Nemotivarea sentinței penale. Efecte

26 ianuarie 2018 Drept Penal Jurisprudenta

Motivarea soluţiei pronunţate de instanţa de judecată constituie o îndatorire care înlătură orice aspect discreţionar în realizarea justiţiei, dând părţilor din proces posibilitatea să şi formeze convingerea cu privire la legalitatea şi temeinicia soluţiei adoptate, iar instanţelor de control judiciar elementele necesare pentru exercitarea controlului judecătoresc. A motiva înseamnă a demonstra, a pune în evidenţă datele concrete care, folosite ca premise, duc la formularea unei concluzii logice. Simpla afirmare a unei concluzii fără indicarea unei date concrete, fără a arăta în ce mod a fost stabilită acea dată sau referirea explicită ori implicită la actele cauzei în general nu înseamnă a motiva” (I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 656/2004,www.scj.ro).

În acelaşi sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că motivarea unei hotărâri constituie una dintre componentele dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale îi atribuie „instanţei” obligaţia de a efectua o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi probelor părţilor (CEDO, hotărârea din 20 aprilie 2010, în cauza Boldea c. României, parag. 32 38).

Tot astfel, potrivit art. 31 din Avizul nr. 11 (2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind calitatea hotărâ¬rilor judecătoreşti se reţine că pentru a fi de calitate, hotărârea judecătorească trebuie percepută de justiţiabil şi de societate în general drept rezultatul unei aplicări pertinente a regulilor de drept, al unei proceduri echitabile şi al unei aprecieri convingătoare a faptelor, fiind executabilă. Justiţiabilul va avea atunci convingerea că a fost examinată cauza sa şi că a fost soluţionată corect şi societatea va percepe hotărârea ca pe un factor ce poate restabili pacea socială.

Curtea a constatat că prima instanţă nu a motivat soluţia pronunţată, ci s-a rezumat la a reproduce conţinutul rechizitoriului şi al declaraţiilor inculpaţilor şi martorilor audiaţi fără a prezenta niciun considerent din care să rezulte modul în care a apreciat că se impune adoptată soluţia pronunţată în cauză.

Astfel, hotărârea primei instanţe nu conţine nici un element de raţionament juridic apt să conducă la concluzia examinării efective a cauzei care nu poate fi suplinită de către instanţa de apel întrucât ar conduce la lipsirea inculpaţilor de un grad de jurisdicţie.

Curtea a apreciat că această situaţie creează o restrângere disproporţionată a dreptului la un proces echitabil care nu poate fi compensată prin analiza instanţei de control judiciar.

Deşi omisiunea primei instanţe de a motiva soluţia pronunţată nu constituie o cauză de nulitate absolută, astfel încât nu se încadrează ca atare printre motivele care pot atrage desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare în conformitate cu art. 421 pct. (2) lit. b) Cod procedură penală, Curtea a constatat că soluţia se impune pentru a garanta respectarea atât a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, cât şi a dreptului la două grade de jurisdicţie în materie penală garantat de art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. (Curtea de Apel Oradea, Decizia penală nr. 447 din 5 iulie 2017, portal.just.ro)

Cuvinte cheie: > >

Comentarii