Posibilitatea emitentului procesului-verbal de contravenție de a solicita instanței de contencios administrativ anularea acestuia

Procesului verbal de contravenție nu i se aplică dispozițiile de drept comun ale Legii contenciosului administrativ întrucât raportul juridic nu este stabilit între cetățean şi autoritate publică ci prin încălcarea conduitei prescrise printr-un act administrativ astfel că, acțiunea emitentului procesului-verbal de contravenție întemeiată pe prevederile art. 1 al. 6 din această lege este inadmisibilă, singura cale de contestare a acestui act fiind cea prevăzută de OG nr. 2/2001.

”Prin sentința nr…/2017 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Serviciul Public de Poliție Locală al Municipiului S. în contradictoriu cu pârâta C.M., având ca obiect anularea procesului verbal de contravenție seria SBR nr…/17.10.2016. (…)

Analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate, Curtea a constatat următoarele:

Problematica dedusă judecății la instanța de fond este legată de posibilitatea SPPL al Municipiului S., în calitate de emitent, de a ataca la instanța de contencios administrativ actul emis, respectiv procesul verbal de contravenție care a intrat în circuitul civil, fiind cunoscute prevederile art. 31, 32 O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor potrivit cărora „împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției şi de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”, iar „partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce privește despăgubirea, iar cel căruia îi aparțin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce privește măsura confiscării.” Plângerea contravențională cade în competența judecătoriei în raza căreia a fost săvârșită contravenția.

Curtea constată că prima instanţă a reţinut că procesul verbal de contravenție are natura juridică a unui act administrativ, că principiul irevocabilității actelor administrative care au fost puse în executare ori care au produs efecte juridice în alte domenii limitează posibilitatea organului administrativ de a reveni asupra actelor emise putându-le revoca fie pentru ilegalitate, fie pentru inoportunitate, numai până în momentul în care actele nu si-au produs efectele şi că, raportat la art. 1 al. 6 Legea nr.554/2004, autoritatea publică emitentă poate solicita instanței anularea acestuia în situația în care actul nu mai poate fi revocat.

Fără a nega, de principiu, legalitatea acestor considerente raportat la actele administrative ce intră sub incidența Legii nr.554/2004, Curtea are în vedere Decizia Curţii Constituționale nr.687/2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin.(2) şi art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art.5 alin.(2) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 în cuprinsul căreia Curtea a reţinut, în acord cu jurisprudenţa sa anterioară, că, „deşi în cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 există şi prevederi specifice materiei contenciosului administrativ, aceasta nu conduce la transformarea tuturor dispoziţiilor ordonanţei menţionate în prevederi de natura legii organice, deoarece astfel s-ar ajunge la completarea Constituţiei, care reglementează expres şi limitativ domeniile rezervate acestei categorii de legi, printre care nu figurează şi dispoziţiile legale privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor. În sensul art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituţie, prin contencios administrativ se înţelege acea modalitate prin care, prin intermediul justiţiei, cetăţenii sunt apăraţi de eventualele abuzuri ale autorităţilor administraţiei publice, adică ale primarilor, consiliilor locale, prefecţilor, miniştrilor şi ale Guvernului însuşi. Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. În schimb, Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 cuprinde reglementări al căror scop îl constituie sancţionarea unor comportamente care aduc atingere acelor valori sociale care, deşi nu se bucură de protecţia legii penale, trebuie apărate prin mijloace extrapenale. Curtea Constituţională a statuat prin Decizia nr. 183 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003, că în dreptul românesc contravenţiile au fost scoase de sub incidenţa legii penale şi au fost supuse unui regim administrativ. Dar scoaterea acestora din domeniul ilicitului penal nu echivalează cu introducerea lor sub cupola Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, lege care are în vedere raporturile stabilite între cetăţean şi autorităţile publice prin acte administrative, iar nu prin încălcarea conduitei prescrise printr-un act normativ.”

În baza acestor considerente, Curtea a constatat că procesului verbal de contravenție nu i se aplică dispozițiile de drept comun ale Legii contenciosului administrativ întrucât raportul juridic nu este stabilit între cetățean şi autoritate publică ci prin încălcarea conduitei prescrise printr-un act administrativ astfel că, acțiunea SPPL S. întemeiată pe prevederile art. 1 al. 6 din această lege este inadmisibilă, singura cale de contestare a acestui act fiind cea prevăzută de O.G. nr.2/2001.

Pentru aceste considerente, care fac de prisos analiza celorlalte critici din recurs, în temeiul art. 496 noul cod de procedură civilă, Curtea a respins ca nefondat recursul, soluţia instanţei de fond fiind corectă, dar raportat la prezentele considerente.” (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia de contencios administrativ şi fiscal – Decizia nr.1489/19 mai 2017, portal.just.ro)

Cuvinte cheie: > >

Comentarii