Noi modificări în domeniul fiscal

7 ianuarie 2017 Noutati legislative

Guvernul a modificat și completat Codul fiscal, printr-o ordonanță de urgență adoptată în ședința din 6 ianuarie 2017, anunță instituția într-un comunicat.

Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor

În ceea ce privește „Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor”, ordonanța de urgență aduce următoarele elemente de noutate. În primul rând, majorează limita veniturilor realizate la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent de la 100.000 euro la 500.000 euro, modificând astfel una dintre condițiile ce trebuie îndeplinite de persoanele juridice române pentru încadrarea în definiția microîntreprinderii.

De asemenea, se stabilește o cotă de impozitare de 1% pentru microîntreprinderile care au unul sau mai mulți salariați și se abrogă cota actuală de 2% pentru microîntreprinderile care au un salariat.

Impozitul pe venit

O altă măsură constă în eliminarea impozitului pe venit datorat de persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor ca urmare a desfăşurării activităţilor cu caracter sezonier, în baza contractului individual de muncă, încheiat pe durată determinată.

Totodată, se modifică modalitatea de stabilire a impozitului pe venit datorat pentru veniturile obținute din transferul dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor acestuia, astfel:

Se introduce un plafon neimpozabil în cazul veniturilor obținute ca urmare a transferului dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice între vii asupra construcţiilor de orice fel şi a terenurilor aferente acestora, precum şi asupra terenurilor de orice fel fără construcţii, în sumă de 450.000 lei;
Peste această sumă, impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 3% la diferența dintre valoarea declarată de părți și suma neimpozabilă de 450.000 lei.

Un alt element de noutate constă în deducerea de la calculul impozitului pe veniturile din salarii și asimilate salariilor a contravalorii serviciilor medicale furnizate sub formă de abonament, servicii medicale preplătite pe care furnizorii le oferă în mod direct abonaţilor şi nu prin intermediul asigurătorilor, în afara serviciilor din pachetul de servicii medicale de bază din sistemul de asigurări sociale de sănătate, suportate de angajaţi, pe lângă primele de asigurare voluntară de sănătate (conform Legii nr. 95/2006, republicată), în limita echivalentului în lei al sumei de 400 euro anual.

Contribuții sociale obligatorii

Potrivit ordonanței de urgență, se introduce excepția potrivit căreia, persoanele care realizează venituri din investiţii şi/sau din alte surse nu datorează contribuție de asigurări sociale de sănătate pentru aceste venituri dacă, în cursul anului fiscal realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din pensii, venituri din activităţi independente, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din asocierea cu o persoană juridică sau venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură.

Totodată, se elimină plafonul reprezentând valoarea sumei echivalente cu cinci câştiguri salariale medii brute, aferentă bazei lunare de calcul a contribuțiilor de asigurări sociale, în cazul persoanelor care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor. De asemenea, se elimină plafonul maxim al bazei lunare de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate, reprezentând contravaloarea a cinci câştiguri salariale medii brute, prevăzut în cazul veniturilor din salarii şi asimilate salariilor, investiţii și din alte surse. Astfel, contribuția de asigurări sociale de sănătate se datorează asupra venitului realizat.

Update: Ordonanța de urgență (nr. 3/2017) a fost publicată în Monitorul Oficial cu numărul 16 din 6 ianuarie 2017.

Cuvinte cheie: > >

Comentarii