RIL admis. Posibilitatea compensării judiciare a obligațiilor de întreținere datorate de părinți copiilor, atunci când copiii au fost separați

11 februarie 2019 Drept Civil

În ședința din 11 februarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr.6 în dosarul nr.2960/1/2018, a admis recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție şi, în consecinţă, a stabilit că:

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1.616 – 1.618 lit. c) raportat la art. 499, art. 514 alin. (1) şi (3), art. 515, art. 525 alin. (1), art. 529 – 531 din Codul civil şi art. 729 alin. (3) şi (7) din Codul de procedură civilă, instanţa de tutelă va putea dispune compensaţia obligaţiilor de întreţinere datorate de fiecare părinte copilului care nu locuieşte cu acesta, până la limita celei mai mici dintre ele şi în măsura în care compensația nu contravine interesului superior al copilului.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Sursa: comunicat ÎCCJ

Cuvinte cheie: > >