Procurorul general al României a sesizat ÎCCJ cu recurs în interesul legii vizând „Interpretarea şi aplicarea art. 6 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, raportat la art. 2 alin. (1) lit. c), art. 2 alin. (1) lit. i) teza I şi art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în referire la posibilitatea efectuării controlului de legalitate, pe cale separată, asupra certificatului de urbanism prin care s-a dispus interdicţia de a construi pe terenul proprietatea justiţiabilului sau care conţine şi alte limitări”.
Într-o primă orientare jurisprudenţială, s-a apreciat că certificatul de urbanism prin care s-a dispus interdicţia de a construi sau care conţine şi alte limitări, deşi este emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea executării în concret a dispoziţiilor legii, nu este un act administrativ în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit normei enunţate, actul administrativ este definit ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice. Or, conform art. 6 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construire, certificatul de urbanism este un act de informare, prin care autorităţile publice aduc la cunoştinţa solicitantului informaţiile privind regimul juridic, economic şi tehnic al terenurilor şi construcţiilor, fiind necesar în vederea emiterii autorizaţiei de construire şi nu conferă dreptul executării lucrărilor de construcţie.Aşadar, potrivit voinţei legiuitorului, certificatul de urbanism este doar o operaţiune administrativă prealabilă, prin care se aducla cunoştinţă solicitantului, condiţiile legale pe care trebuie să le îndeplinească pentru a obţine autorizaţia de construire, potrivit Legii nr. 50/1991. În consecinţă, anularea certificatului de urbanism ar fi admisibilă numai odată cu anularea autorizaţiei de construire sau în cazul refuzului emiterii acestei autorizaţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 50/1991 şi nicidecum, separat, de actul administrativ în considerarea căruia a fost eliberat ca act premergător de informare.
Într-o altă opinie, s-a reţinut că cererea prin care se solicită anularea certificatului de urbanism care instituie restricţia de a construi sau alte limitări, se circumscrie dispoziţiilor art. 8 alin. (1) teza a II-adin Legea nr. 554/2004. Învocându-se practica Înaltei Curţide Casaţie şi Justiţie s-a arătat că atunci când instanţa de contencios administrativ are de analizat caracterul justificat sau nejustificat al refuzului de rezolvare a unei cereri, nu trebuie să se limiteze la un control de legalitate formală, ci trebuie să evalueze conduita autorităţii administrative din perspectiva scopului legii, printr-o interpretare raţională a acesteia, pentru că principiul proporţionalităţii măsurilor administrative individuale ,în raport cu interesul public ocrotit, impune ca actele administrative să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel ca inconvenientele cauzate particularului să nu fie excesiv de împovărătoare, disproporţionate în raport cu scocu scopurile vizate, aşacum rezultă şi din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, fiind invocate în acest sens cauzele Burghelea contra România, Iatridis contra Grecia şi Hentrich contra Franţa.
S-a mai susţinut că certificatul de urbanism, care impune restricţia de a construi sau alte limitări, nu poate fi calificat, în mod strict, drept act premergător, întrucât acesta nu va mai fi urmat de emiterea autorizaţiei de construire, neputând fi folosit în acest scop. Aşadar, modul în care autoritatea publică a aplicat dispoziţiile legale la emiterea lui, se impune a fi cenzurat, altfel ar însemna că beneficiarul acestui actnu are niciun fel de acces la justiţie şi este obligat la concluziile posibil incorecte ale emitentului.
Opinia procurorului general este în sensul că ultimul punct de vedere corespunde literei şi spiritului legii.
Cuvinte cheie: act administrativ > certificat de urbanism > Legea nr. 50/1991 > recurs in interesul legii
