Atât reclamanta prin imposibilitatea sa de a se comporta independentă de familie și de imixtiunile acesteia în relația sa cu pârâtul, cât și acesta din urmă prin comportamentul său agresiv, verbal și fizic, au contribuit la destrămarea relației de logodnă, astfel că nu poate fi reținută incidența dispozițiilor art.269 C.civ. în sensul că numai una din părți a rupt abuziv logodna.
Cum ambele părți au contribuit la destrămarea relației, fiecare va trebui să suporte cheltuielile efectuate pentru contractarea căsătoriei, respectiv reclamanta pentru rochia de mireasă, pantofi și verighete pe care pârâtul va trebui să i le restituie, iar pârâtul pentru toate cheltuielile făcute de acesta, inclusiv pentru cadouri nași și inelul de logodnă.
”În luna iunie 2013 reclamanta și pârâtul s-au logodit iar în luna august s-au mutat împreună în locuința închiriată de către pârât. În perioada septembrie 2013 – mai 2014 părțile s-a despărțit în fapt de mai multe ori iar la data de 01.05.2014 s-au despărțit în mod definitiv.
Tribunalul apreciază că ambele părți sunt culpabile de destrămarea logodnei încheiate niciuna dintre acestea neavând o culpă exclusivă și predominantă,aceste aspecte reieșind din probele administrate în cauză.
Astfel, tribunalul reține că ambele părți au manifestat dezinteres față de această relație cu caracter social, moral și cultural,premergătoare căsătoriei, ceea ce a dus evident la destrămarea sa.
În ceea ce o privește pe reclamantă tribunalul observă, potrivit celor declarate de martorul MS că, deși locuia cu pârâtul, cu toate acestea a acceptat de două ori să fie luată de părinții acesteia din locuința comună. Mai mult după prima despărțire, în luna septembrie 2013, s-a supus voinței părinților și nu a încercat să-și manifeste independența specifică unei persoane mature ce își dorește o familie și cedând insistențelor părinților nu a păstrat legătura cu pârâtul. Tribunalul reține, conform celor declarate de același martor, că reclamanta i-a mărturisit contribuția negativă a părinților săi la desfacerea logodnei. Este adevărat că acest martor este mătușa pârâtului însă tribunalul apreciază că, dată fiind legătura sa cu cele două părți, fiind foarte apropiată de acestea, urmând a fi nașa de cununie, mărturia sa are greutate fiind credibilă, cele afirmate fiind aflate direct de la părți sau percepute personal. Că mama reclamantei a intervenit în relația părților rezultă și din declarația martorei BA care a arătat că i-a spus acesteia să nu mai intervină în relația părților .
Atitudinea pârâtului de asemenea a fost neconformă relației de logodnă. Astfel, tribunalul reține că acesta s-a manifestat agresiv față de reclamantă, martorul TI subliniind că reclamanta s-a plâns mamei sale de faptul că pârâtul o amenința și o certa. Este adevărat că martorul este tatăl reclamantei însă declarația acestuia este admisibilă întrucât potrivit art.316 C.pr.civ. în procesele privitoare la filiație, divorț și alte raporturi de familie se vor putea asculta rudele și afinii prevăzuți la art. 315, în afară de descendenți. De altfel, dispoziția legiuitorului este în deplină concordanță cu realitatea întrucât, persoanele apropiate părților sunt cele ce percep direct manifestările părților iar în lipsa celor percepute de acestea dovada specifică litigiile cu specificul celor arătate, este foarte greu de făcut.
Tribunalul apreciază că cele declarate de martorul TI sunt conforme cu realitatea. Conform celor declarate de același martor, în discuția telefonică din toamna anului 2013, pârâtul a amenințat-o pe reclamantă că-i aruncă hainele de la etaj, iar ulterior acesta i-a cerut scuze pentru atitudinea avută. Mai mult, în data de 01.05.2014 pârâtul a lovit-o pe mama reclamantei. Că este așa, tribunalul reține că urmele loviturilor au fost observate de către martorul TI dar și martorul BA mătușa reclamantei. Este adevărat că la momentul conflictului nu au fost prezente aceste persoane însă, instanța reține că întrucât mama reclamantei prezenta aceste urme imediat întâlnirii cu pârâtul subliniază faptul că numai pârâtul o putea lovi. Această deducție este rezultatul, permis de legiuitor prin art.329 C.pr.civ.pe care instanța l-a putut constata pornind de la un fapt cunoscut, întâlnirea mamei reclamantei cu reclamanta și pârâtul, la domiciliul său în lipsa altor persoane, iar imediat după întâlnire, prezenta urme de lovire și pârâtul plecase din domiciliul acesteia.
Față de toate acestea, tribunalul concluzionează că atât reclamanta prin imposibilitatea sa de a se comporta independentă de familie și de imixtiunile acesteia în relația sa cu pârâtul cât și acesta din urmă prin comportamentul său agresiv, verbal și fizic, au contribuit la destrămarea relației de logodnă începute în anul 2013 astfel că nu poate fi reținută incidența disp.art.269 C.civ. în sensul că numai una din părți a rupt abuziv logodna.
Cum ambele părți au contribuit la destrămarea relației fiecare va trebui să suporte cheltuielile efectuate pentru contractarea căsătoriei respectiv reclamanta pentru rochia de mireasă, pantofi și verighete pe care pârâtul va trebui să i le restituie, iar pârâtul pentru toate cheltuielile făcute de acesta inclusiv pentru cadouri nași și inelul de logodnă, care așa cum rezultă din declarația martorului M a fost cumpărat de acesta. Tribunalul reține însă că nu poate dispune restituirea bunurilor cumpărate de fiecare parte întrucât nu a fost investit cu o astfel de cerere.” (Tribunalul Mehedinți, Decizia civilă nr. 79/2015, www.rolii.ro)
A se vedea și Aspecte juridice privind logodna
Cuvinte cheie: restituirea darurilor > ruperea logodnei
