de vedere, interesul intervenientului accesoriu este mai degrabă unui preventiv, prin formularea cererii de intervenţiei acesta urmărind prevenirea unui prejudiciu pe care l-ar putea suferi, direct sau indirect, dacă parte în favoarea cărei intervine nu ar avea câştig de cauză.

Se impune a se sublinia faptul că, în condiţiile în care intervenientul accesoriu nu investeşte instanţa cu vreo pretenţie proprie, prezenţa acestuia în litigiu nu influenţează în nici un fel cadrul procesual obiectiv, instanţa fiind chemată în continuare să se pronunţe doar asupra capetelor de cerere cu care a fost investită prin cererea introductivă. Singurul lucru pe care intervenientul accesoriu îl face este să sprijine poziţia procesuală a părţii în favoarea căreia intervine.” (Tribunalul Maramureș, Decizia civilă nr. 66A din 9 februarie 2018, portal.just.ro)

Cuvinte cheie: > >

Comentarii