Refuzul de la prelevarea de mostre biologice. Efectele raportului psihologic de constatare a fobiei de ace

12 aprilie 2017 Drept Penal Jurisprudenta

”La data de 24.04.2016, în jurul orei 04,20, fiind oprit pentru un control efectuat de agenții de poliței pe raza orașului S_, autoturismul marca „Renault Megane” cu nr. de înmatriculare X, inculpatul, în calitate de conducător al acestui autovehicul, în urma testării sale cu aparatul etilotest a prezentat o valoare de 0,96 mg/l alcool în aerul expirat, condiții în care i s-a solicitat de către agenții de poliție prelevarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, inculpatul manifestându-și refuzul clar de a fi testat, refuz constatat prin înscrisurile aflate la dosar și necontestat de către inculpat. (…)

Încă din cursul urmăririi penale, audiat fiind la data de 08 iunie 2016, inculpatul a motivat refuzul de recoltare prin aceea că îi este frică de ace/injecții, sens în care a atașat la urmărirea penală raportul de evaluare psihologică emis la data de 26.05.2016 de către Spitalul Prof. Dr. C. A_ București, iar în cursul judecății a susținut aceeași apărare, sens în care a depus, după cum s-a arătat mai sus, ,,raport de expertiză-opinie de specialitate judiciară în materia psihologiei clinice și judiciare’’, întocmit la data de 08.11.2016 de psiholog MD, invocând inexistența vinovăției sale în comiterea infracțiunii, deoarece refuzul de recoltare a fost motivat de o afecțiune de natură psihologică, cunoscută sub denumirea de ,,aichmofobie’’, care îi creează fobie de ace, seringi, înțepături.

Or, analizând acest înscris depus în cursul judecății în primă instanță de către inculpat, Curtea constată că, deși se invocă în cuprinsul său, norme procesuale penale care reglementează efectuarea expertizei, cu toate acestea,(…) acesta nu reprezintă un raport de expertiză judiciară, nefiind dispus în cursul soluționării procesului penal, de față, de către organul judiciar.

Prin urmare, concluziile acestui raport psihologic nu sunt obligatorii pentru instanța de judecată, în condițiile în care mijlocul de probă nu a fost efectuat în urma dispoziției emise de organul judiciar competent, așadar concluziile acestuia urmând a fi examinate prin raportare la celelalte probe legal administrate în cauză, potrivit disp. art. 103 alin. 1 cod procedură penală, fără a se pune probleme unei forțe juridice obligatorii, superioare, a acestui raport psihologic, cu atât mai mult cu cât însuși emitentul raportului recunoaște că aceasta reprezintă ,, o opinie judiciară în materia psihologiei clinice și judiciare’’, fără a avea deci valoarea probatorie a unei expertize judiciare prevăzute de art. 172 cod procedură penală.

Citeste mai mult  Proces-verbal de contravenție anulat. Lipsa unei semnalizări corespunzătoare a drumului privind limita de viteză

Este în egală măsură adevărat și faptul că acest raport psihologic (și nu psihiatric) afirmă faptul că inculpatul, sportiv de performanță în vârstă de 28 de ani, suferă de o formă de fobie de ace/injecții/înțepături, cunoscură sub denumirea de ,,aichmofobie’’, iar ,,expunerea la stimulul fobic poate produce aproape constant un răspuns anxios, ce poate lua forma unui atac de panică’’ și că ,,cel mai probabil aceste simptome pot sugera existența tulburării de stres post-traumatic’’ recomandându-se ,,efectuarea unei forme de psihoterapie menite a rezolva trauma inițială.’’

Curtea constată că instanța de fond a conferit în mod corect forța juridică impusă de normele legale, acestui înscris întocmit de un psiholog clinician, deoarece nici afecțiunea menționată în cuprinsul raportului psihologic și nici afecțiunea de baza care a generat fobia, respectiv tulburarea de stres post-traumatic, nu au făcut obiect al unui raport de expertiză psihiatrică, solicitat de către inculpat și/sau dispus din oficiu de către organul judiciar, observându-se în mod corect de către prima instanță că acesta reprezintă un raport psihologic și nu unul de expertiză psihiatrică de natură a contura inexistența discernământului inculpatului, așa încât nu se poarte pune problema existenței unei cauze justificative sau de neimputabilitate, dintre cele prevăzute de lege, cu atât mai puțin a iresponsabilității, în sensul prevăzut de art. 28 cod penal, în măsură să înlăture vinovăția inculpatului în săvârșirea faptei deduse judecății.

Citeste mai mult  Plângere contravențională. Sancțiunea necomunicării întâmpinării

Ca atare, instanța de fond a valorizat corect acest raport psihologic care constată numai o afecțiune psihologică ce impune o psihoterapie, fără a avea relevanță din punct de vedere al existenței faptei și a vinovăției inculpatului, în cauză fiind întrunite în mod cumulativ condițiile prevăzute de art. 17 cod penal care permit antrenarea răspunderii penale a inculpatului în comiterea faptei, răspundere penală care nu poate fi înlăturată numai prin invocarea unei fobii de natură psihologică la anumiți stimuli inerenți unor proceduri medicale specifice, proceduri medicale care sunt admise de legea penală, prin raportare la legea specială care reglementează circulația pe drumurile publice, de metodologia și de normele de aplicare ale acesteia din urmă, inclusiv în materia infracțiunii deduse judecății.

De bună seamă, ca sportiv de performanță încă de la vârsta de 14 ani, așa acum se menționează chiar în cuprinsul raportului psihologic și cum recunoaște însuși inculpatul, acesta trebuie să se supună periodic unor controale și/sau proceduri medicale, pentru evaluarea stării sănătății în cadrul activității sportive, acte medicale despre care este neverosimil a se crede că pot fi efectuate fără a utiliza ace/seringi/înțepături, și în plus, la data comiterii faptei, în mod lipsit de dubiu inculpatul se afla sub influența băuturilor alcoolice, așa cum reiese din rezultatul testului alcooltest, efectuat la momentul depistării inculpatului în trafic, care a concluzionat că inculpatul avea o valoare de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În altă ordine de idei, Curtea mai constată că raportul de evaluare psihologică depus încă din etapa urmăririi penale de către inculpat, este întocmit la data de 26.05.2016, ulterior săvârșirii faptei, care s-a consumat la data de 24.04.2016, neexistând nici un fel de atestare clinică sau medicală a acestei presupuse afecțiuni a inculpatului, anterior comiterii faptei deduse judecății, nefiind așadar exclusă ipoteza constituirii ,,pro causa’’ a acestor rapoarte psihologice, doar în scopul exonerării inculpatului de răspundere penală.

Citeste mai mult  Plângere contravențională. Amendă judiciară pentru sesizarea unei instanțe necompetente

Pe de altă parte, în calitate de conducător auto având deplin discernământ din punct de vedere juridic, este evident că inculpatul nu poate invoca necunoașterea legii și nici eroarea de fapt în înțelesul prevăzut de art. 30 alin. 1 cod penal, ale cărui condiții nu sunt îndeplinite, deoarece asumarea calității de conducător autor implică în mod necesar conformarea rigorilor legii speciale care reglementează circulația pe drumurile publice, în cadrul căreia se includ în mod evident și sancțiunile de drept penale actualmente înglobate în dispozițiile codului penale, referitoare la încălcarea normelor rutiere, deci și ale infracțiunii deduse judecății (prevăzută de art. 337 Cod penal, sn. LL)

Sintetizând, Curtea constată că încadrarea juridică a faptei comise de apelantul inculpat este legală, iar soluția de condamnare a acestuia pentru infracțiunea ce constituie obiectul sesizării instanței este justă, fiind în întregime confirmată prin mijloacele de probă legal administrate în decursul urmăririi penale, coroborate cu cele administrate în faza cercetării judecătorești, neputând fi conferită o forță juridică superioară acestor rapoarte psihologice, depuse de inculpat la urmărirea penală și cercetarea judecătorească, probe care, neîndeplinind condițiile legale, nu pot conduce la exonerarea inculpatului de răspundere penală prin dispunerea unei soluții de achitare.” (Curtea de Apel Ploiești, Decizia penală nr. 119/2017, www.rolii.ro)

Cuvinte cheie: > >