Provocarea în comiterea unei infracțiuni. Condiții

”Conform art. 68 C. proc. pen. anterior şi art. 101 C. proc. pen. este oprit a determina o persoană să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte penale în scopul obţinerii de probe.

Textul de lege, întrucât nu distinge, are în vedere provocarea din partea organelor de urmărire penală, a agenţilor statului, dar şi din partea oricărei persoane private – de exemplu denunţător – în scopul obţinerii de probe care să ducă la incriminarea făptuitorului.

Sintagma „a determina” presupune o instigare la comiterea infracţiunii (îndemn, încurajare), în sensul reglementării formei de participaţie a instigării, dar se poate aprecia că intră sub incidenţa textului de lege de mai sus şi provocarea sub forma vicleniei, înşelăciunii, în urma căreia persoanei i se sugerează într-un mod neechivoc săvârşirea unei infracţiuni.

Totodată, provocarea este reglementată în dreptul român ca o formă de constrângere, aspect care reiese din denumirea marginală a art. 68 C. proc. pen. anterior, „Interzicerea mijloacelor de constrângere”, text de lege care interzice în cuprinsul alin. (1) obţinerea de probe prin constrângere în formele prevăzute acolo (prin întrebuinţarea de violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, promisiuni şi îndemnuri), iar în alin. (2) se referă expres la determinarea săvârşirii sau continuării săvârşirii unei infracţiuni, în scopul obţinerii de probe, cât şi din dispoziţiile art. 101 C. proc. pen. „Principiul loialităţii administrării probelor care arată că: (1) Este oprit a se întrebuinţa violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obţine probe; (2) Nu pot fi folosite metode sau tehnici de ascultare care afectează capacitatea persoanei de a-şi aminti şi de a relata în mod conştient şi voluntar faptele care constituie obiectul probei, interdicţia se aplică chiar dacă persoana ascultată îşi dă consimţământul la utilizarea unei asemenea metode sau tehnici de ascultare; (3) Este interzis organelor judiciare penale sau altor persoane care acţionează pentru acestea să provoace o persoană să săvârşească ori să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe”.

***CEDO. Provocarea de către agenții statului în comiterea unei infracțiuni. Încălcarea art. 6 § 1 din Convenție***

Citeste mai mult  Preluarea unor documente care conţin date cu caracter personal, din surse publice şi prelucrarea acestora în sistemele proprii de evidenţă intră sub incidenţa legislaţiei privind protecţia datelor personale

Se mai comite o instigare ori de câte ori organele de urmărire penală nu se limitează la a cerceta în mod pasiv activitatea infracţională, ci exercită o asemenea influenţă asupra persoanei vizate, încât să determine săvârşirea unei fapte penale care fără această intervenţie nu ar fi fost săvârşită, cu scopul de a constata o infracţiune, respectiv de a obţine probe şi de a declanşa urmărirea penală.

Legislaţia română nu prevede o definiţie a acestei provocări, dar pe baza art. 101 C. proc. pen. şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului se reţine existenţa acesteia dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile:

a. Situaţia presupus infracţională tinde să fie probată prin solicitarea emanând de la o persoană ce avea sarcina să descopere infracţiunea sau când există o invitaţie directă la comiterea unei infracţiuni din partea unui denunţător sau a unui martor anonim.

b. Lipsa oricărui indiciu că fapta ar fi fost săvârşită fără această intervenţie.

Exista provocare din partea organelor statului atunci când agenţii implicaţi nu se limitează a examina de o manieră pur pasivă a activităţii ilicite, ci exercită asupra persoanei în cauză o influentă de natură a o incita la comiterea unei infracţiuni care altfel nu ar fi fost săvârşită, în scopul de a face posibilă constatarea infracţiunii, adică pentru a obţine dovezi şi pentru a trage la răspundere (Ramanauskas, Eurofinacom c. Franţei).”  (ICCJ, Secția penală, Decizia nr. 65A/2015, www.scj.ro)

Cuvinte cheie: >