Proiectul Legii prevenirii a fost adoptat de Parlament

29 noiembrie 2017 Noutati legislative

Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat miercuri, 29 noiembrie, proiectul Legii prevenirii, proiect de lege ce are ca obiect reglementarea unor instrumente care să asigure prevenirea săvârşirii de contravenţii.

În acest sens, autorităţile/instituţiile publice cu atribuţii de control, constatare şi sancţionare a contravenţiilor au stabilite ca atribuţii informarea, instruirea şi îndrumarea publicului, precum şi obligaţia de a aplica, în cazul săvârşirii anumitor fapte contravenţionale, sancţiunea de avertisment împreună cu stabilirea unui plan de remediere prin care se acordă contravenientului o perioadă de timp pentru îndeplinirea obligaţiilor legale.

În aplicarea dispozițiilor actului în discuție, contravențiile, precum și modelul planului de remediere care se anexează la procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Potrivit documentului adoptat de Parlament, în cazul constatării săvârşirii uneia dintre contravenţiile stabilite prin hotărârea Guvernului, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei prin care se aplică sancţiunea avertismentului şi la care anexează un plan de remediere. În această situaţie, nu se aplică sancţiuni contravenţionale complementare. Sancţiunea avertismentului se aplică şi în situaţia în care sancţionarea contravenţiilor prevăzute de hotărârea Guvernului stabileşte expres excluderea de la aplicare a avertismentului.

Termenul de remediere este de maximum 90 de zile calendaristice de la data înmânării sau, după caz, a comunicării procesuluiverbal de constatare a contravenţiei, durata termenului de remediere se stabileşte cu luarea în considerare a circumstanţelor săvârşirii faptei şi a duratei de timp necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor legale.

În termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data expirării termenului de remediere, autoritatea/instituţia publică cu atribuţii de control are obligaţia să reia controlul, iar în situaţia în care, se constată neîndeplinirea de către contravenient a obligaţiilor legale conform măsurilor de remediere stabilite, în termenul acordat, agentul constatator încheie un alt proces-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, prin care se constată săvârşirea de contravenţii şi se aplică sancţiunea/sancţiunile contravenţionale, altele decât avertisment.

Agentul constatator nu întocmeşte un plan de remediere, caz în care se aplică doar sancţiunea avertismentului, în următoarele situaţii:
a) în cazul în care, în cursul derulării controlului, contravenientul îşi îndeplineşte obligaţia legală;
b) în cazul în care contravenţia săvârşită nu este continuă.

Contravenientul beneficiază de  măsurile de prevenire o singură dată în termen de 3 ani de la data aplicării sancțiunii avertismentului.

Cuvinte cheie: > >

Comentarii